ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1533/2005

Asupra recursului penal de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 14 ianuarie 2004, petentul A.V.V. a formulat plângere penală împotriva polițiștilor S.C., O.I. și A.G., de la poliția Caransebeș, susținând că aceștia l-au cercetat și trimis în judecată pentru fapte pe care nu le-a săvârșit; l-au amenințat în timpul cercetării și au sustras din dosar un proces verbal prin care dovedea că nu există paguba de care a fost acuzat. Cercetările premergătoare începerii urmăririi penale au stabilit că petentul a fost condamnat pentru săvârșirea uneia dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și achitat pentru infracțiunea de delapidare. La baza achitării petentului a stat atestarea cuprinsă într-un proces verbal din 9 noiembrie 2000, în sensul că paguba nu există.

Copia procesului verbal a fost înmânată inculpatului, dar din eroare, originalul actului a rămas în dosarul de casă din arhiva Poliției Caransebeș. Neputându-se reține intenția polițiștilor de a-i vătăma interesele, s-a considerat că faptele celor trei polițiști nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu, iar celelalte două fapte, amenințare și sustragere de înscrisuri nu există. Drept urmare, prin rezoluția din 26 martie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei polițiști, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, art. 242 și art. 193 C. pen. Plângerea formulată, în temeiul art. 278 C. pen., de petent împotriva acestei rezoluții, a fost respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la 9 iunie 2004. Ulterior, petentul a solicitat Curții de Apel Timișoara, în baza art. 278 1 C. proc.

pen., desființarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale și trimiterea dosarului la procuror, în vederea începerii urmăririi penale. Prin sentința penală nr. 99 din 25 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată, plângerea, cu motivarea că din actele premergătoare nu s-a constatat vinovăția polițiștilor pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate. Împotriva acestei hotărâri petentul a formulat recurs, cerând casarea hotărârii, desființarea rezoluțiilor și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale. Examinând recursul formulat și verificând rezoluția atacată, pe baza materialului din dosarul cauzei, Curtea apreciază că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel este legală și temeinică.

Intimații O.I. și A.G., au întocmit procesul verbal din 9 februarie 2000, la cererea inculpatului, constatând existența unor mărfuri de circa 3 milioane lei și numerarului de 7,5 milioane. Un exemplar al acestui act l-au predat petentului, iar altul l-au depus la dosarul de cercetare penală, în care acesta era acuzat de săvârșirea infracțiunilor de folosire cu rea credință a bunurilor unei societăți penale și gestiune frauduloasă. Referatul de terminarea urmăririi penale, din 10 februarie 2000, a fost redactat de intimatul S.C., în calitate de ofițer de cercetare penală, propunându-se întocmirea rechizitorului și sesizarea instanței de judecată cu privire la săvârșirea celor două infracțiuni.

Din eroare, la dosar, intimatul S.C. nu a atașat procesul verbal din 9 februarie 2000, actul rămânând la dosarul de casă al poliției. Instanța sesizată ulterior, prin rechizitor întocmit de procuror, a reținut vinovăția petentului pentru una din infracțiuni și l-a achitat pentru a doua infracțiune. Petentul a depus în instanță procesul verbal din 9 februarie 2000, astfel că instanța a apreciat că el nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă. Hotărârea instanței a fost menținută de tribunal și de Curtea de Apel, ca urmare a exercitării căilor de atac prevăzute de lege. Așa fiind, corect instanța de fond a apreciat că în sarcina celor trei polițiști nu se poate reține vinovăția pentru săvârșirea vreunei fapte penale în dauna petentului.

Singurul act material, invocat de petent, neatașarea procesului verbal din 9 februarie 2000, nu constituie o probă care să conducă la reținerea infracțiunii de abuz în serviciu, ori a celei de sustragere de înscrisuri. În temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează astfel, să respingă recursul petentului ca nefondat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul A.V.V. împotriva sentinței penale nr. 99/ PI din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 martie 2005.