ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4992/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 527 din 28 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 12513/3/2006, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de reabilitare judecătorească formulată de petiționarul Z.N. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că cererea de reabilitare judecătorească pentru pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 72 din 18 iunie 1992 a Tribunalului București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 43 din 12 septembrie 1994, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 C. pen., pe care a executat-o petiționarul până la data de 27 noiembrie 1996 când a fost liberat condiționat, nu este întemeiată, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 135 C. pen., cu privire la termenul reabilitării judecătorești.

Prin decizia penală nr. 486 din 15 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 12513/3/2006, Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat. Totodată, apelantul-petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Nemulțumit de decizia sus-arătată, petiționarul condamnat a atacat-o cu recurs, pe care însă nu l-a motivat. Înalta Curte, examinând motivul invocat cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., reabilitarea se poate pronunța la cerere, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din durata pedepsei pronunțate.

De asemenea, potrivit art. 136 alin. (1) C. pen., termenul se socotește de la data la care a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris. Conform fișei de cazier depusă la dosar, petiționarul a executat din pedeapsa de 7 ani închisoare perioadele de la data de 9 aprilie 1991 când a fost arestat preventiv până la data de 22 septembrie 1993, iar ulterior, de la 10 noiembrie 1994 până la 27 noiembrie 1996 când a fost liberat condiționat cu un rest rămas neexecutat de 910 zile (2 ani și 6 luni) închisoare.

În atare situație, având în vedere dispozițiile art. 61 C. pen., data la care se consideră pedeapsa executată este data de 26 mai1999, de când se calculează termenul de reabilitare de 8 ani și 6 luni, care urmează a se împlini abia la 26 noiembrie 2007. Având în vedere cele care preced, Înalta Curte constată că în mod just instanțele au stabilit că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 135 C. pen., pentru a se putea dispune reabilitarea judecătorească. Așa fiind, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul Z.N. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul Z.N. împotriva deciziei penale nr. 486 din 15 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 80 lei noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 septembrie 2006.