ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3590/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 95 din 22

ianuarie 2004, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins ca

neîntemeiată cererea de reabilitare formulată de condamnatul P.N.

Condamnatul a fost obligat la

350.000 lei cheltuieli judiciare către stat din care 200.000 lei, reprezentând

onorariul apărătorului din oficiu s-a avansat din fondul Ministerului

Justiției.

S-a reținut că petiționarul a fost

condamnat prin sentința penală nr. 1523 din 29 iunie 1993 a Judecătoriei sectorului

5 București la pedeapsa de 2 ani, 6 luni și 803 zile, pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 208 și art. 209 lit. e) și g) C. pen., raportat

la art. 224 alin. (1) teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Condamnatul a executat din pedeapsă

perioada de la 13 aprilie 1993 la 2 decembrie 1995, liberându-se condiționat cu

un rest rămas neexecutat de 767 zile.

Instanța de fond a constatat că în

cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 135 lit. a) C. pen. și art. 136 C.

pen., privind termenul de reabilitare, și nici cele prevăzute de art. 137 C.

pen., privind condițiile reabilitării judecătorești.

Apelul formulat de petiționarul

condamnat a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel București, secția a II-a

penală, prin decizia penală nr. 125/ A din 23 februarie 2004.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs petiționarul, solicitând admiterea acestuia și dispunerea reabilitării

sale judecătorești.

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție, constată că acesta nu este fondat.

Conform art. 135 lit. a) C. pen.,

reabilitarea judecătorească poate interveni în cazul condamnării la pedeapsa

închisorii mai mare de un an până la 5 ani, după trecerea unui termen de 4 ani

la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate.

Potrivit art. 136 alin. (1) C. pen.,

termenul de reabilitare, în cazul nostru de 5 ani 3 luni și 402 zile, se

socotește de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de

la data când aceasta s-a prescris.

Rezultă că, termenul de reabilitare

arătat mai sus curge de la data de 24 decembrie 1997, nefiind încă împlinit la

data introducerii cererii de reabilitare.

De altfel, nici condițiile cerute de

art. 137 C. pen., nu sunt îndeplinite, întrucât petiționarul a fost condamnat

pentru săvârșirea unei noi infracțiuni în acest interval de timp.

Așa fiind, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că cererea de reabilitare a fost respinsă în mod temeinic

și legal, recursul declarat nefiind fondat.

Recurentul petiționar va fi obligat

la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu

fiind avansat din fondul Ministerului Justiției.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul P.N., împotriva deciziei penale nr. 125 din 23 februarie 2004 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă recurentul petiționar la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care

onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se

va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 29

iunie 2004.