ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4887/2004

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 112 din 27 martie

2003, Tribunalul Brăila a condamnat pe mai mulți inculpați printre care M.G. la

3 ani închisoare, pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal,

prevăzută de art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

99 alin. (3) și art. 109 C. pen., art. 74 și art. 76 lit. c) C. pen.

În baza art. 211 alin. (1) și (2)

lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen., art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen., art. 74 și art. 76

lit. c) C. pen., același inculpat a mai fost condamnat la 3 ani și 2 luni

închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie.

În temeiul art. 33 lit. a) și art.

34 lit. b) C. pen., inculpatul M.G. va executa pedeapsa cea mai grea și anume 3

ani și 2 luni închisoare și pe

- B.R.N. la 3 ani și 6 luni

închisoare, pentru infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și

(2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și art. 99 alin. (3) și art. 109 C. pen.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen., pentru ambii inculpați și au fost obligați la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 10

mai 2002, mai mulți elevi de la un liceu din orașul Brăila au organizat, la un

local, o petrecere pentru aniversarea majoratului, distracție care a început la

orele 21,30 – 21,45.

În aceiași clădire, dar într-un alt

spațiu, funcționează un club internet și întrucât accesul în local nu era

controlat, inculpații au pătruns nestingheriți rămânând și după începerea

distracției organizată de elevi.

În aceste condiții și profitând de

faptul că nu s-a asigurat paza și ordinea în local, ceilalți inculpați care au

fost condamnați prin aceiași sentință, dar nu au declarat recurs s-au hotărât

să fure telefoanele mobile de la tinerii veniți la petrecere angrenându-i în

această acțiune și pe cei doi recurenți.

În urma acestei

înțelegeri și după ce și-au împărțit rolurile, în jurul orelor 1,45 recurentul

B.R.N. la rugămintea unuia din ei, a mers în sala de internet, de unde a luat

cu el pe un tânăr cu care a ieșit pe culoar, unde erau așteptați printre care

și de către recurentul M.G. Unul din ei i-a luat din buzunar două telefoane

mobile și cheile de la o mașină.

Speriată de cele întâmplate, victima

i-a cerut să i le restituie precizându-i că unul din telefoane și cheile

mașinii nu sunt ale lui, ci ale unui prieten. În urma acestui fapt, inculpatul

M.G. i-a cerut să-l aducă pe acel prieten și în momentul când acesta a sosit,

obiectele ce-i aparțineau i-au fost restituite, inculpații reținând un telefon

mobil.

După comiterea faptei partea

vătămată a mers de mai multe ori la inculpatul M.G. pentru a-i cere telefonul

însă acesta l-a refuzat de fiecare dată sub pretext că bunul respectiv fiind la

un prieten de al său trebuie să aibă răbdare, pentru că i-l va da.

Spre dimineață, victima constatând

că inculpații nu-i restituie bunul, a anunțat poliția.

Consecvenți în hotărârea de a

sustrage și alte telefoane, în jurul orelor 3,00, unul din inculpații

condamnați a fost trimis de recurentul M.G. să aducă pe hol pe un tânăr ce

stătea la o masă.

Ajungând în acel loc, în timp ce

inculpatul M.G. discuta cu el, unul din cei prezenți i-a furat din buzunarul de

la spate al pantalonului un portofel în care era o sumă importantă de bani și

diverse acte.

Înfricoșată, victima i-a smuls din

mână portofelul și a fugit în salon unde a povestit prietenilor cele

întâmplate, spunându-le să plece și să comande telefonic două taximetre care

să-i ia de la local.

Sosind o mașină în care ea și alte

persoane s-au urcat, până când autoturismul să pornească a apărut lângă

autovehicul inculpatul M.G., a mers la conducătorul auto i-a cerut cheia de

contact l-a înjurat și l-a amenințat „că-i taie gâtul și îi strică stația de

emise-recepție, dacă încearcă să plece”.

Concomitent celălalt recurent a mers

în partea stângă spate a autoturismului, a deschis portiera și i-a cerut

tânărului care reușise să-și recapete portofelul, să coboare. După ce a

coborât, a fost condus într-o zonă neluminată și în acel loc inculpatul M.G.

l-a întrebat dacă mai are bani, iar coinculpatul B.R.N. l-a căutat în buzunare.

Ulterior, la insistențele victimei

inculpatul M.G. i-a restituit o parte din bani și actele respective.

Până ca tânărul să bage banii

restituiți în buzunar, inculpatul B.R.N. s-a repezit asupra lui și i-a smuls

din mână acea sumă, iar ulterior, inculpatul M.G. i-a luat telefonul mobil.

Apelul declarat de inculpatul B.R.N.

a fost admis prin decizia nr. 540 din 26 septembrie 2003 a Curții de Apel

Galați, casată sentința atacată și reținând în favoarea sa circumstanțele

atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a), cu referire la art. 76 alin.

(1) lit. c) C. pen., a redus pedeapsa la 2 ani și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea

de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., art. 99 alin. (3) și

art. 109 C. pen.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Apelul inculpatului M.G. a fost

respins prin aceiași decizie.

Împotriva acestor soluții inculpații

au declarat recurs.

Apărătorul inculpatului M.G. a

susținut că sentința nu este legală, întrucât actul de sesizare a instanței

este nul, deoarece în faza de urmărire penală după schimbarea încadrării

juridice a faptelor comise de recurent nu i-a fost prezentat din nou materialul

de urmărire penală astfel cum prevăd dispozițiile art. 253 C. proc. pen.

Sub acest aspect apărătorul a

menționat că acestui inculpat i-a fost prezentat materialul de urmărire la data

de 28 iunie 2002, iar procesul verbal întocmit cu această ocazie menționa că

faptele comise întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de

art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen.

Ulterior, prin rezoluție, procurorul a schimbat încadrarea juridică din

infracțiunile prevăzute de art. 189 C. pen. și de art. 211 alin. (1) lit. a) și

c) și alin. (2

1

) lit. a) C. pen., în infracțiunea, prevăzută de art.

189 alin. (2) C. pen. și de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 99 alin.

(3) C. pen.

Un alt motiv de nelegalitate invocat

de apărător se referă la faptul că acest inculpat a fost trimis în judecată

pentru comiterea unei infracțiuni de lipsire de libertate, iar instanța a făcut

aplicarea art. 41 alin. (1) C. proc. pen., fără să pună în discuție acest text

de lege, încălcând astfel dreptul la apărare.

Analizând probele administrate,

apărătorul a considerat că acest recurent a săvârșit 4 infracțiuni de lipsire

de libertate în concurs și nu o infracțiune continuată, deoarece nu există acte

materiale comise la intervale de timp.

În ce privește temeinicia

hotărârilor, a menționat că pedepsele aplicate sunt exagerate, instanțele

neținând seama de faptul că inculpatul nu are antecedente penale și este tânăr.

Pentru aceste motive, apărătorul a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și restituirea cauzei la

procuror pentru ca inculpatului să i se prezinte materialul de urmărire penală

și instanța să fie legal sesizată sau să fie trimisă la Tribunalul Brăila

pentru rejudecare.

În subsidiar a cerut aplicarea

dispozițiilor art. 81 sau art. 86

1

C. pen.

Apărătorul inculpatului B.R.N. a

solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor și aplicarea art. 81 C.

pen., deoarece recurentul este tânăr, elev, nu are antecedente penale și nu a

avut inițiativa comiterii faptelor.

Recursurile nu sunt fondate.

Referitor la cel declarat de

inculpatul M.G.

Examinând hotărârea atacată în

raport de primul motiv de recurs și anume cel referitor la faptul că

inculpatului nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală după schimbarea

încadrării juridice se constată următoarele:

Acțiunea penală a fost pusă în

mișcare la data de 9 iulie 2002 prin rechizitoriu, dispunându-se trimiterea în

judecată a acestui inculpat, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.

189 alin. (2) C. pen. și de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 99 alin. (3) C. pen., pentru

ambele fapte penale.

Potrivit dispozițiilor art. 257 C.

proc. pen., în forma pe care acest text o avea la data respectivă adică

anterior modificărilor aduse prin Legea nr. 281/2003, în cazul infracțiunilor

pentru care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, prezentarea materialului de

urmărire penală nu era obligatorie fiind lăsată la aprecierea procurorului.

De altfel, chiar dacă în urma

modificării textului de lege menționat, prezentarea materialului de urmărire

penală este obligatorie și procurorul nu se conformează acestei dispoziții,

nerespectarea obligației respective nu este prevăzută sub sancțiunea nulității

absolute pentru că nu este menționată în art. 197 alin. (2) C. proc. pen., ci

sub sancțiunea nulității relative care nu poate fi invocată decât în condițiile

prevăzute de art. 197 alin. (1) și (4) C. proc. pen., dacă a adus inculpatului

o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de trimitere

în judecată.

În cauză nu s-a invocat și nu s-a

făcut dovada existenței unei astfel de vătămări.

Nici al doilea motiv de recurs nu

este întemeiat, deoarece aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o infracțiune,

nu echivalează cu schimbarea încadrării juridice a unei fapte penale, întrucât

prima instanță a menținut textele de lege reținute prin actul de sesizare și a

considerat că infracțiunea este continuată pentru că inculpatul a săvârșit la

diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții acțiuni care

prezintă fiecare în parte conținutul aceleiași infracțiuni.

Susținerea apărătorului, în sensul

că în cauză erau aplicabile dispozițiile art. 33 și art. 34 C. pen., nu este

întemeiată și instanța o înlătură, întrucât din probele dosarului rezultă că

inculpații au comis fapta, în baza aceleiași rezoluții infracționale, cum bine

au reținut instanțele.

Analizând hotărârile sub aspectul

temeiniciei lor în ceea ce privește individualizarea pedepselor aplicate celor

doi inculpați se constată că ele reflectă corect gradul de pericol social al

faptelor și făptuitorilor.

Astfel, s-a reținut că fapta

prezintă un grad ridicat pericol social determinat de natura și caracterul

calificat al infracțiunii și de modul cum au acționat inculpații. Totodată s-a

avut în vedere că recurentul M.G. a fost sincer în cursul urmăririi penale, iar

inculpatul B.R.N. a negat săvârșirea faptei și că ambii sunt tineri, nu au

antecedente penale și au avut o comportare bună în societate și familie. Numai

așa se explică recunoașterea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului

M.G. și aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Având în vedere gradul sporit de

pericol social al infracțiunii, instanța consideră că nu este cazul să se dea

eficiență dispozițiilor art. 81 C. pen., sau art. 86

1

C. pen.,

apreciind că scopul educativ al pedepselor prevăzut de art. 52 C. pen., va fi

realizat prin executarea lor în regim de detenție.

În consecință, recursurile urmează

să fie respinse.

Cheltuielile efectuate de stat cu

ocazia soluționării cauzei vor fi restituite de către recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

inculpații B.R.N. și M.G. împotriva deciziei nr. 540 din 26 septembrie 2003 a

Curții de Apel Galați, ca nefondate.

Obligă pe fiecare recurent să

plătească statului câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

30 septembrie 2004.