ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1533/2005

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

La data de 14 ianuarie 2004,

petentul A.V.V. a formulat plângere penală împotriva polițiștilor S.C., O.I. și

A.G., de la poliția Caransebeș, susținând că aceștia l-au cercetat și trimis în

judecată pentru fapte pe care nu le-a săvârșit; l-au amenințat în timpul

cercetării și au sustras din dosar un proces verbal prin care dovedea că nu

există paguba de care a fost acuzat.

Cercetările premergătoare

începerii urmăririi penale au stabilit că petentul a fost condamnat pentru

săvârșirea uneia dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată și

achitat pentru infracțiunea de delapidare.

La baza achitării petentului

a stat atestarea cuprinsă într-un proces verbal din 9 noiembrie 2000, în sensul

că paguba nu există. Copia procesului verbal a fost înmânată inculpatului, dar

din eroare, originalul actului a rămas în dosarul de casă din arhiva Poliției

Caransebeș.

Neputându-se reține intenția

polițiștilor de a-i vătăma interesele, s-a considerat că faptele celor trei

polițiști nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în

serviciu, iar celelalte două fapte, amenințare și sustragere de înscrisuri nu

există. Drept urmare, prin rezoluția din 26 martie 2004, Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de cei trei

polițiști, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246, art. 242 și art. 193 C.

pen.

Plângerea formulată, în

temeiul art. 278 C. pen., de petent împotriva acestei rezoluții, a fost

respinsă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara la 9 iunie 2004.

Ulterior, petentul a

solicitat Curții de Apel Timișoara, în baza art. 278

1

C. proc. pen.,

desființarea rezoluției de neînceperea urmăririi penale și trimiterea dosarului

la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.

Prin sentința penală nr. 99

din 25 octombrie 2004, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca nefondată,

plângerea, cu motivarea că din actele premergătoare nu s-a constatat vinovăția

polițiștilor pentru săvârșirea infracțiunilor reclamate.

Împotriva acestei hotărâri

petentul a formulat recurs, cerând casarea hotărârii, desființarea rezoluțiilor

și trimiterea cauzei la procuror, în vederea începerii urmăririi penale.

Examinând recursul formulat

și verificând rezoluția atacată, pe baza materialului din dosarul cauzei,

Curtea apreciază că hotărârea pronunțată de Curtea de Apel este legală și

temeinică.

Intimații O.I. și A.G., au

întocmit procesul verbal din 9 februarie 2000, la cererea inculpatului,

constatând existența unor mărfuri de circa 3 milioane lei și numerarului de 7,5

milioane. Un exemplar al acestui act l-au predat petentului, iar altul l-au

depus la dosarul de cercetare penală, în care acesta era acuzat de săvârșirea

infracțiunilor de folosire cu rea credință a bunurilor unei societăți penale și

gestiune frauduloasă.

Referatul de terminarea

urmăririi penale, din 10 februarie 2000, a fost redactat de intimatul S.C., în

calitate de ofițer de cercetare penală, propunându-se întocmirea rechizitorului

și sesizarea instanței de judecată cu privire la săvârșirea celor două infracțiuni.

Din eroare, la dosar,

intimatul S.C. nu a atașat procesul verbal din 9 februarie 2000, actul rămânând

la dosarul de casă al poliției.

Instanța sesizată ulterior,

prin rechizitor întocmit de procuror, a reținut vinovăția petentului pentru una

din infracțiuni și l-a achitat pentru a doua infracțiune. Petentul a depus în

instanță procesul verbal din 9 februarie 2000, astfel că instanța a apreciat că

el nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de gestiune frauduloasă.

Hotărârea instanței a fost

menținută de tribunal și de Curtea de Apel, ca urmare a exercitării căilor de

atac prevăzute de lege.

Așa fiind, corect instanța

de fond a apreciat că în sarcina celor trei polițiști nu se poate reține

vinovăția pentru săvârșirea vreunei fapte penale în dauna petentului. Singurul

act material, invocat de petent, neatașarea procesului verbal din 9 februarie

2000, nu constituie o probă care să conducă la reținerea infracțiunii de abuz

în serviciu, ori a celei de sustragere de înscrisuri.

În temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea urmează astfel, să respingă recursul

petentului ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul A.V.V. împotriva sentinței penale

nr. 99/ PI din 25 octombrie 2004 a Curții de Apel Timișoara.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 600.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 2 martie 2005.