ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4992/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 527

din 28 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în

dosarul nr. 12513/3/2006, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea de reabilitare

judecătorească formulată de petiționarul Z.N.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a apreciat că

cererea de reabilitare judecătorească pentru pedeapsa de 7 ani închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 72 din 18 iunie 1992 a Tribunalului

București, secția a II-a penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 43

din 12 septembrie 1994, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 174 C.

pen., pe care a executat-o petiționarul până la data de 27 noiembrie 1996 când

a fost liberat condiționat, nu este întemeiată, nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 135 C. pen., cu privire la termenul reabilitării

judecătorești.

Prin decizia penală nr. 486

din 15 iunie 2006, pronunțată în dosarul nr. 12513/3/2006, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a

respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.

Totodată,

apelantul-petiționar a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

Nemulțumit de decizia

sus-arătată, petiționarul  condamnat a atacat-o cu recurs, pe care însă nu l-a

motivat.

Înalta Curte, examinând

motivul invocat cât și din oficiu ambele hotărâri conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Așa cum rezultă din

dispozițiile art. 135 alin. (1) lit. b) C. pen., reabilitarea se poate pronunța

la cerere, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani până

la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adaugă jumătate din

durata pedepsei pronunțate.

De asemenea, potrivit art. 136

alin. (1) C. pen., termenul se socotește de la data la care a luat sfârșit

executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris.

Conform fișei de cazier

depusă la dosar, petiționarul a executat din pedeapsa de 7 ani închisoare

perioadele de la data de 9 aprilie 1991 când a fost arestat preventiv până la

data de 22 septembrie 1993, iar ulterior, de la 10 noiembrie 1994 până la 27

noiembrie 1996 când a fost liberat condiționat cu un rest rămas neexecutat de

910 zile (2 ani și 6 luni) închisoare.

În atare situație, având în

vedere dispozițiile art. 61 C. pen., data la care se consideră pedeapsa

executată este data de 26 mai1999, de când se calculează termenul de

reabilitare de 8 ani și 6 luni, care urmează a se împlini abia la 26 noiembrie

2007.

Având în vedere cele care preced, Înalta Curte

constată că în mod just instanțele au stabilit că în cauză nu sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 135 C. pen., pentru a se putea dispune

reabilitarea judecătorească.

Așa fiind, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petiționarul Z.N.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

condamnatul Z.N. împotriva deciziei penale nr. 486 din 15 iunie 2006 a Curții

de Apel București, secția a II–a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 80 lei

noi cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 septembrie 2006.