ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3719/2004

Asupra recursului de față, Examinând actele dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 197 din 13 februarie 2004, pronunțată în dosarul nr. 5902/2002, Tribunalul București, secția a II-a penală, a condamnat, printre alții, pe inculpatul B.L. zis N. la pedeapsa de 7 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (2) lit. c) și alin. (2 1 ) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din același cod. S-au aplicat dispozițiile art. 71 și art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., a fost dedusă din pedeapsă perioada arestării preventive de la 25 iulie 2002 la 13 februarie 2004, menținându-se starea de arest. S-a luat act că partea vătămată B.E.M. nu s-a constituit parte civilă. S-a dispus confiscarea de la inculpați a sumei de 700.000 lei.

Instanța a reținut că, la data de 25 iulie 2002, lucrătorii de poliție din cadrul I.G.P., Direcția Poliției Judiciare, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona Spitalului Colentina au observat că, pe refugiul stației RATB Dr. Grozovici, se afla o tânără de aproximativ 15 ani, speriată, care plângea. Fiind întrebată asupra motivelor pentru care plânge, tânăra a spus că în urmă cu 10 minute, în jurul orelor 11,40, doi indivizi necunoscuți i-au smuls de la gât două lănțișoare din aur, în timp ce călătorea cu tramvaiul liniei 34, în dreptul stației RATB Lizeanu. Lucrătorii de poliție împreună cu partea vătămată B.E.M. s-au deplasat imediat în zona Lizeanu – Bucur Obor, în vederea depistării autorilor faptei și potrivit semnalmentelor precizate de aceasta, în jurul orelor 12,00, în zona magazinului B.O., în dreptul restaurantului M.D.

partea vătămată a recunoscut, din mulțime, pe cei doi indivizi care îi smulseseră lănțișoarele de aur de la gât. Ei au fost imobilizați și conduși la secția 25 poliție unde au fost identificați ca fiind B.L. și P.C.V. Între timp, inculpatul B.L. reușise să vândă lănțișoarele numitului A.Șt.D. cu suma de 1.200.000 lei din care suma de 600.000 lei i-a dat-o coinculpatului P.C.V., iar restul a cheltuit-o în interes personal. Prin decizia penală nr. 292/ A din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul B.L., desființând, în parte, sentința penală nr. 197 din 13 februarie 2004. Rejudecând, a dispus confiscarea de la fiecare inculpat a câte 600.000 lei, în baza art. 118 lit. d) C. pen., înlăturând obligarea în solidar cu inculpatul minor P.C.V.

a părții responsabile civilmente. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, precum și starea de arest a inculpatului B.L. Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul B.L. Motivele invocate au vizat cazurile de recurs prevăzute de art. 385 9 pct. 18 și pct. 14 C. proc. pen. Recursul este nefondat pentru următoarele argumente: Referitor la motivul de recurs privind comiterea de către instanțe a unei grave erori de fapt, prin condamnarea inculpatului B.L.

pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, Înalta Curte, examinând probele efectuate în dosar, constată netemeinicia acestei apărări, care este în dezacord nu numai cu susținerile părții vătămate și cu declarațiile martorilor audiați, dar chiar cu declarațiile date de inculpat în fața organelor de poliție ale secției 25, prin care acesta recunoaște săvârșirea faptei de tâlhărie împreună cu inculpatul minor P.C.V., descriind, în amănunt, și activitățile ulterioare de valorificare a bijuteriilor sustrase. Revenirea ulterioară nejustificată a inculpatului B.L. asupra acestor declarații nu poate fi avută în vedere, întrucât ea nu se coroborează cu celelalte probe administrate. Or, potrivit art. 69 C. proc.

pen., declarațiile inculpatului sau învinuitului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Totodată, chiar dacă inculpatul nu a mai recunoscut săvârșirea faptei, existența ei precum și vinovăția inculpatului au fost evidențiate prin recunoașterea celor doi inculpați de către partea vătămată, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică asupra comportamentului simulat, declarațiile martorilor audiați, precum și din inexistența unor alte probe care să confirme variantele susținute de recurent. Prin urmare, Înalta Curte constată că nu s-a comis nici o gravă eroare de fapt, către instanțe, condamnarea inculpatului B.L.

dispunându-se numai pe baza probelor administrate. Se observă că, al doilea inculpat P.C.V. (condamnat în cauză), care, de asemenea, a susținut că nu este vinovat nu a declarat apel și nici recurs. Cu privire la cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., invocat de recurent, în subsidiar, Înalta Curte constată că nu are incidență în cauză, deoarece pedeapsa de 7 ani închisoare a fost corect individualizată în raport cu criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. Astfel, instanțele au ținut seama, atât de gravitatea faptei de tâlhărie comisă de inculpat într-un loc public, cu o altă persoană, infractor minor, cât și de persoana inculpatului infractor primar, aplicând o pedeapsă ce reprezintă minimul de pedeapsă prevăzut de lege pentru fapta săvârșită.

Or, pentru reducerea pedepsei sub acest minim, recurentul nu a dovedit existența unor împrejurări care, potrivit art. 74 C. pen., să poată fi considerate circumstanțe atenuante, dimpotrivă a fost nesincer, încercând să inducă în eroare instanțele și să fie exonerat de răspundere penală pe baza unor declarații contrare realității. În consecință, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L. În baza art. 88 C. pen., se va scade din durata pedepsei perioada arestării preventive a inculpatului, începând de la 25 iulie 2002 până la 2 iulie 2004. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L. împotriva deciziei penale nr. 292/ A din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 25 iulie 2002 la 2 iulie 2004. Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 iulie 2004.