ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1606/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1247 din 1 octombrie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 5296/2004, s-a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de petentul condamnat T.D. cu privire la sentința penală nr. 163 din 27 decembrie 1994 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin neapelare la 31 ianuarie 1995. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut faptul că, prin sentința penală din 1994, petentul a fost condamnat la 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, fiindu-i aplicată și măsura de siguranță a expulzării prevăzută de art. 117 C. pen.

În susținerea contestației la executare formulată de petent acesta a adus argumente de ordin familial arătând că este în România din anul 1976, este căsătorit și are un copil minor în întreținere și că este absolvent al Facultății de Biochimie. Tribunalul, față de motivele invocate în cererea formulată de contestator și raportat la dispozițiile art. 461 C. proc. pen., a apreciat contestația la executare ca inadmisibilă, constând că toate argumentele invocate de acesta nu pot fi analizate pe această cale, respectiv că nu este posibilă o reanalizare a fondului cauzei constând în legalitatea și necesitatea aplicării unei măsuri de siguranță. Prin decizia penală nr. 790/ A din 22 octombrie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator constatând că nici unul din motivele invocate de contestator nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de legiuitor pe calea aleasă de acesta.

Fiind nemulțumit de soluția pronunțată, condamnatul contestator, în termen legal a formulat recurs reiterând și într-un memoriu depus la dosar, dar și oral toate motivele invocate în fața instanței de fond și apoi în fața celei din apel, subliniind că în Republica Mali nu mai au în prezent nici o rudă, familia sa fiind cea constituită în România. Recursul este nefondat. Analizând tot probatoriul administrat în cauză, Înalta Curte reține că, prin sentința penală nr. 163 din 27 decembrie 1994 pronunțată de Tribunalul București, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii, prevăzută de art. 312 C. pen., pedeapsă ce a fost executată la aceasta în perioada 3 mai 1993 - 2 mai 1995. Prin aceeași hotărâre judecătorească, rămasă definitivă la 31 ianuarie 1995, contestatorului i-au fost aplicate prevederile art. 117 C. pen., măsura de siguranță a expulzării în țara sa de origine, Republica Mali.

Conform dispozițiilor art. 461 lit. a) și b) C. proc. pen., o persoană condamnată poate formula contestație la executare împotriva unei hotărâri penale în condițiile în care s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă [(lit. a)], executarea privea o altă persoană decât cea condamnată [(lit. b)], s-a ivit o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare [(lit. c)], ori se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau există o cauză de stingere sau micșorare a pedepsei, ca și orice alt incident ivit în cursul executării.

Ori în speță nu poate fi încadrat nici unul din motivele invocate în contestația la executare în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege, iar faptul că măsura de siguranță a expulzării nu s-a putut aplica deși era executorie încă din luna mai a anului 1995, se datorează lipsei de cooperare din partea autorităților statului Mali, neexistând nici un alt impediment din punct de vedere al legislației române care să justifice înlăturarea acestei măsuri. Pentru aceste considerente, în baza art. 385 10 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de condamnatul contestator T.D., ca nefondat. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat contestator va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator T.D. împotriva deciziei penale nr. 790/ A din 22 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul condamnat contestator la plata sumei de 600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 7 martie 2005.