ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1247

din 1 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

dosarul nr. 5296/2004, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare

formulată de petentul condamnat

T.D.

cu privire la sentința penală nr. 163 din 27 decembrie 1994

a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin neapelare la 31

ianuarie 1995.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut faptul că, prin sentința penală din 1994, petentul a fost

condamnat la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

stupefiante, fiindu-i aplicată și măsura de siguranță a expulzării prevăzută de

art. 117 C. pen.

În susținerea contestației

la executare formulată de petent acesta a adus argumente de ordin familial

arătând că este în România din anul 1976, este căsătorit și are un copil minor

în întreținere și că este absolvent al Facultății de Biochimie.

Tribunalul, față de motivele

invocate în cererea formulată de contestator și raportat la dispozițiile art.

461 C. proc. pen., a apreciat contestația la executare ca inadmisibilă,

constând că toate argumentele invocate de acesta nu pot fi analizate pe această

cale, respectiv că nu este posibilă o reanalizare a fondului cauzei constând în

legalitatea și necesitatea aplicării unei măsuri de siguranță.

Prin decizia penală nr. 790/

A din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator constatând că

nici unul din motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazurile

expres și limitativ prevăzute de legiuitor pe calea aleasă de acesta.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, condamnatul contestator, în termen legal a formulat recurs

reiterând și într-un memoriu depus la dosar, dar și oral toate motivele

invocate în fața instanței de fond și apoi în fața celei din apel, subliniind

că în Republica Mali nu mai au în prezent nici o rudă, familia sa fiind cea

constituită în România.

Recursul este nefondat.

Analizând tot probatoriul

administrat în cauză, Înalta Curte reține că, prin sentința penală nr. 163 din

27 decembrie 1994 pronunțată de Tribunalul București, contestatorul a fost

condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii,

prevăzută de art. 312 C. pen., pedeapsă ce a fost executată la aceasta în perioada

3 mai 1993 - 2 mai 1995.

Prin aceeași hotărâre

judecătorească, rămasă definitivă la 31 ianuarie 1995, contestatorului i-au

fost aplicate prevederile art. 117 C. pen., măsura de siguranță a expulzării în

țara sa de origine, Republica Mali.

Conform dispozițiilor art.

461 lit. a) și b) C. proc. pen., o persoană condamnată poate formula

contestație la executare împotriva unei hotărâri penale în condițiile în care

s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă [(lit. a)], executarea

privea o altă persoană decât cea condamnată [(lit. b)], s-a ivit o nelămurire

cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare [(lit.

c)], ori se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau există o cauză de

stingere sau micșorare a pedepsei, ca și orice alt incident ivit în cursul

executării.

Ori în speță nu poate fi

încadrat nici unul din motivele invocate în contestația la executare în

cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar faptul că măsura de

siguranță a expulzării nu s-a putut aplica deși era executorie încă din luna

mai a anului 1995, se datorează lipsei de cooperare din partea autorităților

statului Mali, neexistând nici un alt impediment din punct de vedere al

legislației române care să justifice înlăturarea acestei măsuri.

Pentru aceste considerente,

în baza art. 385

10

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de

Casație și Justiție va respinge recursul declarat de condamnatul contestator

T.D., ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurentul condamnat contestator va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul contestator T.D. împotriva deciziei penale nr.

790/ A din 22 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul condamnat

contestator la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 7 martie 2005.