ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4065/2011

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 273/ C din 6 octombrie 2009 pronunțată de

Tribunalul Bihor, secția civilă,

s-a respins acțiunea formulată de

reclamantul D.I.T., împotriva pârâtului Statul Român reprezentat prin

Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, reținându-se că, deși legal citat,

reclamantul nu s-a prezentat în instanță pentru a-și dovedi susținerile,

citația i-a fost trimisă în Penitenciarul Oradea, acesta semnând de luarea la

cunoștință, nu s-a formulat cerere de amânare și nici nu și-a angajat

reprezentant, iar pârâta a solicitat judecarea în lipsă, motiv pentru care, în

aplicarea prevederile art. 1169 C. civ. a fost respinsă acțiunea ca

inadmisibilă.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel reclamantul

solicitând

acordarea de daune morale în cuantum

de 10.000 lei, întrucât în mod nejustificat nu i s-a comunicat răspuns la

petiția formulată (plângerea penală adresată Tribunalului Sălaj în data de 14

iulie 2008) aducându-i-se astfel un prejudiciu, fapt pentru care a formulat

prezenta cerere.

Reclamantul a mai arătat

că, deși plângerea formulată se încadrează în dispozițiile art. 285 C. proc.

pen. și art. 2, art. 6 și art. 8 din O.G. nr. 27/2002, aceasta nu a fost

soluționată în timp util astfel încât i s-a încălcat dreptul prevăzut de art.

21 și art. 51 din Constituție, respectiv dreptul de acces la justiție și

dreptul la un proces echitabil, iar Tribunalul Bihor a reținut greșit că deși a

fost legal citat nu s-a prezentat în instanță, omițând împrejurarea că este

arestat, astfel că pentru a se prezenta în instanță se impunea emiterea unei

dispoziții de transfer.

Reclamantul a mai

precizat că Tribunalul Sălaj i-a trimis comunicarea nr. 3227/39/2008 din 14

iulie 2008, înregistrată la Penitenciarul Satu Mare sub nr. 311523 din 17 iulie

2008, copie pe care a anexat-o ca probă acțiunii formulate și că, deși instanța

de fond a reținut în considerentele sentinței că nu și-a dovedit susținerile,

aceasta trebuia să emită o adresă Tribunalului Sălaj pentru a i se comunica

termenul de soluționare a plângerii formulate, respectiv stadiul de soluționare

a acesteia.

Prin decizia civilă nr.

63/A. din 16 iunie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă,

a fost respins ca nefondat apelul

reclamantului, reținându-se că, deși acțiunea formulată nu a fost motivată sub

aspectul temeiului de drept, din conținutul cererii rezultă că reclamantul

invocă răspunderea Statului pentru prejudiciile ce i-au fost cauzate prin erori

judiciare, respectiv pentru îngrădirea unor drepturi constituționale.

Instanța de apel a

reținut că răspunderea Statului pentru repararea unei erori judiciare în

procesele penale intervine în cazul în care se constată printr-o hotărâre

judecătorească încălcarea drepturilor și libertăților unei persoane prin

pronunțarea unei hotărâri nelegale de condamnare (ulterior, în rejudecare, persoana

fiind achitată), sau privarea ori restrângerea pe nedrept a libertății unei

persoane de către organele de urmărire penală sau de către instanța de

judecată, dispoziții care însă nu sunt incidente în cauză, nefiind îndeplinite

condițiile prevăzute de aceste texte de lege.

Pe de altă parte, art.

52 alin. (3) din Constituție stabilește răspunderea patrimonială a Statului

pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, indiferent de modul în care

s-au produs, condițiile și limitele exercitării dreptului la reparare

stabilindu-se prin lege organică, însă în speță aceste condiții nu sunt

îndeplinite, nefiind dovedită eroarea judiciară prin raportare la motivele la

care reclamantul face referire, plângerea penală formulată de acesta fiind

înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău cu consecința analizării

temeiniciei, iar dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen. nu sunt incidente

astfel cum mai sus s-a reținut.

Instanța de apel a

constatat că, deși apelantul susține că prin nesoluționarea plângerii penale

formulate într-un termen rezonabil, i-au fost cauzate numeroase prejudicii,

acesta nu a adus nici o probă în dovedirea prejudiciului cauzat, respectiv a

vreunei erori judiciare, deși a fost prezent în instanță, în apel.

Î

mpotriva acestei decizi a formulat recurs reclamantul,

arătând că nu a

beneficiat de un proces

echitabil, în condițiile în care instanța de fond a refuzat administrarea

probatoriilor solicitate și nu a procedat la cercetarea cauzei, aspecte ce i-au

creat acestuia grave prejudicii, inclusiv în planul stării de sănătate.

In concret, reclamantul

a arătat că instanța de judecată învestită cu soluționarea pretențiilor

întemeiate pe dispozițiile art. 504 C. proc. pen. nu a făcut adresă la

Tribunalul Sălaj pentru a verifica modalitatea de soluționare a plângerii

penale formulate de acesta, lucru ce echivalează cu lipsa cercetării

judecătorești.

Reclamantul a mai arătat

că, datorită faptului că era arestat a fost în imposibilitatea de a se deplasa,

adresând instanței cereri prin poștă, la care nu a primit nici un răspuns,

situație față de care apreciază că a fost discriminat și i s-a încălcat dreptul

la un proces echitabil.

În faza procesuală a

recursului consilierul juridic al Statului român a solicitat admiterea

excepției nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor formulate în

cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Analizând

cu prioritate această excepție peremptorie, Înalta Curte constată

că recursul este nul, pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de

nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz,

mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se motivează,

conform art. 303 C. proc. civ., prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod prevede că

recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția

cazurilor prevăzute la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor

legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și

motivat în termenul prevăzut de lege, ci este necesar ca criticile formulate să

se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

In consecință, în măsura

în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în

cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C.

proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

In speță, succesiunea de

fapte și afirmații din cuprinsul cererii

de

recurs nu este structurată, din punct de vedere juridic, în așa fel

încât să se poată reține, măcar din oficiu, vreo critică susceptibilă de a fi

încadrată în cazurile de modificare ori de casare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ., în limita cărora se poate exercita controlul judiciar în recurs.

In cererea de recurs nu

se fac referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt

motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ci se expun stări și situații

de fapt fără nici o legătură cu considerentele deciziei recurate.

Reclamantul nu aduce

critici modalității în care i-au fost soluționate pretențiile întemeiate pe

dispozițiile art. 504-509 C. proc. pen., dispoziții față de care instanțele

anterioare au reținut că nu sunt incidente în cauză, ci relevă instanței de

recurs aspecte de fapt ce nu pot fi avute în vedere în această etapă

procesuală.

Recursul este o cale

extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a

instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de

drept, astfel încât chestiunile legate de aprecierea și evaluarea situațiilor

de fapt nu pot fi analizate în acest cadru procesual.

Pentru considerentele

arătate, constatând și că în speță nu sunt date motive de ordine publică,

Înalta Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc.

civ., că recursul dedus judecății este lovit de nulitate.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 63/A din 16 iunie 2010 a

Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 13 mai 2011.