Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.09.2004
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6957/2004

HOTĂRÂRE
16.09.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6957/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 27 ianuarie 2003, Consiliul Local al orașului Fundulea a solicitat în contradictoriu cu Guvernul României și Ministerul Sănătății, să se dispună anularea parțială a Ordinului nr. 19 din 16 ianuarie 2003, emis de Ministerul Sănătății, numai în privința art. 1, iar în subsidiar să se constate nulitatea absolută parțială a H.G. nr. 867/2002. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1244 din 4 septembrie 2003, a respins ca neîntemeiată, acțiunea, reținând legalitatea Ordinului nr. 19 din 16 ianuarie 2003, emis de Ministerul Sănătății și neîndeplinirea procedurii prealabile, conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, referitor la capătul subsidiar de cerere din acțiune, privind constatarea nulității absolute parțiale a H.G.

nr. 867/2002. Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 1 C. proc. civ., susținând în esență că în mod greșit instanța nu s-a pronunțat asupra excepției de ilegalitate a H.G. nr. 867/2002 - pct. 4, invocată la termenul din 17 aprilie 2003; că nu este necesară citarea în cauză, a Consiliului Județean Călărași, în favoarea căruia s-a constituit dreptul de proprietate, prin hotărârea de guvern atacată; că reclamantul nu are un drept de proprietate recunoscut de lege, în care să fi fost vătămat, reținând eronat că imobilul în care funcționa Spitalul Orășenesc Fundulea, era în administrarea Consiliului Județean Călărași, respectiv că greșit s-a reținut legalitatea Ordinului nr. 19/2003, atacat prin acțiune.

Recursul este întemeiat, în sensul considerentelor ce se vor arăta în continuare. Prin răspunsul la întâmpinarea depusă de pârâtul Ministerul Sănătății, cu adresa nr. 2737 din 17 aprilie 2003, reclamantul-recurent a invocat excepția ilegalității H.G. nr. 867/2002, în privința pct. 4 de la rubrica „județul Călărași” și ca o consecință a admisibilității excepției, a solicitat constatarea nulității parțiale (nu anularea) acestui act juridic, prin care se constituia un drept de proprietate asupra unui imobil, în favoarea Consiliului Județean Călărași. Prin încheierea de ședință din 17 aprilie 2003, instanța a apreciat în mod greșit că față de excepția invocată de reclamant, sunt aplicabile prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990, referitoare la îndeplinirea procedurii prealabile, deși obiectul acțiunii nu îl constituia anularea H.G.

nr. 867/2002, ci anularea Ordinului nr. 19/2003, emis de Ministerul Sănătății, însă datorită strânsei legături dintre cele două acte, reclamantul a invocat excepția de ilegalitate a hotărârii de guvern, întrucât anterior, prin H.G. nr. 1349/2001, se atesta dreptul de proprietate al localității Fundulea, asupra aceluiași imobil în care funcționa Spitalul Orășenesc Fundulea. Instanța a omis să se pronunțe asupra excepției de ilegalitate a H.G. nr. 867/2002, invocată de reclamant, respingând ca inadmisibil, capătul de cerere din acțiune, referitor la constatarea nulității hotărârii de guvern menționate, pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile, conform art. 5 din Legea nr. 29/1990.

Omisiunea de pronunțare asupra excepției de ilegalitate a H.G. nr. 867/2002, atrage casarea sentinței atacate, criticile referitoare la aspectele care vizează fondul litigiului, respectiv la citarea în cauză a Consiliului Județean Călărași, în calitate de beneficiar al dreptului de proprietate constituit prin hotărârea de guvern, a cărei ilegalitate a fost invocată pe calea excepției, de către reclamant, urmând să fie examinate de instanța de fond, cu ocazia rejudecării cauzei. Așa fiind, prin admiterea recursului reclamantului, se va dispune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță.

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Local al orașului Fundulea, județul Călărași, împotriva sentinței civile nr. 1244 din 4 septembrie 2003 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-04-05
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1145/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 27 ianuarie 2003, reclamantul Consiliul Local Fundulea, prin Primarul orașului Fundulea, a solicitat anularea parțială a Ordinu
ÎCCJ 2003-09-24
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2772/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 3 februarie 2003, Consiliul Local Fundulea a chemat în judecată Ministerul Sănătății și Familiei, solicitând suspendarea
ÎCCJ 2005-01-26
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 385/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: C.M. a chemat în judecată Guvernul României, Consiliul Local Călărași și Ministerul Administrației și Internelor, pentru a se dispune modificarea H.G. nr.
ÎCCJ 2006-04-07
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1032/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 834 din 22 aprilie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, contes
ÎCCJ 2005-03-03
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1386/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 406/CA/2003 - P, pronunțată la data de 13 octombrie 2003, în dosarul nr. 2557/CA/2003, Curtea de Apel
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă