ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7601/2004

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 2 martie

2003, reclamanta SC T.B. SRL Poiana Mare a solicitat, în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Vămilor București,

anularea actelor constatatoare nr. 608 și nr. 609 din 24 octombrie 2001, nr. 633

și nr. 634 din 21 noiembrie 2001 și a deciziei nr. 141/2002, emise de

Ministerul Finanțelor Publice, prin care s-au stabilit ca datorate, taxele

vamale la importurile efectuate.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a susținut că în mod greșit s-au stabilit în sarcina sa, aceste

obligații de plată, întrucât mașinile au fost importate pentru dezvoltarea

activității proprii de producție, astfel încât beneficiază de scutirea de

plată, conform art. 22 din Legea nr. 133/1999.

Curtea de Apel Craiova, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 197 din 18 aprilie

2003, a admis acțiunea reclamantei, a anulat decizia Ministerului Finanțelor

Publice nr. 141/2002 și a obligat pârâtul, la soluționarea în fond a

contestației.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că în mod greșit pârâtul Ministerul Finanțelor

Publice a anulat contestația reclamantei, ca nedepusă la organul competent,

potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 13/2001, întrucât din examinarea probelor din

dosarul cauzei nu rezultă data comunicării actelor constatatoare și nici faptul

că s-a depus contestația direct la Ministerul Finanțelor Publice.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Dolj, în nume

propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Regională Vamală

Craiova, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor, ambele recurente

criticând soluția sub aceleași aspecte, și anume, că hotărârea a fost dată cu

interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Recursurile sunt fondate.

Potrivit art. 4 alin. (1)

din O.U.G. nr. 13/2001, privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor

dispuse prin actele de control sau de impunere, întocmite de organele

Ministerului Finanțelor Publice, aprobată prin Legea nr. 506/2001, cu

modificările și completările ulterioare: „Contestația se depune sub sancțiunea

decăderii, în termen de 15 zile de la comunicarea actului atacat, la organul

emitent al acestuia”.

Din actele depuse la dosar

se constată că aceste condiții, și anume, depunerea contestației, atât în

termenul precizat, cât și la organul emitent al actului, nu au fost respectate,

astfel încât corect, prin decizia Ministerului Finanțelor Publice nr. 141/2002,

acesta a anulat contestația, ca fiind nedepusă la organul al cărui act se

atacă, respectiv la Biroul Vamal Craiova.

Prin confirmarea de primire

a contestației, existentă în dosarul de fond, se certifică faptul că decizia nr.

141 din 2 februarie 2002, a cărei anulare s-a solicitat, a fost transmisă și

primită de SC T.B. SRL Poiana Mare, la data de 6 februarie 2002.

În acest fel, s-a dovedit că

reclamanta a luat cunoștință de decizia nr. 141 din 2 februarie 2002, emisă de

Ministerul Finanțelor Publice, la 6 februarie 2002, iar decizia putea fi

atacată conform art. 5 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ,

în termen de 30 de zile, cum corect s-a menționat în cuprinsul deciziei, termen

nerespectat.

Sesizarea instanței s-a

făcut cu mult peste termenul de 30 de zile de la expirarea termenului în care

Ministerul Finanțelor Publice, emitent al deciziei, trebuia să răspundă

reclamantei, și anume, la 6 decembrie 2002, fapt recunoscut chiar de reclamantă,

însă justificat și cu rea credință, prin faptul că la contestația depusă la Ministerul Finanțelor Publice, nu a primit răspuns.

Or, este fără putință de

tăgadă faptul că reclamanta a depus direct contestația, la Ministerul Finanțelor Publice, în loc de a o depune la emitentul actelor administrative

atacate și anume, la Biroul Vamal Craiova, cât și că atacarea deciziei nr. 141/2002,

primită cu „confirmare de primire”, s-a făcut peste termenul prevăzut de art. 5

din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ.

Totodată, recipisa nr. 1896

din 22 decembrie 2001, depusă de reclamantă, în care figurează ca destinatar,

Ministerul Finanțelor Publice, probează indubitabil că soluția dată de

Ministerul Finanțelor Publice, prin decizia nr. 141 din 2 februarie 2002, și

anume, anularea contestației, ca nedepusă la organul al cărui act se atacă,

respectiv la Biroul Vamal Craiova, este corectă.

În consecință, față de cele

de mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursurile, sentința

nr. 197 din 18 aprilie 2003, a Curții de Apel Craiova fiind nelegală și

netemeinică, va casa sentința, iar în fond, va respinge acțiunea reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Dolj, în nume propriu și

pentru Ministerul Finanțelor Publice și de Direcția Regională Vamală

Interjudețeană Craiova, în numele și pentru Autoritatea Națională a Vămilor,

împotriva sentinței civile nr. 197 din 18 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova,

secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

în fond, respinge acțiunea.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 octombrie 2004.