ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 317/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 98/2004, Curtea de Apel Brașov a admis în parte, acțiunea introdusă de reclamantul A.A., împotriva Uniunii Naționale a Avocaților din România și a intervenientului în interes propriu, Baroul Covasna și pe cale de consecință: A anulat deciziile emise de organele de conducere ale pârâtei, cu privire la primirea reclamantului în avocatură și, totodată, a obligat-o pe aceasta, precum și pe intervenientă, să emită o nouă decizie, prin care să aprobe primirea în avocatură, cu scutire de examen, a aceluiași reclamant.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că reclamantul a parcurs procedura prealabilă prevăzută atât de dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, cât și de Legea nr. 51/1995, că avea vechimea minimă de 10 ani în specialitate juridică, iar decizia baroului, de respingere a cererii, este incompletă, deoarece nu prezintă argumentele de fapt și de drept care să o motiveze legal. Chiar și răspunsul reclamantului la chestionarul dat de intervenientă, denotă pregătirea profesională corespunzătoare a reclamantului, pentru primirea sa în avocatură, astfel încât alături de inexistența vreunui motiv de incompatibilitate, soluția de admitere a acțiunii a fost evidentă.

Prima instanță a respins, însă, cererea reclamantului, de obligare a pârâtelor la plata daunelor morale și materiale, deoarece, în privința celor morale, nu s-a produs nici o dovadă, iar în privința celor materiale, deoarece profesia de avocat este una liberală, aleatorie și, deci, care nu permite garantarea realizării unui venit minim. Împotriva acestei sentințe, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ., au declarat recurs, reclamantul A.A., pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și intervenienta Baroul de Avocați Covasna. Reclamantul a solicitat prin recursul său, modificarea sentinței, în sensul obligării intimaților la plata în favoarea sa, a sumei de 10.000 dolari SUA, daune morale și 13.000 Euro, despăgubiri civile.

În motivarea în fapt a recursului său, reclamantul a precizat că, față de obligația instituită prin Statutul profesiei de avocat, de plată a sumei de 6.000 Euro anual, cu titlu de asigurare pentru răspundere profesională, instanța de fond putea să aibă în vedere acest venit minim anual, ca și criteriu pentru acordarea daunelor materiale. Potrivit calculului recurentului, la un venit minim de 6.000 Euro anual, venitul lunar este de 500 Euro, astfel încât, în perioada mai 2001 - iunie 2003, cât a rămas fără loc de muncă, a pierdut un venit de 13.500 Euro, din care a scăzut 400 Euro, reprezentând contravaloarea ajutorului primit de la A.J.O.F.M. Covasna. În privința daunelor morale, recurentul a considerat că acestea nu trebuie dovedite cu probe materiale, fiind suficientă dovedirea faptului că refuzul organului emitent al actului atacat, a produs suferință, incertitudine și neliniște, elemente suficiente pentru acordarea acestor daune.

Pârâta Uniunea Națională a Avocaților a criticat aceeași hotărâre. pentru greșita admitere în parte a acțiunii, soluția corectă fiind aceea de respingere. ca inadmisibilă. deoarece nu a respectat procedura prealabilă prevăzută de art. 52 din Statutul profesiei de avocat, coroborat cu Legea nr. 29/1990. Pârâta-recurentă a precizat că, de vreme ce decizia Consiliului Uniunii Avocaților nu era încă emisă la data introducerii acțiunii în contencios, rezultă pe de o parte, că nu a fost atacat acel act care era determinant pentru obținerea dreptului pretins, iar pe de altă parte, nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 29/1990, în art. 5. Sub aspectul fondului cauzei, aceeași recurentă a criticat sentința, pentru netemeinicie, decurgând din faptul că pregătirea profesională și probitatea morală a reclamantului, nu au permis o altă soluție, decât de refuz al cererii.

Astfel, răspunsul la chestionar a fost greșit aproape în totalitate, iar comportamentul anterior al reclamantului, inclusiv cu consecința desfacerii disciplinare a contractului de muncă, justificau și, sub acest aspect, dreptul recurentei, de a refuza primirea în avocatură a petentului. Baroul Covasna a solicitat prin recursul său, modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii reclamantului, pe care a criticat-o pentru aceleași motive, ca și Uniunea Națională a Avocaților din România. Examinând recursurile declarate, atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 304 1 C. proc. civ., se constată că acestea sunt nefondate, iar sentința curții de apel este legală și temeinică.

Cu privire la recursul reclamantului: În primul rând se impune a se preciza faptul că motivarea recursului, expediată la data de 17 ianuarie 2005, prin care reclamantul aduce noi critici sentinței și formulează, practic, noi capete de cerere privind cuantumul despăgubirilor și modul lor de calcul, precum și acordarea de daune cominatorii, nu vor fi analizate, deoarece ele nu au fost formulate în termenul legal de motivare al recursului, prevăzut de art. 303 C. proc. civ. Astfel, față de data comunicării sentinței - 14 octombrie 2004, aceste motive trebuiau depuse până la data de 30 octombrie 2004, în raport cu care data expedierii acestora face să fie cu mult depășit termenul legal menționat.

Referitor la motivele invocate în termen, se constată că acestea sunt nefondate. Astfel, împrejurarea că în Statutul profesiei de avocat se prevede obligația avocatului definitiv de a plăti anual o asigurare de răspundere profesională pentru un risc asigurat de minimum 6.000 Euro, nu duce în mod implicit la concluzia realizării unui venit minim anual, de 6.000 Euro. Asigurarea de risc profesional, este independentă de veniturile fiecărui avocat, iar cuantumul acesteia a avut în vedere nevoia protejării unei valori minime în caz de răspundere profesională, și nu venitul pe care l-ar putea realiza obligatoriu, orice avocat definitiv. Pe cale de consecință, instanța de fond, în mod corect a reținut că în condițiile în care nu s-a dovedit posibilitatea efectivă a realizării unor încasări lunare de către recurent, pretenția sa de acordare a daunelor materiale, nu poate fi admisă.

Faptul că Legea nr. 29/1990 permite acordarea acestora, nu duce la concluzia obligativității plății lor în cazul tuturor acțiunilor de contencios administrativ, ci numai în cazul dovedirii pagubei efectiv produse. Sentința curții de apel este temeinică și legală, inclusiv în privința neacordării daunelor morale. Astfel, împrejurarea că pe tot parcursul procesului, recurentul a beneficiat de ajutor de șomaj și ajutor social, că a fost ezitant în purtarea procesului, denotă inexistența acelor împrejurări invocate în motivele de recurs, ca și condiții de acordare a unor asemenea daune. Aceasta, deoarece recurentul nu a trecut nici printr-o perioadă de risc și nici de „neliniște profundă”. În cauză, nu s-a depus nici o dovadă din care să rezulte eventualele demersuri pentru găsirea unui alt loc de muncă, iar aflarea sa în evidența A.J.O.F.M., s-a datorat ajutorului social de care a beneficiat.

Nici prelungirea procedurii administrative nu este imputabilă intimaților, ci recurentului care, fie nu a depus toate dovezile necesare, fie a fost oscilant în comportamentul său procesual. Pe cale de consecință, recursul său va fi respins conform art. 312 C. proc. civ. În ce privește recursurile pârâtei și intervenientei, față de prevederile imperative ale art. 20 din Legea nr. 146/1997, cu privire la obligația de timbrare a acestora, obligație ce nu a fost îndeplinită nici la data declarării lor și nici în intervalul celor 3 luni scurse până la data soluționării, urmează a se dispune anularea acestora, sancțiune impusă de prevederile legale menționate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează ca netimbrate, recursurile declarate de Baroul de Avocați Covasna și Uniunea Națională a Barourilor din România, împotriva sentinței nr. 98/F din 19 iulie 2004, a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Respinge recursul declarat de A.A., împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.