ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 98/2004,

Curtea de Apel Brașov a admis în parte, acțiunea introdusă de reclamantul A.A.,

împotriva Uniunii Naționale a Avocaților din România și a intervenientului în

interes propriu, Baroul Covasna și pe cale de consecință:

A anulat deciziile emise de

organele de conducere ale pârâtei, cu privire la primirea reclamantului în

avocatură și, totodată, a obligat-o pe aceasta, precum și pe intervenientă, să

emită o nouă decizie, prin care să aprobe primirea în avocatură, cu scutire de

examen, a aceluiași reclamant.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul a parcurs

procedura prealabilă prevăzută atât de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990,

cât și de Legea nr. 51/1995, că avea vechimea minimă de 10 ani în specialitate

juridică, iar decizia baroului, de respingere a cererii, este incompletă,

deoarece nu prezintă argumentele de fapt și de drept care să o motiveze legal.

Chiar și răspunsul

reclamantului la chestionarul dat de intervenientă, denotă pregătirea

profesională corespunzătoare a reclamantului, pentru primirea sa în avocatură,

astfel încât alături de inexistența vreunui motiv de incompatibilitate, soluția

de admitere a acțiunii a fost evidentă.

Prima instanță a respins,

însă, cererea reclamantului, de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale

și materiale, deoarece, în privința celor morale, nu s-a produs nici o dovadă,

iar în privința celor materiale, deoarece profesia de avocat este una liberală,

aleatorie și, deci, care nu permite garantarea realizării unui venit minim.

Împotriva acestei sentințe,

în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs,

reclamantul A.A., pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și

intervenienta Baroul de Avocați Covasna.

Reclamantul a solicitat prin

recursul său, modificarea sentinței, în sensul obligării intimaților la plata

în favoarea sa, a sumei de 10.000 dolari SUA, daune morale și 13.000 Euro, despăgubiri

civile.

În motivarea în fapt a

recursului său, reclamantul a precizat că, față de obligația instituită prin

Statutul profesiei de avocat, de plată a sumei de 6.000 Euro anual, cu titlu de

asigurare pentru răspundere profesională, instanța de fond putea să aibă în

vedere acest venit minim anual, ca și criteriu pentru acordarea daunelor

materiale.

Potrivit calculului

recurentului, la un venit minim de 6.000 Euro anual, venitul lunar este de 500

Euro, astfel încât, în perioada mai 2001 - iunie 2003, cât a rămas fără loc de

muncă, a pierdut un venit de 13.500 Euro, din care a scăzut 400 Euro,

reprezentând contravaloarea ajutorului primit de la A.J.O.F.M. Covasna.

În privința daunelor morale,

recurentul a considerat că acestea nu trebuie dovedite cu probe materiale,

fiind suficientă dovedirea faptului că refuzul organului emitent al actului

atacat, a produs suferință, incertitudine și neliniște, elemente suficiente

pentru acordarea acestor daune.

Pârâta Uniunea Națională a

Avocaților a criticat aceeași hotărâre. pentru greșita admitere în parte a

acțiunii, soluția corectă fiind aceea de respingere. ca inadmisibilă. deoarece

nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 52 din Statutul profesiei

de avocat, coroborat cu Legea nr. 29/1990.

Pârâta-recurentă a precizat

că, de vreme ce decizia Consiliului Uniunii Avocaților nu era încă emisă la

data introducerii acțiunii în contencios, rezultă pe de o parte, că nu a fost

atacat acel act care era determinant pentru obținerea dreptului pretins, iar pe

de altă parte, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de Legea nr.

29/1990, în art. 5.

Sub aspectul fondului

cauzei, aceeași recurentă a criticat sentința, pentru netemeinicie, decurgând

din faptul că pregătirea profesională și probitatea morală a reclamantului, nu

au permis o altă soluție, decât de refuz al cererii. Astfel, răspunsul la

chestionar a fost greșit aproape în totalitate, iar comportamentul anterior al

reclamantului, inclusiv cu consecința desfacerii disciplinare a contractului de

muncă, justificau și, sub acest aspect, dreptul recurentei, de a refuza

primirea în avocatură a petentului.

Baroul Covasna a solicitat

prin recursul său, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii

reclamantului, pe care a criticat-o pentru aceleași motive, ca și Uniunea

Națională a Avocaților din România.

Examinând recursurile

declarate, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art.

304

1

C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, iar

sentința curții de apel este legală și temeinică.

Cu privire la recursul

reclamantului:

În primul rând se impune a

se preciza faptul că motivarea recursului, expediată la data de 17 ianuarie

2005, prin care reclamantul aduce noi critici sentinței și formulează, practic,

noi capete de cerere privind cuantumul despăgubirilor și modul lor de calcul,

precum și acordarea de daune cominatorii, nu vor fi analizate, deoarece ele nu

au fost formulate în termenul legal de motivare al recursului, prevăzut de art.

303 C. proc. civ. Astfel, față de data comunicării sentinței - 14 octombrie

2004, aceste motive trebuiau depuse până la data de 30 octombrie 2004, în

raport cu care data expedierii acestora face să fie cu mult depășit termenul

legal menționat.

Referitor la motivele

invocate în termen, se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, împrejurarea că în Statutul

profesiei de avocat se prevede obligația avocatului definitiv de a plăti anual

o asigurare de răspundere profesională pentru un risc asigurat de minimum 6.000

Euro, nu duce în mod implicit la concluzia realizării unui venit minim anual,

de 6.000 Euro.

Asigurarea de risc

profesional, este independentă de veniturile fiecărui avocat, iar cuantumul

acesteia a avut în vedere nevoia protejării unei valori minime în caz de

răspundere profesională, și nu venitul pe care l-ar putea realiza obligatoriu,

orice avocat definitiv.

Pe cale de consecință,

instanța de fond, în mod corect a reținut că în condițiile în care nu s-a

dovedit posibilitatea efectivă a realizării unor încasări lunare de către

recurent, pretenția sa de acordare a daunelor materiale, nu poate fi admisă.

Faptul că Legea nr. 29/1990

permite acordarea acestora, nu duce la concluzia obligativității plății lor în

cazul tuturor acțiunilor de contencios administrativ, ci numai în cazul

dovedirii pagubei efectiv produse.

Sentința curții de apel este

temeinică și legală, inclusiv în privința neacordării daunelor morale.

Astfel, împrejurarea că pe

tot parcursul procesului, recurentul a beneficiat de ajutor de șomaj și ajutor

social, că a fost ezitant în purtarea procesului, denotă inexistența acelor

împrejurări invocate în motivele de recurs, ca și condiții de acordare a unor

asemenea daune. Aceasta, deoarece recurentul nu a trecut nici printr-o perioadă

de risc și nici de „neliniște profundă”. În cauză, nu s-a depus nici o dovadă

din care să rezulte eventualele demersuri pentru găsirea unui alt loc de muncă,

iar aflarea sa în evidența A.J.O.F.M., s-a datorat ajutorului social de care a

beneficiat.

Nici prelungirea procedurii

administrative nu este imputabilă intimaților, ci recurentului care, fie nu a

depus toate dovezile necesare, fie a fost oscilant în comportamentul său

procesual.

Pe cale de consecință,

recursul său va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.

În ce privește recursurile

pârâtei și intervenientei, față de prevederile imperative ale art. 20 din Legea

nr. 146/1997, cu privire la obligația de timbrare a acestora, obligație ce nu a

fost îndeplinită nici la data declarării lor și nici în intervalul celor 3 luni

scurse până la data soluționării, urmează a se dispune anularea acestora,

sancțiune impusă de prevederile legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează ca netimbrate,

recursurile declarate de Baroul de Avocați Covasna și Uniunea Națională a

Barourilor din România, împotriva sentinței nr. 98/F din 19 iulie 2004, a

Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

Respinge recursul declarat

de A.A., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 ianuarie 2005.