ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4869/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 196 din 29

mai 2006 a Tribunalului Giurgiu a fost respinsă, ca nefondată, cererea

formulată de condamnatul D.N. de întrerupere a executării pedepsei de 6 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 696 din 12 mai 2005 pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 6245

din 3 noiembrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

A fost obligat condamnatul al 60 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut că în motivarea cererii sale, condamnatul a solicitat

întreruperea executării pedepsei, arătând că familia sa se află într-o situație

dificilă, lipsită de sprijin material și moral și că prezența sa este necesară

la domiciliu.

Din referatul de anchetă socială

efectuat în cauză la adresa indicată de condamnat a rezultat că acesta a trăit

în concubinaj cu numita S.A.C., relații din care au rezultat doi copii în

vârstă de 5 și respectiv 4 ani. Concubina petentului și cei doi copii locuiesc

într-un imobil compus din 3 camere, bucătărie, dotate sumar, dar curate și

ordonate, împreună cu tatăl, mama și respectiv fratele concubinei și se

întrețin din ajutor social, alocația de stat pentru copii și pensia pentru

persoană cu handicap primită de I.A., fratele concubinei condamnatului.

Așadar, tribunalul a constatat că

situația învederată de condamnat nu constituie o împrejurare specială care prin

executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat sau

familia acestuia, așa cum prevăd dispozițiile art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

formulat apel condamnatul pe motive familiale, susținând că îndeplinește

condițiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Prin decizia penală nr. 489/ A din

22 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în

dosarul nr. 6120/2/2006 (nr. vechi 1893/2006) a fost respins, ca nefondat,

apelul declarat de condamnatul D.N. împotriva sentinței penale nr. 196 din 29

mai 2006 pronunțată de Tribunalul Giurgiu, în dosarul nr. 6120/2/2006, fiind

obligat recurentul la 80 RON cheltuieli judiciare statului, din care 40 RON

onorariu avocat oficiu s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a constatat că nu este fondat, urmând a fi respins, soluția pronunțată de

instanța de fond fiind legală și temeinică.

În mod corect s-a apreciat că în

cauză nu s-a făcut dovada existenței unor împrejurări speciale care ar

periclita grav pe condamnat sau familia acestuia în condițiile în care nu s-ar

întrerupe pedeapsa, la care a fost condamnat pe perioada solicitată.

Așa fiind, curtea de apel, în baza

dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat,

apelul declarat de condamnat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare

către stat.

Împotriva acestei decizii a

declarat, în termenul legal, recurs condamnatul D.N., fără a arăta în scris

motivele.

Apărătorul recurentului condamnat în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat admiterea recursului declarat de

acesta, învederând instanței că hotărârea atacată nu este temeinică și legală,

astfel că în temeiul art. 453 lit. c), raportat la art. 455 C. proc. pen., se

impune admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei pe o perioadă de

trei luni pentru a-i da posibilitatea condamnatului să-și ajute familia.

Concluziile procurorului asupra

recursului declarat de condamnat, precum și poziția recurentului, din ultimul

cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei

decizii.

Examinând recursul declarat de

recurentul condamnat D.N. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu

motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta Curte apreciază

recursul condamnatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că în mod

corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul

ei, în baza propriului examen în mod judicios a considerat ca fiind

neîntemeiată cererea formulată de condamnatul D.N., nefiind îndeplinite

dispozițiile art. 455 raportat la art. 453 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că în cauză

s-a dat eficiență prevederilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., cu privire la

aprecierea probelor, stabilindu-se că situația invocată de condamnat nu se

circumscrie unor împrejurări speciale care să determine consecințe grave pentru

familia acestuia.

Astfel, din ancheta socială

efectuată în cauză și aflată la dosarul instanței de fond a rezultat că din

relația de concubinaj a condamnatului D.N. cu S.A.C. s-au născut doi copii,

care în prezent sunt minori, respectiv D.D.N., în vârstă de 4 ani și S.G.R., în

vârstă de 2 ani, acești trei membrii locuind în gospodăria părinților

substitutivi ai concubinei condamnatului, familia I., fără forme legale. Cei

șase membrii conviețuiesc într-o casă formată din 3 camere, o bucătărie, dotate

numai cu câte un pat, o masă, scaune, încălzirea locuinței se efectuează cu

lemne, au curent electric, posedă televizor, camerele sunt destul de mici ca spațiu,

dar curate și ordonate, casa are curte cu spațiu util, în gospodărie există

anexe gospodărești unde cresc 10 păsări și o magazie pentru lemne. Cele 6

persoane formează o gospodărie comună și se întrețin din ajutor social și

alocații însumând 290 RON/lună, pensia pentru persoana cu handicap 150 RON/lună

și munca ocazională a numitului I.I. care nu poate fi cuantificată, deoarece

lucrează spontan. Din punct de vedere al sănătății I.I. a fost diagnosticată cu

hepatită tip C, I.I. suferă de ruptură de perineu, iar I.A. a fost diagnosticat

cu întârziere mentală gravă.

Mai mult durata maximă de trei luni

de zile pentru care se poate dispune întreruperea pedepsei nu ar putea conduce

la o ameliorare a situației familiale a condamnatului.

Înalta Curte constată că în cauză,

instanța de apel prin decizia pronunțată a făcut o corectă aplicare a

dispozițiilor legale în materie, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art.

385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Totodată, verificând hotărârea

primei instanțe de control judiciar nu s-a constatat existența vreunui caz de

casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.N. împotriva deciziei penale nr.

489/ A din 22 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

În conformitate cu art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., se va obliga recurentul condamnat la plata cheltuielilor

judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul D.N. împotriva deciziei penale nr. 489/ A din 22 iunie

2006 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă pe recurentul condamnat să

plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care

suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23

august 2006.