ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4065/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 273/ C din 6 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă, s-a respins acțiunea formulată de reclamantul D.I.T., împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, reținându-se că, deși legal citat, reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru a-și dovedi susținerile, citația i-a fost trimisă în Penitenciarul Oradea, acesta semnând de luarea la cunoștință, nu s-a formulat cerere de amânare și nici nu și-a angajat reprezentant, iar pârâta a solicitat judecarea în lipsă, motiv pentru care, în aplicarea prevederile art. 1169 C. civ. a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul solicitând acordarea de daune morale în cuantum de 10.000 lei, întrucât în mod nejustificat nu i s-a comunicat răspuns la petiția formulată (plângerea penală adresată Tribunalului Sălaj în data de 14 iulie 2008) aducându-i-se astfel un prejudiciu, fapt pentru care a formulat prezenta cerere. Reclamantul a mai arătat că, deși plângerea formulată se încadrează în dispozițiile art. 285 C. proc. pen. și art. 2, art. 6 și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, aceasta nu a fost soluționată în timp util astfel încât i s-a încălcat dreptul prevăzut de art. 21 și art. 51 din Constituție, respectiv dreptul de acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, iar Tribunalul Bihor a reținut greșit că deși a fost legal citat nu s-a prezentat în instanță, omițând împrejurarea că este arestat, astfel că pentru a se prezenta în instanță se impunea emiterea unei dispoziții de transfer.

Reclamantul a mai precizat că Tribunalul Sălaj i-a trimis comunicarea nr. 3227/39/2008 din 14 iulie 2008, înregistrată la Penitenciarul Satu Mare sub nr. 311523 din 17 iulie 2008, copie pe care a anexat-o ca probă acțiunii formulate și că, deși instanța de fond a reținut în considerentele sentinței că nu și-a dovedit susținerile, aceasta trebuia să emită o adresă Tribunalului Sălaj pentru a i se comunica termenul de soluționare a plângerii formulate, respectiv stadiul de soluționare a acesteia. Prin decizia civilă nr. 63/A. din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, a fost respins ca nefondat apelul reclamantului, reținându-se că, deși acțiunea formulată nu a fost motivată sub aspectul temeiului de drept, din conținutul cererii rezultă că reclamantul invocă răspunderea Statului pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate prin erori judiciare, respectiv pentru îngrădirea unor drepturi constituționale.

Instanța de apel a reținut că răspunderea Statului pentru repararea unei erori judiciare în procesele penale intervine în cazul în care se constată printr-o hotărâre judecătorească încălcarea drepturilor și libertăților unei persoane prin pronunțarea unei hotărâri nelegale de condamnare (ulterior, în rejudecare, persoana fiind achitată), sau privarea ori restrângerea pe nedrept a libertății unei persoane de către organele de urmărire penală sau de către instanța de judecată, dispoziții care însă nu sunt incidente în cauză, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de aceste texte de lege.

Pe de altă parte, art. 52 alin. (3) din Constituție stabilește răspunderea patrimonială a Statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent de modul în care s-au produs, condițiile și limitele exercitării dreptului la reparare stabilindu-se prin lege organică, însă în speță aceste condiții nu sunt îndeplinite, nefiind dovedită eroarea judiciară prin raportare la motivele la care reclamantul face referire, plângerea penală formulată de acesta fiind înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu consecința analizării temeiniciei, iar dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen. nu sunt incidente astfel cum mai sus s-a reținut. Instanța de apel a constatat că, deși apelantul susține că prin nesoluționarea plângerii penale formulate într-un termen rezonabil, i-au fost cauzate numeroase prejudicii, acesta nu a adus nici o probă în dovedirea prejudiciului cauzat, respectiv a vreunei erori judiciare, deși a fost prezent în instanță, în apel.

Î mpotriva acestei decizi a formulat recurs reclamantul, arătând că nu a beneficiat de un proces echitabil, în condițiile în care instanța de fond a refuzat administrarea probatoriilor solicitate și nu a procedat la cercetarea cauzei, aspecte ce i-au creat acestuia grave prejudicii, inclusiv în planul stării de sănătate. In concret, reclamantul a arătat că instanța de judecată învestită cu soluționarea pretențiilor întemeiate pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. nu a făcut adresă la Tribunalul Sălaj pentru a verifica modalitatea de soluționare a plângerii penale formulate de acesta, lucru ce echivalează cu lipsa cercetării judecătorești. Reclamantul a mai arătat că, datorită faptului că era arestat a fost în imposibilitatea de a se deplasa, adresând instanței cereri prin poștă, la care nu a primit nici un răspuns, situație față de care apreciază că a fost discriminat și i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil.

În faza procesuală a recursului consilierul juridic al Statului român a solicitat admiterea excepției nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege. Analizând cu prioritate această excepție peremptorie, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente: Potrivit art. 302 1 lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Recursul se motivează, conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică. Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate. In consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

In speță, succesiunea de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs. In cererea de recurs nu se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări și situații de fapt fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate. Reclamantul nu aduce critici modalității în care i-au fost soluționate pretențiile întemeiate pe dispozițiile art. 504-509 C. proc.

pen., dispoziții față de care instanțele anterioare au reținut că nu sunt incidente în cauză, ci relevă instanței de recurs aspecte de fapt ce nu pot fi avute în vedere în această etapă procesuală. Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual. Pentru considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică, Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 63/A din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 mai 2011.