ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4961/2011

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a

constatat următoarele:

I.

Circumstanțele cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curții de Apel

Suceava, C.G.N. a solicitat revizuirea sentinței nr. 3 din 7 ianuarie 2008

pronunțată de Curtea de Apel Suceava, invocând ca temei juridic dispozițiile art.

322 pct. 5 C. proc. civ.

2.

Hotărârea Curții de Apel

Prin sentința nr. 75 din 14 februarie

2011 a Curții de Apel Suceava s-a constatat perimată cererea de revizuire a

sentinței nr. 3 din 7 ianuarie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Suceava în

dosarul nr. 341/39/2007.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că

prin

încheierea de ședință de la data de 13 februarie 2009 a fost suspendată

judecarea cauzei la cererea părților, având în vedere că în dosarul nr.

341/39/2007 s-a formulat contestație în anulare și dosarul a fost înaintat spre

soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța a constatat că prin decizia

nr. 1705 din 25 martie 2010 a I.C.C.J. a fost anulat recursul revizuentului,

reținând că încheierea din 13 februarie 2009 a rămas irevocabilă, motiv pentru

care a concluzionat că cererea de revizuire formulată este perimată.

Recurentul a arătat că instanța de

fond a aplicat greșit dispozițiile legale, întrucât suspendarea cauzei nu a

fost cauzată de lipsa de stăruință a revizuentului, întrucât a formulat atât

recurs împotriva încheierii respective la data de 27 octombrie 2009, cât și o

cerere de repunere pe rol, ambele cereri fiind respinse.

II.

Decizia instanței de control judiciar

Înalta Curte de Casație și Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs

formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză va admite recursul și va casa hotărârea atacată, trimițând

cauza spre rejudecare la aceeași instanță, pentru considerentele ce urmează:

Analizând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte a constatat că instanța de fond a făcut o greșită

aplicare a dispozițiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., fiind incident în

cauză motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 248 alin. (1) teza I-a C. proc. civ. orice cerere de chemare

în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de

reformare sau revocare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă

a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an.

Înalta Curte reține că prin rămânerea

în nelucrare se înțelege situația în

care,

într-o pricină înregistrată pe rolul unei instanțe, nu se efectuează nici un

act

de procedură, care să dureze cel puțin un an și să fie imputabilă

părților care nu au stăruit în judecată.

Perimarea este o sancțiune procesuală

care se bazează pe prezumția de desistare a părții la cererea făcută, dedusă

din faptul nestăruinței vreme îndelungată în judecată.

Or, având în vedere sensul dispoziției

legale, care cuprinde o sancțiune pentru renunțarea la judecată, renunțare care

nu a fost făcută în condițiile și forma prevăzută de lege, Înalta Curtea a

constatat că instanța de fond în mod greșit a apreciat că cererea de revizuire

este perimată.

Din analiza cronologică a faptelor și

evenimentelor a rezultat că, la data de 13 februarie 2009, a fost dispusă suspendarea

judecării cauzei la cererea părților, având în vedere că în dosarul nr.

341/39/2007 s-a formulat contestație în anulare și dosarul a fost înaintat spre

soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La data de 27 octombrie 2009, revizuentul

a formulat recurs împotriva încheierii de suspendare a cauzei, care a fost

constatat nul de instanța de recurs, prin decizia nr. 1705 din 25 martie 2010 pronunțată

de I.C.C.J.

Ulterior, la data de 26 iulie 2010 revizuentul

a făcut cerere de repunere pe rol a cauzei, fila 16 dosar fond revizuire, care

a fost respinsă prin încheierea de ședință de la data de 27 septembrie 2010 de

Curtea de Apel Suceava.

Având în vedere dispozițiile art.249

în conformitate cu care perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de

procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică

un interes, Înalta Curte a constatat că în cauza dedusă judecății termenul de

perimare a fost întrerupt prin diligenta uneia dintre părți, manifestată expres

prin exercitarea căii de atac împotriva încheierii de suspendare, dar și prin

cererea expresă de repunere pe rol a cauzei, acte care fac parte din judecată

și au ca scop continuarea acestei judecăți.

Înalta Curte constată că intenția

părții care a manifestat interesul în reluarea judecății cauzei a vizat

continuarea judecății și pronunțarea unei soluții pe cererea de revizuire

formulată.

Astfel, constatând că termenul de

perimare nu este împlinit în cauză, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., va admite recursul și va casa hotărârea atacată, cu trimitere spre

rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de C.G.N.

împotriva sentinței nr. 75 din 14 februarie 2011 a Curții de Apel Suceava,

secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași instanță pentru continuarea judecății.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

26 octombrie 2011.