ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2674/2008
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2674/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Numitul P.V. se află în cursul executării pedepsei de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 C. pen. raportat la art. 254 alin. (2) C. pen., la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 19 din O.U.G. nr. 43/2002 (decizia penală nr. 723 din 8 februarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală).
La data de 10 martie 2008, condamnatul a formulat o cerere de întrerupere a executării pedepsei în temeiul art. 453 lit. c) C. proc. pen.
În motivarea cererii de întrerupere a executării pedepsei condamnatul a arătat că, din cauza unor împrejurări speciale (din punct de vedere familial), continuarea executării pedepsei ar avea
consecințe deosebit de grave pentru familia sa, precizând totodată că
este căsătorit și are în întreținere doi copii minori, iar din cauza unor împrejurări nefericite, soția sa are o stare de sănătate foarte precară, fiind necesar să urmeze un tratament medical în vederea efectuării unei intervenții chirurgicale, în regim de urgență, astfel că, din acest punct de vedere, întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat este necesară la acest moment, fiind evident că membrii familiei sale au nevoie de sprijinul lui efectiv, cel puțin până la însănătoșirea soției sale, pentru a nu pune în pericol dezvoltarea firească din punct de vedere fizic și psihic a celor doi copii.
La dosarul cauzei au fost depuse următoarele înscrisuri: copia deciziei penale nr. 723 din 08 februarie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, copia sentinței penale nr. 161 din 11 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția l-a penală, copia actului său de identitate și copiile certificatelor de naștere ale copiilor minori P.R.A. și P.D.A.
, copia unui referat medical eliberat la cererea numitei C.A
.
Potrivit referatului întocmit de Biroul Executări Penale din cadrul
Tribunalului București, secția
I
penală, până în prezent condamnatul
nu a beneficiat de amânarea sau întreruperea pedepsei pentru motive
familiale.
Pentru susținerea motivelor de întrerupere a executării pedepsei,
condamnatul a solicitat efectuarea unei anchete sociale cu privire la situația sa familială.
Din cuprinsul referatului de anchetă socială (fil. 15-17) rezultă că la adresa indicată de către condamnat locuiește familia acestuia, respectiv, concubina sa, C.A., în vârstă de 30 de ani, absolventă a 8 clase, casnică, și cele două fiice minore rezultate din relația de concubinaj a condamnatului cu C.A., respectiv P.D.A., în vârstă de 9 ani, elevă în clasa a ll-a la Școala Generală nr. 4 și P.R.A., în vârstă de 7 ani,
elevă în clasa
I
la Școala Generală nr. 4, ambele minore beneficiind de
alocație de stat în cuantum de 40 lei fiecare; locuința familiei este un apartament la bloc, compus din 4 camere, confort 1, proprietate personală a concubinei condamnatului, curată, frumos mobilată cu piese de mobilier relativ noi și bine întreținute. Familia condamnatului nu figurează cu restante la plata cotelor de întreținere.
Î
n același referat de anchetă socială se mai reține că venitul total
de care beneficiază familia condamnatului este în cuantum de 80 lei (alcătuit din alocațiile de stat ale celor două minore), venit apreciat ca
insuficient pentru un trai decent, pentru plata tuturor utilităților și pentru
procurarea alimentelor necesare traiului zilnic, din declarațiile concubinei condamnatului reieșind că ea, și fiicele sale, sunt sprijinite financiar, și cu alimente, de bunicii materni și paterni, iar o parte din veniturile necesare au mai fost obținute și din vânzarea unui autoturism Audi A6 și a bijuteriilor sale personale din aur.
Î
n ceea ce privește evaluarea stării de sănătate, în referatul de
anchetă socială se menționează că numita C.A., concubina
condamnatului, este diagnosticată cu "chist ovarian" și urmează tratament medicamentos specific acestei afecțiuni.
Prin sentința penală nr. 155 din 29 mai 2008, Curtea de Apel București, secția l-a penală, a respins ca nefondată cererea condamnatului de întrerupere a executării pedepsei închisorii.
Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art. 455 alin. (1) raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă
pentru cel mult 3 luni și numai o singură dată în cazul "când, din cauza
unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează".
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor
legale anterior menționate, Curtea de Apel București a constatat că, în
cauză, nu au fost dovedite astfel de împrejurări speciale care să fi apărut în familia condamnatului după încarcerarea sa în executarea pedepsei, și care să fi determinat consecințe grave asupra acesteia.
Astfel, din referatul de anchetă socială întocmit de către Direcția
Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului sector 2 București nu rezultă faptul că, după ce condamnatul P.V. a început executarea pedepsei privative de libertate (februarie 2007), ar fi intervenit în familia sa împrejurări speciale care să determine necesitatea întreruperii executării pedepsei pentru eventualitatea
producerii unor consecințe grave, pentru condamnat sau pentru familia
sa în cazul in care acesta ar continua executarea pedepsei.
Cu toate că din referatul de anchetă socială reiese că situația familiei condamnatului, din punct de vedere material și financiar, este precară, veniturile pe care membrii familiei le obțin lunar fiind insuficiente pentru asigurarea unui trai decent, totuși aceste împrejurări nu pot fi considerate drept motive temeinice care să justifice întreruperea executării pedepsei potrivit art. 455 C. proc. pen., raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece o atare problemă nu și-ar putea găsi o soluționare definitivă în cursul scurtei perioade de timp pentru care, în condițiile legii, s-ar putea dispune întreruperea executării pedepsei, iar pe de
altă parte, așa cum se precizează și în cuprinsul referatului de anchetă socială, cele două fiice minore ale condamnatului, și mama lor, nu sunt
lipsite în mod absolut de orice posibilități de ajutorare, ci primesc sprijin financiar și material din partea părinților. Mai mult decât atât, problemele de sănătate invocate, conform anchetei sociale, de către concubina condamnatului, nu reclamă, cu caracter de necesitate, prezența acestuia în libertate, întrucât nu a fost produsă nici un fel de dovadă cu privire la necesitatea efectuării de către aceasta a vreunei intervenții chirurgicale.
Î
mpotriva sentinței condamnatul a declarat prezentul recurs
În recurs nu au mai fost depuse alte probe (înscrisuri), condamnatul reiterând motivele invocate în fața primei instanțe.
Recursul nu este fondat.
Prima instanță a administrat toate probele necesare soluționării
legale și temeinice a cererii condamnatului, iar la adoptarea soluției a
avut în vedere toate aceste probe, inclusiv referatul medical.
Potrivit referatului de anchetă socială, concubina condamnatului
„... nu are nici-o calificare, nu a muncit niciodată, nu muncește și nu realizează venituri", este casnică și se
ocupă de creșterea și educarea celor 2 minore (fil. 20).
Condițiile de locuit sunt corespunzătoare (apartament de bloc, de
4 camere confort
I,
curat, frumos mobilat cu piese de mobilier relativ noi - fil. 21). Chiar dacă veniturile bănești se reduc la alocația de stat
pentru cei 2 copii minori, concubina condamnatului, și cele 2 fiice, sunt
ajutate material și financiar de bunicii materni și paterni - fil.21.
Î
n referatul medical eliberat de medic la cererea numitei C.A. (fil. 9) se menționează că „pacienta ... a fost adusă ... acuzând
dureri accentuate în zona coloanei, ... s-a dispus că necesită
intervenție neurochirurgicală în regim de urgență, și a fost programată
pentru data de 22 mai 2008, unde va fi internată în vederea operației precizate" iar în referatul de anchetă socială se arată că „ ... este diagnosticată cu chist ovarian și urmează tratament medicamentos specific afecțiunii cu care a fost diagnosticată" (fil. 21).
Potrivit art. 455 alin. (1) raportat la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., executarea-pedepsei închisorii poate fi întreruptă
pentru cel mult 3 luni și numai o singură dată în cazul "când, din cauza
unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează".
Or, așa cum a reținut și prima instanță, aspectele menționate în
referatul medical și în referatul de anchetă socială nu se încadrează în
categoria „împrejurări speciale" care să presupună că executarea
imediată a pedepsei ar avea „consecințe grave" pentru condamnat sau
familia acestuia.
Față de cele constatate, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
Î
n conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul condamnat P.V. împotriva sentinței penale nr. 155 din 29 mai 2008 a Curții de Apel București, secția
I
penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de
cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 8 septembrie 2008.