ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4468/2003

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 191 din 10 mai 2002, Tribunalul Brăila, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul Ș.C., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. În baza art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 lit. d) din același cod, inculpatul a fost condamnat la o lună închisoare, pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă. S-a constatat că pedeapsa aplicată a fost executată în perioada 31 octombrie 2000 – 01 decembrie 2000. Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată D.V., nu s-a constituit parte civilă.

Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut următoarea situație de fapt: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen. și a infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Actul de sesizare a reținut că la data de 27 octombrie 2000, inculpatul și alți tineri au participat la un „bal al bobocilor” organizat la o discotecă din municipiul Brăila, aici aflându-se și D.V. După terminarea petrecerii, inculpatul, iritat că P.M., prieten al lui D.V., l-a privit mai deosebit, l-a lovit, și când a sesizat că cei doi se cunosc, l-a întrebat pe D.V.

dacă are asupra sa, bani. Pentru că acesta din urmă i-a spus că nu are bani, inculpatul și-a introdus mâna într-un buzunar al pantalonilor tânărului, l-a prins de una din mâini, l-a lovit și astfel a reușit să-i ia 20.000 lei. După ce grupul părții vătămate s-a îndepărtat, între timp inculpatul fiind legitimat de un polițist aflat în zonă și care auzise zgomotul produs de lovirea lui D.V., grupul inculpatului i-a ajuns din urmă și cu toată opunerea unui prieten al lui D.V., Ș.C. l-a lovit din nou. După ce cel lovit a căzut la pământ, inculpatul i-a mai aplicat lovituri cu piciorul în față, el încetând agresiunea abia când a văzut că D.V. sângera. Actul medico – legal a înscris că D.V. a prezentat tumefiere și excoriere a piramidei nazale, cruste hematice în fosa nazală dreaptă, obstrucție nazală bilaterală cu tulburări respiratorii, echimoză a buzei superioare, resturi radiculare ale dinților 11, 12 și 21, mobilitate gradul II.22.

Examenul B.M.F. din 30 octombrie 2000 a reținut că D.V. a suferit un traumatism facial cu fracturi coronare 11, 12, 21, luxație 22, plagă contuză suprainfectată buză superioară, epistaxis (agresiune) și a necesitat pentru vindecare, 8 – 10 zile îngrijiri medicale. S-a mai reținut că leziunile suferite au constituit prejudiciu estetic temporar. Cercetarea judecătorească a reținut că trimiterea în judecată a inculpatului pentru săvârșirea celor două infracțiuni menționate, nu este conformă cu probele administrate. Astfel, în instanță, martorii P.M. și B.A., prieteni ai părții vătămate, au declarat că inculpatul l-a lovit pe D.V., dar nu i-a luat bani din buzunar. La rândul său, partea vătămată a declarat că la urmărirea penală a susținut că inculpatul i-a luat din buzunar 20.000 lei, întrucât era supărat pentru că fusese lovit, și suma de bani i-a dispărut în condițiile în care, în jurul său, la ora conflictului, se aflau foarte multe persoane.

Alți martori, audiați și în instanță, așa cum au declarat la urmărirea penală, au susținut că, deși se aflau în preajma inculpatului, nu l-au văzut căutându-l în buzunar pe D.V. Ca atare, s-a reținut că din ansamblul probelor administrate, nu s-a stabilit, cert, că fapta de a sustrage, prin violență, banii părții vătămate, a fost săvârșită de inculpat. Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, motivele invocate fiind greșita achitare a inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie, greșita încadrare juridică a faptelor și neobligarea părții vătămate la plata cheltuielilor judiciare către stat. Curtea de Apel Galați, prin decizia penală nr. 499 din 24 septembrie 2002, a admis apelul declarat de parchet, a desființat în parte sentința și în conformitate cu dispozițiile art. 334 C. proc.

pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) și e) C. pen., în aceeași infracțiune, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod și din infracțiunea prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., în aceeași infracțiune prevăzută de art. 182 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod. S-a mai decis obligarea părții vătămate D.V. la plata sumei de 500.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Totodată s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva hotărârii instanței de apel, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, motivul invocat fiind nelegala achitare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

Recursul declarat de parchet nu este fondat. Potrivit dispozițiilor art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. Art. 63 din același cod, prevede că este probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o. Alin. (2) al acestui articol prevede că probele nu au valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală și de instanța de judecată potrivit convingerii lor, formată în urma examinării tuturor probelor administrate. Art. 75 C. proc.

pen., prevede că declarațiile părții vătămate făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Raportând la cauză aceste dispoziții, se reține că, în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe D.V., dar a negat că i-a sustras bani. În această fază, numai partea vătămată a declarat că inculpatul i-a sustras prin violență suma de 20.000 lei pe care o avea în buzunarul pantalonului, martorii P.M. și B.A. confirmând că incidentul a fost inițiat de inculpat, care i-a controlat în buzunare. În aceeași fază a procesului penal, P.Șt., M.A. și G.A.

au precizat că s-au aflat în compania inculpatului, care însă nu a sustras vreo sumă de bani. În faza cercetării judecătorești, partea vătămată a declarat „nu pot afirma cu certitudine că acesta mi-a umblat în buzunar și mi-a sustras suma de 20.000 lei, fiind posibil ca această sumă să-mi fie luată și de altcineva. Precizez că eu nici în seara respectivă n-am fost sigur că mi-a luat el banii. Mențin declarațiile date la urmărirea penală, cu precizările făcute astăzi. Precizez că eu le-am spus lui B.A. și celorlalți prieteni că după bătaia de la discotecă, mi-au dispărut banii.” Martorii audiați la cercetarea judecătorească: P.M., M.M., P.M., au declarat în același sens, respectiv că nu au văzut ca inculpatul să-i fi luat vreo sumă de bani părții vătămate.

În sprijinul acestor declarații, se relevă și faptul că inculpatul a fost legitimat de un polițist, la acel moment partea vătămată sau prietenii săi, nespunând că inculpatul a sustras, prin violență, bani. În aceste condiții, instanțele au reținut corect că fapta de tâlhărie nu a fost săvârșită de inculpat, ca atare, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați fiind nefondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., el va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați împotriva deciziei penale nr. 499 A din 24 septembrie 2002 a Curții de Apel Galați, privind pe inculpatul Ș.C. Pronunțată în ședință publică, azi 14 octombrie 2003.