ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5667/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 608 din 19

septembrie 2001 a Tribunalului București, secția a V-a civilă și de contencios

administrativ, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei P.S.,

inițiată la 15 martie 2000, prin care a solicitat în contradictoriu cu

Consiliul general al municipiului București și D.G.F.P.C.F.S. să se constate

inaplicabilitatea Decretului nr. 92/1950 cu privire la imobilul situat în

București, ce a aparținut tatălui său I.G. și în consecință să se dispună

obligarea pârâtelor la plata contravalorii imobilului compus din teren în

suprafață de 815 mp și 3 construcții, cu titlu de despăgubiri.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a avut

în vedere că reclamanta nu a administrat probe din care să rezulte că autorul

său se încadra în situația de excepție prevăzută de art. 2 din Decretul nr. 92/1950,

neputându-se stabili dacă acesta era angajat și unitatea la care ar fi fost

funcționar.

Apelul declarat de reclamantă împotriva

acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 440 din 13

noiembrie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, pentru

aceleași considerente, avându-se în vedere că nu s-a putut stabili ocupația

autorului reclamantei la data naționalizării.

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a

declarat recursul de față, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

considerând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu

încălcarea sau aplicarea greșită a legii; se susține că a fost nesocotit faptul

că I.G. a îndeplinit funcția de subdirector clasa a doua la Departamentul

administrativ din Întreprinderea Creditul Internațional al Raionului Tudor

Vladimirescu.

Recursul este întemeiat, urmând a fi

admis, potrivit celor ce urmează:

Potrivit art. II din Decretul nr. 92/1950,

astfel cum a fost modificat prin Decretul nr. 524/1953, nu intră sub incidența

decretului de față și nu pot fi naționalizate imobilele clădite proprietatea

muncitorilor și pensionarilor proveniți din muncitori, precum și a

funcționarilor, micilor meseriași, intelectualilor profesioniști și a

celorlalți pensionari, proveniți din muncă.

Recurenta a solicitat ca în temeiul

acestui text să se constate că tatăl său, I.G., al cărui unic succesor este, în

calitate de fiică, se încadrează în această categorie de persoane exceptate de

la naționalizare.

Instanța de apel, ca și tribunalul de

altfel, au respins acest prim capăt de cerere, întrucât nu s-a stabilit

ocupația celui în cauză la data naționalizării.

Din cuprinsul textului redat, rezultă că

nu numai anumite categorii de funcționari sunt exceptați de la naționalizare,

ci și toate categoriile de pensionari, proveniți din muncă.

Tatăl reclamantei a fost în mod necontestat

pensionar atât înainte de aplicarea decretului de naționalizare, cât și după

această dată, pe parcurs fiind reîncadrat. Actul nou depus în recurs, anume

decizia civilă nr. 80234 din 3 mai 1949 emisă de Ministerul Muncii și

Prevederilor Sociale, atestă stabilirea pensiei pentru I.G. cu începere de la 1

ianuarie 1949, în funcție de stagiul în câmpul muncii, corespunzător funcției

de subdirector clasa II Credit Internațional, pensia fiind stabilită în raport

de ultimele 12 luni de activitate, ale titularului, ce se încadrează în

categoria de muncă III.

În raport și de acest act nou, urmează a

se reține în cauză că autorul reclamantei se încadrează în categoria

persoanelor exceptate de naționalizare, el neputând fi asimilat situației

reglementată de art. I din același act normativ, ce viza alte categorii de

persoane, în principal marii industriași, moșieri, exploatatori de locuințe,

ceea ce nu este cazul în speță.

De aceea, pentru că instanța de apel nu a

făcut o corectă aplicare a dispozițiilor redate și pentru că în condițiile

date, nu s-a dat o soluție cu privire la cel de al doilea capăt de cerere, ce

vizează despăgubirile solicitate, recursul de față va fi admis în sensul

casării deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanta P.S.

împotriva deciziei civile nr. 440 din 13 noiembrie 2002 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare, la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie

2004.