ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2121/2005

Asupra recursurile de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la

data de 1 august 2001 și înregistrată sub nr. 1530/2001, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, reclamanta SC D.C. SRL Tihău a

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția

Regională Vamală Interjudețeană Cluj, solicitând ca în contradictoriu cu

aceștia, să se anuleze decizia nr. 1015 din 29 iunie 2001, emisă de primul

pârât și a procesului-verbal de control nr. 1182 din 8 mai 2001, întocmit de

Serviciul de Supraveghere Vamală și Luptă Împotriva Fraudelor Vamale Cluj, iar

în subsidiar, să se constate că obligația de plată a T.V.A. este scadentă la

expirarea termenului prevăzut de art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 24/1998.

În motivarea acțiunii sale,

reclamanta a susținut că prin actul de control din 8 mai 2001, înregistrat la nr.

1182, organele de control vamal au reținut că prin încheierea unor contracte de

închiriere a utilajelor importate în regim de scutire de drepturi vamale,

constituie o schimbare a destinației acestora, utilaje importate în condițiile

de facilități prevăzute pentru zonele defavorizate, reglementat prin O.U.G. nr.

24/1998, fiind stabilită obligația de plată a dublului taxelor vamale și a T.V.A.

și a penalizărilor aferente. Soluționând contestația, Ministerul Finanțelor

Publice a menținut procesul-verbal de control, apreciind că acesta este legal.

Prin sentința nr. 39 din 15

ianuarie 2002, Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, a

admis acțiunea în parte, a anulat în parte decizia nr. 1015 din 29 iunie 2001,

a Ministerului Finanțelor Publice și în parte, procesul-verbal de control nr. 1182

din 8 mai 2001, încheiat de Serviciul de Supraveghere Vamală și Luptă Împotriva

Fraudelor Vamale, numai în ceea ce privește momentul de la care se calculează

majorările de întârziere aferente T.V.A., în sumă de 660.612.548 lei, stabilind

ca dată a scadenței, data de 8 iulie 2001, fiind păstrate celelalte dispoziții

ale actelor administrative contestate.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a constatat că reclamanta, fără îndeplinirea

condițiilor prevăzute de O.U.G. nr. 75/2000, a schimbat destinația bunurilor

importate, cu acordarea facilităților prevăzute pentru zonele defavorizate,

astfel că trebuie să restituie dublu sumele pentru care a beneficiat de

scutire, în termen de 60 de zile de la constatarea de către organele de control,

a schimbului destinației bunurilor, în speță termenul de restituire fiind

scadent la 8 iulie 2001.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională

Vamală Cluj și Agenția Națională de Administrare Fiscală, care în esență,

critică hotărârea, în sensul că prin interpretarea și aplicarea greșită a legii,

a stabilit termenul scadent, ca fiind 8 iulie 2001, în speță fiind aplicabile

prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 17/2000, și nu cele prevăzute de art. 12 din

O.U.G. nr. 24/1998.

Recursurile sunt nefondate.

Prin actul de control încheiat

la data de 8 mai 2001, cu nr. 1182/2001, s-a constatat în sarcina reclamantei

SC D.C. SRL din localitatea Tihău, comuna Surduc, județul Sălaj, o obligație

către bugetul de stat, în sumă totală de 1.016.829.288 lei, reprezentând 206.289.998

lei taxe vamale, 660.612.548 lei T.V.A. și 149.926.742 lei majorări de

întârziere aferente T.V.A., obligație datorată nerespectării prevederilor O.U.G.

nr. 24/1998.

S-a reținut, astfel, că

bunurile importate cu declarațiile vamale nr. 5577 din 14 iulie 2000, nr. 5582

din 14 iulie 2000, nr. 6187 din 27 iulie 2000 și nr. 6855 din 17 iulie 2000, au

fost închiriate SC K.C., pentru efectuarea unor lucrări în afara zonei

defavorizate, încălcându-se prevederile art. 6 și 8 din O.U.G. nr. 24/1998.

Critica adusă de recurente,

privește data de la care se naște obligația de plată a T.V.A., adică la 60 de

zile de la constatarea de către organele de control, a schimbării destinației

bunurilor, termen prevăzut de dispozițiile O.U.G. nr. 24/1998, modificată prin

O.U.G. nr. 75/2000 sau prevederile art. 11 din O.U.G. nr. 17/2000, care

stabilește obligația scadentă de la data înregistrării declarației vamale sau

cele din art. 30, care prevede un termen de 15 zile de la data încheierii

actului de control.

Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că această critică a fost legal soluționată de instanța de

fond.

Importurile definitive

efectuate de reclamanta-intimată, în perioada 14 iulie 2000 - 17 august 2000,

au fost efectuate sub incidența și reglementarea prevederilor O.U.G. nr. 24/1998,

modificată prin O.U.G. nr. 75/2000 privind regimul zonelor defavorizate.

Astfel, potrivit art. 6 din

O.U.G. nr. 24/1998, societățile comerciale cu capital majoritar privat,

persoane juridice române care își desfășoară activitatea în zona defavorizată,

beneficiază pentru investițiile nou create, de scutire de la plata T.V.A. și a

taxelor vamale.

Prin art. 12 alin. (1) din

O.U.G. nr. 75/2000, se reglementează posibilitatea legală a schimbării

destinației bunurilor pentru care investitorii au beneficiat de aceste

facilități.

În art. 12 alin. (2) se

dispune că în cazul în care schimbarea destinației bunurilor se realizează fără

îndeplinirea condițiilor cerute în alin. (1), beneficiarii sunt obligați să

restituie sumele prevăzute în alin. (1), în cuantum dublu, în termen de 60 de

zile de la constatarea de către organele de control, a schimbării destinației

bunurilor.

Dispozițiile de aplicat sunt

cele care reglementează regimul juridic al zonelor defavorizate, O.U.G. nr. 24/1998,

modificată prin O.U.G. nr. 75/2000, acte normative prin care au fost acordate

facilitățile respective, art. 12 fiind norma specială în raport cu dispozițiile

din art. 11 lit. a) al O.U.G. nr. 17/2000, cum judicios și legal a constatat

instanța de fond.

Fiind stabilită aplicarea

acestui act normativ, criticile recurentelor sunt nefondate, sentința fiind

legală.

În consecință, recursurile

urmează a fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Autoritatea Națională a Vămilor, prin Direcția Regională Vamală

Cluj, precum și de Agenția Națională de Administrare Fiscală, împotriva

sentinței civile nr. 39 din 15 ianuarie 2002, a Curții de Apel București, secția

de contencios administrativ, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 31 martie 2005.