ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4468/2003

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 191 din 10 mai

2002, Tribunalul Brăila, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul Ș.C., pentru

săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și

e) C. pen.

În baza art. 182 alin. (1) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 și a art. 76 lit. d) din același cod, inculpatul a fost

condamnat la o lună închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală

gravă.

S-a constatat că pedeapsa aplicată a

fost executată în perioada 31 octombrie 2000 – 01 decembrie 2000.

Pe latură civilă, s-a constatat că

partea vătămată D.V., nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Brăila, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen.

și a infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1)

C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Actul de sesizare a reținut că la

data de 27 octombrie 2000, inculpatul și alți tineri au participat la un „bal

al bobocilor” organizat la o discotecă din municipiul Brăila, aici aflându-se

și D.V.

După terminarea petrecerii,

inculpatul, iritat că P.M., prieten al lui D.V., l-a privit mai deosebit, l-a

lovit, și când a sesizat că cei doi se cunosc, l-a întrebat pe D.V. dacă are

asupra sa, bani. Pentru că acesta din urmă i-a spus că nu are bani, inculpatul

și-a introdus mâna într-un buzunar al pantalonilor tânărului, l-a prins de una

din mâini, l-a lovit și astfel a reușit să-i ia 20.000 lei.

După ce grupul părții vătămate s-a

îndepărtat, între timp inculpatul fiind legitimat de un polițist aflat în zonă

și care auzise zgomotul produs de lovirea lui D.V., grupul inculpatului i-a

ajuns din urmă și cu toată opunerea unui prieten al lui D.V., Ș.C. l-a lovit

din nou.

După ce cel lovit a căzut la pământ,

inculpatul i-a mai aplicat lovituri cu piciorul în față, el încetând agresiunea

abia când a văzut că D.V. sângera.

Actul medico – legal a înscris că

D.V. a prezentat tumefiere și excoriere a piramidei nazale, cruste hematice în

fosa nazală dreaptă, obstrucție nazală bilaterală cu tulburări respiratorii,

echimoză a buzei superioare, resturi radiculare ale dinților 11, 12 și 21,

mobilitate gradul II.22. Examenul B.M.F. din 30 octombrie 2000 a reținut că

D.V. a suferit un traumatism facial cu fracturi coronare 11, 12, 21, luxație

22, plagă contuză suprainfectată buză superioară, epistaxis (agresiune) și a

necesitat pentru vindecare, 8 – 10 zile îngrijiri medicale. S-a mai reținut că

leziunile suferite au constituit prejudiciu estetic temporar.

Cercetarea judecătorească a reținut

că trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea celor două

infracțiuni menționate, nu este conformă cu probele administrate.

Astfel, în instanță, martorii P.M.

și B.A., prieteni ai părții vătămate, au declarat că inculpatul l-a lovit pe

D.V., dar nu i-a luat bani din buzunar. La rândul său, partea vătămată a

declarat că la urmărirea penală a susținut că inculpatul i-a luat din buzunar

20.000 lei, întrucât era supărat pentru că fusese lovit, și suma de bani i-a

dispărut în condițiile în care, în jurul său, la ora conflictului, se aflau

foarte multe persoane.

Alți martori, audiați și în

instanță, așa cum au declarat la urmărirea penală, au susținut că, deși se

aflau în preajma inculpatului, nu l-au văzut căutându-l în buzunar pe D.V.

Ca atare, s-a reținut că din

ansamblul probelor administrate, nu s-a stabilit, cert, că fapta de a sustrage,

prin violență, banii părții vătămate, a fost săvârșită de inculpat.

Împotriva sentinței a declarat apel

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, motivele invocate fiind greșita

achitare a inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, greșita încadrare juridică

a faptelor și neobligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 499 din 24 septembrie 2002, a admis apelul declarat de parchet, a

desființat în parte sentința și în conformitate cu dispozițiile art. 334 C.

proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., în aceeași infracțiune, prevăzută

de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același

cod și din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în aceeași

infracțiune prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 din

același cod.

S-a mai decis obligarea părții

vătămate D.V. la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Totodată s-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței.

Împotriva hotărârii instanței de

apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, motivul

invocat fiind nelegala achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii

de tâlhărie.

Recursul declarat de parchet nu este

fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 62 C.

proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și

instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe

bază de probe.

Art. 63 din același cod, prevede că

este probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau

inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o.

Alin. (2) al acestui articol prevede că probele nu au valoare mai dinainte

stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și

de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării

tuturor probelor administrate.

Art. 75 C. proc. pen., prevede că

declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la

aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau

împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Raportând la cauză aceste

dispoziții, se reține că, în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut

că l-a lovit pe D.V., dar a negat că i-a sustras bani.

În această fază, numai partea

vătămată a declarat că inculpatul i-a sustras prin violență suma de 20.000 lei

pe care o avea în buzunarul pantalonului, martorii P.M. și B.A. confirmând că

incidentul a fost inițiat de inculpat, care i-a controlat în buzunare.

În aceeași fază a procesului penal,

P.Șt., M.A. și G.A. au precizat că s-au aflat în compania inculpatului, care

însă nu a sustras vreo sumă de bani.

În faza cercetării judecătorești,

partea vătămată a declarat „nu pot afirma cu certitudine că acesta mi-a umblat

în buzunar și mi-a sustras suma de 20.000 lei, fiind posibil ca această sumă

să-mi fie luată și de altcineva. Precizez că eu nici în seara respectivă n-am

fost sigur că mi-a luat el banii. Mențin declarațiile date la urmărirea penală,

cu precizările făcute astăzi. Precizez că eu le-am spus lui B.A. și celorlalți

prieteni că după bătaia de la discotecă, mi-au dispărut banii.”

Martorii audiați la cercetarea

judecătorească: P.M., M.M., P.M., au declarat în același sens, respectiv că nu

au văzut ca inculpatul să-i fi luat vreo sumă de bani părții vătămate.

În sprijinul acestor declarații, se

relevă și faptul că inculpatul a fost legitimat de un polițist, la acel moment

partea vătămată sau prietenii săi, nespunând că inculpatul a sustras, prin

violență, bani.

În aceste condiții, instanțele au

reținut corect că fapta de tâlhărie nu a fost săvârșită de inculpat, ca atare,

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați fiind

nefondat, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., el va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei

penale nr. 499 A din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel Galați, privind pe

inculpatul Ș.C.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 octombrie 2003.