ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1980/2011

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

353/C din 8 decembrie 2009 a Tribunalului Bihor – secția civilă, s-a respins

acțiunea formulată de reclamantul D.I.T. împotriva pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect obligarea acestuia la plata

daunelor morale în cuantum de 500.000 de lei.

În motivarea cererii,

a arătat că, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție din 9 martie 2009, s-a reținut în sarcina sa comiterea unor

infracțiuni pe care nu le-a săvârșit, ceea ce-l determină să nu se mai simtă în

siguranță în România.

În pronunțarea

sentinței, Tribunalul a constatat că, prin rezoluția sus-menționată, s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorul M.M. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute

de art. 288, 289 și 249 C. pen., deoarece faptele nu există în materialitatea

lor.

Reclamantul nu are

temei pentru a i se acorda daune morale în speță, nefiind incidente

dispozițiile art. 504-507 C. proc. pen. și nici prevederile constituționale

invocate în acțiune.

În speță, nu rezultă

că reclamantul ar fi fost condamnat pe nedrept sau privat de libertate în mod

nelegal.

Această soluție a

fost menținută prin decizia civilă nr. 40 din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel

– secția civilă mixtă, conform căreia s-a respins, ca nefondat, apelul declarat

de reclamant.

Curtea a reținut că,

în mod corect, prima instanța a constatat că nu sunt îndeplinite în cauză

cerințele art. 504-507 C. proc. pen. și nici ale art. 998 C. civ., petentul neadministrând

dovezi din care să rezulte că trebuie angajată răspunderea civilă delictuală a

Statului Român, în calitate de comitent pentru prepușii săi (magistrații

procurori).

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamantul, afirmând că cererea sa de chemare în

judecată a fost pe deplin motivată, dar în România, când persoanele care

săvârșesc infracțiuni sunt funcționari publici angajați de Guvern, aceștia nu

sunt trași la răspundere nici civilă și nici penală, fiind protejați de sistem.

Față de susținerile

arătate mai sus, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția nulității recursului,

pe care o consideră întemeiată pentru următoarele considerente:

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un

memoriu separat.

Aceste motive trebuie

să se circumscrie cazurilor de casare sau de modificare prevăzute de art. 304 C.

proc. civ.

Susținerile

recurentului, astfel cum au fost prezentate mai sus, nu se pot încadra în

niciunul dintre motivele de nelegalitate reglementate în textul de lege

sus-menționat, fiind practic nemulțumiri generale la adresa sistemului de

justiție, fără să se arate, însă, față de obiectul cererii de chemare în

judecată, argumentele pentru care ar fi îndeplinite în cauză cerințele

răspunderii statului în condițiile art. 504-507 C. proc. pen. sau art. 998 și

următoarele C. civ.

Ca atare, imposibilitatea

încadrării susținerilor recurentului în dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

echivalează cu nemotivarea căii de atac exercitate, astfel încât, în baza art. 306

alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

constata nul recursul declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul D.I.T. împotriva deciziei nr. 40/A din 27 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea – secția civilă mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 martie 2011.