ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5873/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5873/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ înregistrată la Curtea de Apel Brașov, sub nr. 457/F/CA din 2 iunie 2004, reclamantul R.F. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Uniunea Avocaților din România, anularea deciziei nr. 9243 din 16 aprilie 2004, emisă de pârâtă, recunoașterea dreptului său de a fi primit în profesia de avocat, cu scutire de examen, obligarea pârâtei de a emite o decizie în acest sens, precum și daune morale în valoare de 30.000 Euro. Baroul Brașov a formulat cerere de intervenție în interesul pârâtei. Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 121/F din 12 octombrie 2004, a admis în parte, acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul R.F.
împotriva pârâtei Uniunea Avocaților din România și în consecință, a anulat decizia nr. 1431 din 13 februarie 2004, a Comisiei Permanente a Uniunii Avocaților din România și decizia nr. 9243 din 16 aprilie 2004, emisă de Consiliul Uniunii Avocaților din România. A obligat pârâta să emită decizie pentru primirea reclamantului, în profesia de avocat, cu scutire de examen, precum și la plata daunelor cominatorii de 10 Euro pe zi, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la îndeplinirea obligației. A respins restul pretențiilor reclamantului, precum și cererea de intervenție în interesul pârâtei, formulată de Baroul Brașov. În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul nu a exercitat avocatură, fără a fi autorizat sau în mod clandestin și că nu s-a făcut dovada plângerilor înregistrate la Baroul Brașov, privind exercitarea clandestină a avocaturii de către reclamant.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, pârâta Uniunea Națională a Barourilor din România și intervenientul Baroul Brașov, ambele recursuri, motivate similar, criticând sentința, pentru că ar cuprinde alte motive străine de obiectul controlului judecătoresc privind justețea avizului negativ care a stat la baza deciziei de respingere a cererii de acordare a scutirii de examen pentru primirea în profesia de avocat, instanța de fond trebuind să constate temeinicia avizului negativ dat de Consiliul Baroului Brașov. Se susține, de asemenea, că art. 16 alin. (2) din Legea nr. 51/1995 prevede doar posibilitatea primirii în profesia de avocat, cu scutire de examen, nereglementând acest aspect ca un drept, organele abilitate trebuind să analizeze atât legalitatea, cât și oportunitatea cererii.
Examinând sentința atacată, în raport cu criticile formulate, probele administrate în cauză, precum și dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursurile sunt fondate, pentru următoarele considerente. Este de principiu că orice profesie poate fi exercitată cu rezultate corespunzătoare, numai de către cei care au dobândit cunoștințe teoretice și practice temeinice, în cursul studiilor și activității.
Consecință a acestui principiu - Legea nr. 51/1995 privind organizarea și funcționarea profesiei de avocat, a prevăzut în art. 16 alin. (1), regula că primirea în profesia de avocat se face pe bază de examen, scutirea de examen fiind o excepție limitativ reglementată de art. 16 alin. (2) lit. b). Instanța de fond a nesocotit obligația care îi revenea, de a verifica motivarea avizului negativ dat de Consiliul Baroului Brașov, aviz justificat potrivit înscrisurilor depuse în dosarul de fond, care atestă o activitate susținută a reclamantului de reprezentare în instanță sau în fața autorităților, a unor persoane fizice, cu încălcarea prevederilor art. 68 alin. (4) C. proc. civ. În consecință, soluția adoptată de instanța de fond este nelegală și netemeinică, urmând a fi admise recursurile declarate de pârâtă și de intervenient.
Se va modifica sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii, așa cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursurile declarate de Uniunea Națională a Barourilor din România și de Baroul Brașov împotriva sentinței nr. 121/F din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge, ca neîntemeiată, acțiunea reclamantului R.F., astfel cum a fost precizată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 decembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.