ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 744/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 744/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Tribunalul București, secția

a II–a penală, prin sentința penală nr. 354 din 15 martie 2003, în baza art.

334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 20, raportat la art.

211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen. și în baza acestor din urmă

texte de lege a condamnat pe inculpatul C.M.A. la 3 ani închisoare, pentru

comiterea tentativei la infracțiunea de tâlhărie.

În baza art. 81 C. pen., a

dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare

de 5 ani.

În baza art. 359 C. proc.

pen., a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

A constatat că inculpatul a

fost arestat preventiv de la 15 octombrie 2001, la 20 octombrie 2001.

În baza art. 14, raportat la

art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat

să plătească părții civile SC G.E.I.P. C.F.R. SA cu sediul în București,

contravaloarea în lei la cursul B.N.R., la data plății (actualizată în Euro)

suma de 199 mărci germane.

Inculpatul a fost obligat să

plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Hotărând astfel, prima

instanță a reținut, în fapt, că, la data de 15 octombrie 2001 inculpatul C.M.A.

împreună cu un alt tânăr rămas neidentificat, a încercat să pătrundă prin

efracție într-un autoturism SKODA OCTAVIA, fiind surprins de către martorul

F.L.I.

Atunci când martorul l-a

prins pe inculpat după ce l-a urmărit printre blocuri, încercând să-l

imobilizeze și să-l scoată din autoturismul cu care încerca să fugă, pentru

a-și asigura scăparea, inculpatul l-a mușcat pe martor de un deget de la mâna

dreaptă, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare cca. 6 –

7 zile îngrijiri medicale.

Împotriva sentinței penale

au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C.M.A.

În apelul parchetului

soluția instanței de fond a fost criticată pentru greșita aplicare a unei

pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia, având în vedere

dispozițiile alin. (3) al art. 81 C. pen., care prevăd că suspendarea nu poate

fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede o

pedeapsă cu închisoarea mai mare de 15 ani. S-a apreciat totodată că, în raport

de modalitatea de săvârșire și atitudinea nesinceră a inculpatului, faptul că a

încercat să se sustragă procesului penal părăsind țara, că pedeapsa aplicată

este insuficientă sub aspectul cuantumului și a solicitat majorarea acesteia.

În apelul inculpatului s-a

solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că nu el a săvârșit infracțiunea.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 728 din 11 octombrie 2004, a respins,

ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București

și de inculpat, cu motivarea că, încadrarea juridică dată faptei de către

instanța de fond este temeinică și legală, iar, referitor la modalitatea de

executare a pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul, analizând mijloacele de

probă existente la dosarul cauzei, a constatat că acesta nu are antecedente

penale, desfășoară o activitate utilă, reeducarea sa poate fi atinsă și fără

executarea pedepsei, făcând aplicația art. 81 C. pen.

Instanța de control judiciar

a mai reținut că, în mod corect, prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile

art. 21 C. pen., care reglementează regimul sancționator pentru tentativă,

astfel că a înlăturat criticile formulate de parchet.

Cu privire la solicitarea

din apelul inculpatului de a fi achitat, întrucât nu a comis fapta pentru care

a fost trimis în judecată, instanța de control judiciar a respins aceste

susțineri și apărări, cu motivarea că: „.. ele nu se regăsesc în materialul

probator aflat la dosarul cauzei și anume: declarațiile martorilor F.L.I.,

G.I., coroborate cu declarațiile inculpatului și concluziile ce se desprind din

confruntarea dintre martorul F.L.I. și inculpat, planșele fotografice,

procesele – verbale, adresele, referatele, precum și celelalte mijloace de

probă administrate în cauză.

Instanța de fond a procedat

corect când a înlăturat declarațiile martorilor M.G. și T.C., din care rezultă

că inculpatul a vorbit la telefon aproximativ 10 minute înainte de comiterea

faptei și, de aceea nu ar fi putut săvârși fapta.

Acești doi martori relatează

momente anterioare comiterii faptei și, nicidecum momentele săvârșirii

infracțiunii de către inculpat, fapt pentru care declarațiile lor sunt

irelevante pentru cauza dedusă judecății”.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

București și de inculpatul C.M.A.

În recursul parchetului s-a

solicitat admiterea, casarea parțială

a hotărârilor atacate, iar pe fond, aplicarea unei

pedepse cu executare în regim de detenție, motivându-se că, în speță, nu erau

îndeplinite condițiile pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 81 C.

pen., iar pe de altă parte, în raport de fapta care, prin conținutul ei concret

și împrejurările în care a fost săvârșită prezintă un pericol social deosebit

de ridicat și în raport cu periculozitatea inculpatului, se impunea o mai mare

severitate în stabilirea modalității de executare a pedepsei.

În recursul inculpatului a

fost reiterată solicitarea formulată și în apel și anume, de a se dispune

achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., întrucât la dosar nu sunt probe din care să rezulte că

el este autorul infracțiunii.

Examinând hotărârile

atacate, în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct. 14 și pct. 18 C. proc. pen. și din oficiu, în baza art. 385

9

alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel București fondat, urmând a fi admis ca atare, iar recursul

declarat de inculpatul C.M.A., nefondat, urmând a fi respins.

formulată de inculpat privind greșita sa condamnare pentru comiterea tentativei

la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin.

(2) lit. e) C. pen., susținând că nu este el autorul acestei infracțiuni și a

solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10

alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că nu este fondată.

Faptele și împrejurările

săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea tentativei la

infracțiunea de tâlhărie au fost reținute corect de instanțe, ele rezultând din

întreg ansamblul probator administrat în cauză (sesizarea lui F.L.I., procesele

verbale, planșe foto, adrese nr. 120/2368/2001 și nr. 120/424/2002; raport nr.

A1/12950/2001; referat din 16 octombrie 2001, declarații de învinuit și

inculpat, declarații martori), probe complet analizate și just apreciate de către

instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situației

reale și vinovăției inculpatului, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se

dispune achitarea acestuia; motivarea instanței de fond și de apel, sub acest

aspect fiind temeinică și legală, pe care curtea și-o însușește în totalitate,

astfel că reluarea ei nu se mai impune.

critica de nelegalitate și netemeinicie formulată de parchet pentru greșita

individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare.

În acest sens, se reține că,

potrivit art. 81 alin. (3) C. pen., suspendarea condiționată a executării

pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care

legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani.

Legiuitorul a exclus de la

beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei aceste infracțiuni,

pentru a evita riscul la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate

și fără supraveghere a infractorilor periculoși.

Textul de lege nu face vreo

distincție după cum infracțiunea a fost consumată sau a rămas în faza de

tentativă, astfel încât la aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. (3) C. pen.,

trebuie avută în vedere limita maximă specială prevăzută de lege pentru

infracțiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza de tentativă. De

asemenea, tentativa este o formă imperfectă a infracțiunii, neavând o

incriminare distinctă.

Infracțiunea de tâlhărie în

formă consumată este sancționată de lege cu închisoare de la 5 la 20 de ani,

astfel încât în speță, este nelegală aplicarea art. 81 C. pen.

Pe de altă parte, potrivit

art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de

dispozițiile Părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate

în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de

persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează

răspunderea penală.

Ca să-și poată îndeplini

funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al

legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii și duratei, atât

gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod

real, persoana infractorului, cât și aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub

influența pedepsei.

Convingerea că scopul

pedepsei, reeducarea inculpatului se poate atinge și fără executarea pedepsei,

se formează din aprecierea de ansamblu a faptei săvârșite, a împrejurărilor în

care ea s-a săvârșit, a personalității inculpatului.

Trebuie avută în vedere

întreaga conduită a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea

faptei, în timpul judecății.

Fapta, prin conținutul ei

concret și împrejurările în care a fost săvârșită prezintă un pericol social

deosebit de ridicat.

Inculpatul vădește o mai

mare periculozitate socială, impunându-se o mai mare severitate în stabilirea

modalității de executare a pedepsei, întrucât a încercat să sustragă bunuri

într-un loc public, dintr-un autoturism și pentru a-și asigura scăparea, a

exercitat acte de violență.

Trebuie avută în vedere și

urmarea produsă prin săvârșirea infracțiunii asupra martorului F.L.I., acesta

necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale, urmare violențelor exercitate de

inculpat.

Acesta a părăsit în fugă

locul faptei, încercând astfel să se sustragă răspunderii penale.

Inculpatul a îngreunat

desfășurarea procesului penal, deoarece a avut o atitudine nesinceră și a

plecat din țară, deși avea cunoștință că este cercetat.

Aceste elemente sunt de

natură să formeze convingerea că, deși, pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare a

fost judicios individualizată, în ceea ce privește cuantumul, totuși, pentru

reeducarea inculpatului C.M.A., se impunea a se dispune executarea acestei

pedepsei în regim de detenție.

În consecință, în baza art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa decizia

atacată, precum și sentința primei instanțe, numai cu privire la modalitatea de

executare a pedepsei, în sensul că va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 81

C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată

pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen., prin

privare de libertate.

Ca urmare a condamnării

inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate în cauză se va face și

aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul C.M.A. împotriva aceleiași hotărâri și va dispune potrivit

dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 728 din 11

octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe

inculpatul C.M.A.

Casează decizia atacată,

precum și sentința penală nr. 354 din 15 martie 2004 a Tribunalului București,

secția a II-a penală, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei,

în sensul că înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., urmând ca

inculpatul să execute pedeapsa, de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea

tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art.

211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen., prin privare de libertate.

Face aplicarea dispozițiilor

art. 71 și ale art. 64 C. pen.

Menține celelalte dispoziții

ale hotărârilor atacate.

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.M.A. împotriva aceleiași decizii.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001,

la 20 octombrie 2001.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 1 februarie 2005.