ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3719/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 197 din 13

februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5902/2002, Tribunalul București,

secția a II-a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.L. zis N. la

pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2

1

)

lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din același cod. S-au aplicat

dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., a fost

dedusă din pedeapsă perioada arestării preventive de la 25 iulie 2002 la 13

februarie 2004, menținându-se starea de arest.

S-a luat act că partea vătămată

B.E.M. nu s-a constituit parte civilă. S-a dispus confiscarea de la inculpați a

sumei de 700.000 lei.

Instanța a reținut că, la data de 25

iulie 2002, lucrătorii de poliție din cadrul I.G.P., Direcția Poliției

Judiciare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona Spitalului

Colentina au observat că, pe refugiul stației RATB Dr. Grozovici, se afla o

tânără de aproximativ 15 ani, speriată, care plângea. Fiind întrebată asupra

motivelor pentru care plânge, tânăra a spus că în urmă cu 10 minute, în jurul

orelor 11,40, doi indivizi necunoscuți i-au smuls de la gât două lănțișoare din

aur, în timp ce călătorea cu tramvaiul liniei 34, în dreptul stației RATB

Lizeanu.

Lucrătorii de poliție împreună cu

partea vătămată B.E.M. s-au deplasat imediat în zona Lizeanu – Bucur Obor, în

vederea depistării autorilor faptei și potrivit semnalmentelor precizate de

aceasta, în jurul orelor 12,00, în zona magazinului B.O., în dreptul

restaurantului M.D. partea vătămată a recunoscut, din mulțime, pe cei doi

indivizi care îi smulseseră lănțișoarele de aur de la gât. Ei au fost

imobilizați și conduși la secția 25 poliție unde au fost identificați ca fiind

B.L. și P.C.V.

Între timp, inculpatul B.L. reușise

să vândă lănțișoarele numitului A.Șt.D. cu suma de 1.200.000 lei din care suma

de 600.000 lei i-a dat-o coinculpatului P.C.V., iar restul a cheltuit-o în

interes personal.

Prin decizia penală nr. 292/ A din

26 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul B.L.,

desființând, în parte, sentința penală nr. 197 din 13 februarie 2004.

Rejudecând, a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a câte 600.000 lei, în

baza art. 118 lit. d) C. pen., înlăturând obligarea în solidar cu inculpatul

minor P.C.V. a părții responsabile civilmente.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței, precum și starea de arest a inculpatului B.L.

Împotriva acestei decizii, a

declarat recurs inculpatul B.L.

Motivele invocate au vizat cazurile

de recurs prevăzute de art. 385

9

pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen.

Recursul este nefondat pentru

următoarele argumente:

Referitor la motivul de recurs

privind comiterea de către instanțe a unei grave erori de fapt, prin

condamnarea inculpatului B.L. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie,

Înalta Curte, examinând probele efectuate în dosar, constată netemeinicia

acestei apărări, care este în dezacord nu numai cu susținerile părții vătămate

și cu declarațiile martorilor audiați, dar chiar cu declarațiile date de

inculpat în fața organelor de poliție ale secției 25, prin care acesta

recunoaște săvârșirea faptei de tâlhărie împreună cu inculpatul minor P.C.V.,

descriind, în amănunt, și activitățile ulterioare de valorificare a bijuteriilor

sustrase.

Revenirea ulterioară nejustificată a

inculpatului B.L. asupra acestor declarații nu poate fi avută în vedere,

întrucât ea nu se coroborează cu celelalte probe administrate.

Or, potrivit art. 69 C. proc. pen.,

declarațiile inculpatului sau învinuitului făcute în cursul procesului penal

pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu

fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Totodată, chiar dacă inculpatul nu a

mai recunoscut săvârșirea faptei, existența ei precum și vinovăția inculpatului

au fost evidențiate prin recunoașterea celor doi inculpați de către partea

vătămată, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică asupra

comportamentului simulat, declarațiile martorilor audiați, precum și din

inexistența unor alte probe care să confirme variantele susținute de recurent.

Prin urmare, Înalta Curte constată

că nu s-a comis nici o gravă eroare de fapt, către instanțe, condamnarea

inculpatului B.L. dispunându-se numai pe baza probelor administrate. Se observă

că, al doilea inculpat P.C.V. (condamnat în cauză), care, de asemenea, a

susținut că nu este vinovat nu a declarat apel și nici recurs.

Cu privire la cazul de recurs

prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurent, în

subsidiar, Înalta Curte constată că nu are incidență în cauză, deoarece

pedeapsa de 7 ani închisoare a fost corect individualizată în raport cu

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanțele au ținut seama,

atât de gravitatea faptei de tâlhărie comisă de inculpat într-un loc public, cu

o altă persoană, infractor minor, cât și de persoana inculpatului infractor

primar, aplicând o pedeapsă ce reprezintă minimul de pedeapsă prevăzut de lege

pentru fapta săvârșită.

Or, pentru reducerea pedepsei sub

acest minim, recurentul nu a dovedit existența unor împrejurări care, potrivit

art. 74 C. pen., să poată fi considerate circumstanțe atenuante, dimpotrivă a

fost nesincer, încercând să inducă în eroare instanțele și să fie exonerat de

răspundere penală pe baza unor declarații contrare realității.

În consecință, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L.

În baza art. 88 C. pen., se va scade

din durata pedepsei perioada arestării preventive a inculpatului, începând de

la 25 iulie 2002 până la 2 iulie 2004.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.L. împotriva deciziei penale nr. 292/ A din 26 aprilie

2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă, timpul

arestării preventive a inculpatului de la 25 iulie 2002 la 2 iulie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei

cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând

onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 2

iulie 2004.