ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7601/2004

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 2 martie 2003, reclamanta SC T.B. SRL Poiana Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor București, anularea actelor constatatoare nr. 608 și nr. 609 din 24 octombrie 2001, nr. 633 și nr. 634 din 21 noiembrie 2001 și a deciziei nr. 141/2002, emise de Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-au stabilit ca datorate, taxele vamale la importurile efectuate. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că în mod greșit s-au stabilit în sarcina sa, aceste obligații de plată, întrucât mașinile au fost importate pentru dezvoltarea activității proprii de producție, astfel încât beneficiază de scutirea de plată, conform art. 22 din Legea nr. 133/1999.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 197 din 18 aprilie 2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 141/2002 și a obligat pârâtul, la soluționarea în fond a contestației. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în mod greșit pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a anulat contestația reclamantei, ca nedepusă la organul competent, potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2001, întrucât din examinarea probelor din dosarul cauzei nu rezultă data comunicării actelor constatatoare și nici faptul că s-a depus contestația direct la Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală Craiova, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, ambele recurente criticând soluția sub aceleași aspecte, și anume, că hotărârea a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Recursurile sunt fondate. Potrivit art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 13/2001, privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere, întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată prin Legea nr. 506/2001, cu modificările și completările ulterioare: „Contestația se depune sub sancțiunea decăderii, în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, la organul emitent al acestuia”.

Din actele depuse la dosar se constată că aceste condiții, și anume, depunerea contestației, atât în termenul precizat, cât și la organul emitent al actului, nu au fost respectate, astfel încât corect, prin decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 141/2002, acesta a anulat contestația, ca fiind nedepusă la organul al cărui act se atacă, respectiv la Biroul Vamal Craiova. Prin confirmarea de primire a contestației, existentă în dosarul de fond, se certifică faptul că decizia nr. 141 din 2 februarie 2002, a cărei anulare s-a solicitat, a fost transmisă și primită de SC T.B. SRL Poiana Mare, la data de 6 februarie 2002. În acest fel, s-a dovedit că reclamanta a luat cunoștință de decizia nr. 141 din 2 februarie 2002, emisă de Ministerul Finanțelor Publice, la 6 februarie 2002, iar decizia putea fi atacată conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în termen de 30 de zile, cum corect s-a menționat în cuprinsul deciziei, termen nerespectat.

Sesizarea instanței s-a făcut cu mult peste termenul de 30 de zile de la expirarea termenului în care Ministerul Finanțelor Publice, emitent al deciziei, trebuia să răspundă reclamantei, și anume, la 6 decembrie 2002, fapt recunoscut chiar de reclamantă, însă justificat și cu rea credință, prin faptul că la contestația depusă la Ministerul Finanțelor Publice, nu a primit răspuns. Or, este fără putință de tăgadă faptul că reclamanta a depus direct contestația, la Ministerul Finanțelor Publice, în loc de a o depune la emitentul actelor administrative atacate și anume, la Biroul Vamal Craiova, cât și că atacarea deciziei nr. 141/2002, primită cu „confirmare de primire”, s-a făcut peste termenul prevăzut de art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.

Totodată, recipisa nr. 1896 din 22 decembrie 2001, depusă de reclamantă, în care figurează ca destinatar, Ministerul Finanțelor Publice, probează indubitabil că soluția dată de Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 141 din 2 februarie 2002, și anume, anularea contestației, ca nedepusă la organul al cărui act se atacă, respectiv la Biroul Vamal Craiova, este corectă. În consecință, față de cele de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile, sentința nr. 197 din 18 aprilie 2003, a Curții de Apel Craiova fiind nelegală și netemeinică, va casa sentința, iar în fond, va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Regională Vamală Interjudețeană Craiova, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, împotriva sentinței civile nr. 197 din 18 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ. Casează sentința atacată și în fond, respinge acțiunea. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2004.