ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7820/2004
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7820/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC F.H. Ltd. București, prin reprezentanta din România, a chemat în judecată Direcția Regională Vamală București și Autoritatea Națională a Vămilor, solicitând anularea rezoluției nr. 51749 din 3 octombrie 2003, emisă de Autoritatea Națională a Vămilor și anularea în parte, a rezoluției Direcției Regionale Vamale Interjudețene București, comunicată reclamantei, prin adresa nr. 33058 din 1 septembrie 2003, obligarea pârâtelor, la menținerea încadrării tarifare vamale inițiale, respectiv la poziția tarifară 30.04.50.10, a produselor Cal-C-Vita, Berocca-Calciu Magneziu.
În motivarea cererii, s-a arătat că produsele Cal-C-Vita și Berocca-Calciu Magneziu sunt înregistrate la Agenția Națională a Medicamentului, ca medicamente, datorită concentrațiilor specifice de vitamine și minerale, care depășesc de mai multe ori dozele zilnice recomandate (la vitamina C chiar de 16,6 ori); ca urmare, ele sunt supuse, unui regim restrictiv de comercializare, iar încadrarea tarifară corespunzătoare este 30.04.50.10. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 624 din 30 martie 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantă. A anulat rezoluția nr. 51749 din 3 octombrie 2003, a Autorității Naționale a Vămilor și în parte, rezoluția nr. 33058 din 1 septembrie 2003 a Direcției Regionale Vamale București, în ce privește produsele Cal-C-Vita și Berocca-Calciu și Magneziu.
A obligat pârâtele, să mențină încadrarea tarifară vamală, pentru cele două produse corespunzătoare poziției tarifare vamale 30.04 - Cod tarifar 30.04.50.10 „alte medicamente care conțin vitamine condiționate pentru vânzarea cu amănuntul”. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că încadrarea tarifară vamală corectă a produselor Cal-C-Vita și Berocca-Calciu și Magneziu, este aceea în codul tarifar vamal 30.04.50.10, respectiv „alte medicamente care conțin vitamine, condiționate pentru vânzarea cu amănuntul”, astfel cum rezultă din Anexa la O.U.G.
nr. 204/2002, cap. 30 Note complementare, întrucât sunt destinate prevenirii și tratării unor maladii, afecțiuni sau simptome ale acestora, iar potrivit Sistemului Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor, pentru a putea fi considerate medicamente și încadrate la Codul tarifar 30.04.50.10, produsele cu conținut de vitamine trebuie să prevadă un prospect, etichetă sau ambalaj la o anumită maladie, afecțiune sau simptom, pentru care produsul este destinat a fi folosit: b) concentrația de substanță sau substanțe active pe care le conține; c) dozajul și d) modul de utilizare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București, criticând-o, ca nelegală și netemeinică și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.
civ. Recurentele au susținut în esență că în cap. 30 nu se clasifică mărfurile de tipul suplimentelor alimentare, poziția tarifară 30.04 putând cuprinde produsele care conțin vitamine și substanțe minerale, numai în situația în care etichetarea, ambalarea sau modul de utilizare au înscrise următoarele indicații: maladia, afecțiunea sau simptomele acestora împotriva cărora produsul este utilizat, concentrația sau conținutul de substanțe active și modul de administrare. Un alt argument pentru încadrarea tarifară a produselor în speță, la poziția tarifară 2106, este și acela că produsele de tipul celor care fac obiectul prezentei spețe, nu se administrează pentru a vindeca o anumită maladie, ci pentru a compensa o deficiență de vitamine și a menține starea generală bună a organismului.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Încadrarea tarifară vamală corectă a produselor Cal-C-Vita și Berocca-Calciu și Magneziu este aceea în codul tarifar vamal 30.04.50.10, respectiv „alte medicamente care conțin vitamine, condiționate pentru vânzare cu amănuntul”, astfel cum rezultă din Anexa la O.U.G. nr. 204/2002 - cap. 30 Note complementare, întrucât sunt destinate prevenirii și tratării unor maladii, afecțiuni sau simptome ale acestora. Potrivit Sistemului Armonizat de Denumire și Codificare a Mărfurilor, pentru a putea fi considerate medicamente și încadrate în codul tarifar 30.0450.10, produsele cu conținut de vitamine trebuie să prevadă în prospect, etichetă sau ambalaj: a) o anumită maladie, afecțiune sau simptom, pentru care produsul este destinat a fi folosit; b) concentrație de substanță sau substanțe activă pe care le conține; c) dozajul; d) modul de utilizare.
Or, prospectele produselor în discuție dovedesc respectarea acestor condiții. Produsele Cal-C-Vita și Berocca-Calciu și Magneziu, așa cum rezultă din piesele dosarului, sunt destinate prevenirii și tratării unor maladii, afecțiuni sau simptome ale acestora, dintre care unele de o deosebită gravitate, cum ar fi osteomalacia, simptomul de oboseală acută, caracteristică anemiei cronice severe, nevrită alcoolică etc. Caracterul terapeutic al acestor produse explică, de altfel, concentrațiile extrem de ridicate de vitamine și minerale pe care le conțin, justificând calificarea acestor produse, ca medicamente, de către autoritatea care este, de altfel, singura competentă în domeniu, Agenția Națională a Medicamentului.
În sensul celor de mai sus s-a pronunțat și Curtea Europeană de Justiție, la 10 decembrie 1998, având în vedere la clasificarea tarifară vamală, concentrația la vit. C, în produsele de referință cu caracteristici terapeutice sau profilactice bine definite. Pentru considerentele mai sus expuse și cum în cauză nu există nici motive de casare de ordine publică, se va respinge recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală București, împotriva sentinței civile nr. 624 din 30 martie 2004 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.