ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 744/2005

Asupra recursurilor de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul București, secția a II–a penală, prin sentința penală nr. 354 din 15 martie 2003, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei, din art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., în art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen. și în baza acestor din urmă texte de lege a condamnat pe inculpatul C.M.A. la 3 ani închisoare, pentru comiterea tentativei la infracțiunea de tâlhărie. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare de 5 ani. În baza art. 359 C. proc. pen., a pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 83 C. pen.

A constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 15 octombrie 2001, la 20 octombrie 2001. În baza art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., cu referire la art. 998 C. civ., a obligat pe inculpat să plătească părții civile SC G.E.I.P. C.F.R. SA cu sediul în București, contravaloarea în lei la cursul B.N.R., la data plății (actualizată în Euro) suma de 199 mărci germane. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 3.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în fapt, că, la data de 15 octombrie 2001 inculpatul C.M.A. împreună cu un alt tânăr rămas neidentificat, a încercat să pătrundă prin efracție într-un autoturism SKODA OCTAVIA, fiind surprins de către martorul F.L.I.

Atunci când martorul l-a prins pe inculpat după ce l-a urmărit printre blocuri, încercând să-l imobilizeze și să-l scoată din autoturismul cu care încerca să fugă, pentru a-și asigura scăparea, inculpatul l-a mușcat pe martor de un deget de la mâna dreaptă, cauzându-i leziuni pentru a căror vindecare au fost necesare cca. 6 – 7 zile îngrijiri medicale. Împotriva sentinței penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C.M.A. În apelul parchetului soluția instanței de fond a fost criticată pentru greșita aplicare a unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării acesteia, având în vedere dispozițiile alin. (3) al art. 81 C. pen., care prevăd că suspendarea nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 15 ani.

S-a apreciat totodată că, în raport de modalitatea de săvârșire și atitudinea nesinceră a inculpatului, faptul că a încercat să se sustragă procesului penal părăsind țara, că pedeapsa aplicată este insuficientă sub aspectul cuantumului și a solicitat majorarea acesteia. În apelul inculpatului s-a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., arătând că nu el a săvârșit infracțiunea.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 728 din 11 octombrie 2004, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpat, cu motivarea că, încadrarea juridică dată faptei de către instanța de fond este temeinică și legală, iar, referitor la modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului, Tribunalul, analizând mijloacele de probă existente la dosarul cauzei, a constatat că acesta nu are antecedente penale, desfășoară o activitate utilă, reeducarea sa poate fi atinsă și fără executarea pedepsei, făcând aplicația art. 81 C. pen. Instanța de control judiciar a mai reținut că, în mod corect, prima instanță a aplicat în cauză dispozițiile art. 21 C. pen., care reglementează regimul sancționator pentru tentativă, astfel că a înlăturat criticile formulate de parchet.

Cu privire la solicitarea din apelul inculpatului de a fi achitat, întrucât nu a comis fapta pentru care a fost trimis în judecată, instanța de control judiciar a respins aceste susțineri și apărări, cu motivarea că: „.. ele nu se regăsesc în materialul probator aflat la dosarul cauzei și anume: declarațiile martorilor F.L.I., G.I., coroborate cu declarațiile inculpatului și concluziile ce se desprind din confruntarea dintre martorul F.L.I. și inculpat, planșele fotografice, procesele – verbale, adresele, referatele, precum și celelalte mijloace de probă administrate în cauză. Instanța de fond a procedat corect când a înlăturat declarațiile martorilor M.G. și T.C., din care rezultă că inculpatul a vorbit la telefon aproximativ 10 minute înainte de comiterea faptei și, de aceea nu ar fi putut săvârși fapta.

Acești doi martori relatează momente anterioare comiterii faptei și, nicidecum momentele săvârșirii infracțiunii de către inculpat, fapt pentru care declarațiile lor sunt irelevante pentru cauza dedusă judecății”. În termenul legal, împotriva deciziei penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul C.M.A. În recursul parchetului s-a solicitat admiterea, casarea parțială a hotărârilor atacate, iar pe fond, aplicarea unei pedepse cu executare în regim de detenție, motivându-se că, în speță, nu erau îndeplinite condițiile pentru a se face aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., iar pe de altă parte, în raport de fapta care, prin conținutul ei concret și împrejurările în care a fost săvârșită prezintă un pericol social deosebit de ridicat și în raport cu periculozitatea inculpatului, se impunea o mai mare severitate în stabilirea modalității de executare a pedepsei.

În recursul inculpatului a fost reiterată solicitarea formulată și în apel și anume, de a se dispune achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., întrucât la dosar nu sunt probe din care să rezulte că el este autorul infracțiunii. Examinând hotărârile atacate, în raport de cazurile de recurs invocate, prevăzute de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 și pct. 18 C. proc. pen. și din oficiu, în baza art. 385 9 alin. (3) din același cod, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București fondat, urmând a fi admis ca atare, iar recursul declarat de inculpatul C.M.A., nefondat, urmând a fi respins.

1. Referitor la critica formulată de inculpat privind greșita sa condamnare pentru comiterea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e) C. pen., susținând că nu este el autorul acestei infracțiuni și a solicitat achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că nu este fondată.

Faptele și împrejurările săvârșirii lor, precum și vinovăția inculpatului pentru comiterea tentativei la infracțiunea de tâlhărie au fost reținute corect de instanțe, ele rezultând din întreg ansamblul probator administrat în cauză (sesizarea lui F.L.I., procesele verbale, planșe foto, adrese nr. 120/2368/2001 și nr. 120/424/2002; raport nr. A1/12950/2001; referat din 16 octombrie 2001, declarații de învinuit și inculpat, declarații martori), probe complet analizate și just apreciate de către instanțe, care nu au comis nici o eroare gravă de fapt, în stabilirea situației reale și vinovăției inculpatului, astfel că nu sunt temeiuri pentru a se dispune achitarea acestuia; motivarea instanței de fond și de apel, sub acest aspect fiind temeinică și legală, pe care curtea și-o însușește în totalitate, astfel că reluarea ei nu se mai impune.

2. Fondată se dovedește însă critica de nelegalitate și netemeinicie formulată de parchet pentru greșita individualizare a pedepsei sub aspectul modalității de executare. În acest sens, se reține că, potrivit art. 81 alin. (3) C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracțiunilor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani. Legiuitorul a exclus de la beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei aceste infracțiuni, pentru a evita riscul la care societatea s-ar expune prin lăsarea în libertate și fără supraveghere a infractorilor periculoși. Textul de lege nu face vreo distincție după cum infracțiunea a fost consumată sau a rămas în faza de tentativă, astfel încât la aplicarea dispozițiilor art. 81 alin. (3) C. pen., trebuie avută în vedere limita maximă specială prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată, chiar dacă fapta a rămas în faza de tentativă.

De asemenea, tentativa este o formă imperfectă a infracțiunii, neavând o incriminare distinctă. Infracțiunea de tâlhărie în formă consumată este sancționată de lege cu închisoare de la 5 la 20 de ani, astfel încât în speță, este nelegală aplicarea art. 81 C. pen. Pe de altă parte, potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale ale Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Ca să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă, sub aspectul naturii și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă în mod real, persoana infractorului, cât și aptitudinea acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.

Convingerea că scopul pedepsei, reeducarea inculpatului se poate atinge și fără executarea pedepsei, se formează din aprecierea de ansamblu a faptei săvârșite, a împrejurărilor în care ea s-a săvârșit, a personalității inculpatului. Trebuie avută în vedere întreaga conduită a inculpatului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea faptei, în timpul judecății. Fapta, prin conținutul ei concret și împrejurările în care a fost săvârșită prezintă un pericol social deosebit de ridicat. Inculpatul vădește o mai mare periculozitate socială, impunându-se o mai mare severitate în stabilirea modalității de executare a pedepsei, întrucât a încercat să sustragă bunuri într-un loc public, dintr-un autoturism și pentru a-și asigura scăparea, a exercitat acte de violență.

Trebuie avută în vedere și urmarea produsă prin săvârșirea infracțiunii asupra martorului F.L.I., acesta necesitând 6-7 zile de îngrijiri medicale, urmare violențelor exercitate de inculpat. Acesta a părăsit în fugă locul faptei, încercând astfel să se sustragă răspunderii penale. Inculpatul a îngreunat desfășurarea procesului penal, deoarece a avut o atitudine nesinceră și a plecat din țară, deși avea cunoștință că este cercetat. Aceste elemente sunt de natură să formeze convingerea că, deși, pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare a fost judicios individualizată, în ceea ce privește cuantumul, totuși, pentru reeducarea inculpatului C.M.A., se impunea a se dispune executarea acestei pedepsei în regim de detenție.

În consecință, în baza art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., Curtea va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, va casa decizia atacată, precum și sentința primei instanțe, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în sensul că va înlătura aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen., prin privare de libertate. Ca urmare a condamnării inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate în cauză se va face și aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.A. împotriva aceleiași hotărâri și va dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva deciziei penale nr. 728 din 11 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, privind pe inculpatul C.M.A. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 354 din 15 martie 2004 a Tribunalului București, secția a II-a penală, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, în sensul că înlătură aplicarea dispozițiilor art. 81 C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa, de 3 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. e), cu aplicarea art. 13 C. pen., prin privare de libertate.

Face aplicarea dispozițiilor art. 71 și ale art. 64 C. pen. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.A. împotriva aceleiași decizii. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada executată prin arest preventiv de la 15 octombrie 2001, la 20 octombrie 2001. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 februarie 2005.