Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 15.03.2005
respins

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2005

HOTĂRÂRE
15.03.2005
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1774/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1974 din 5 septembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 2464/2003, Tribunalul Mureș a admis cererile formulate de reclamantele S.I.F. T. SA Brașov și SC B.I.L. SA Nicosia, împotriva pârâtei SC Z. SA Târgu-Mureș și a anulat hotărârea A.G.E.A. societății pârâte din 26 februarie 2002, obligând pârâta către S.I.F. T. SA la plata sumei de 191.000 lei cheltuieli de judecată. Hotărând astfel, instanța de fond a reținut că pârâta nu a înștiințat C.N.V.M. cu privire la convocarea A.G.A., anterior datei de 26 februarie 2003, în convocator nu s-au menționat explicit toate problemele ce urmau a face obiectul dezbaterii adunării, iar pârâta a majorat capitalul, prin noi aporturi înainte de actualizarea imobilizărilor aflate în patrimoniul său.

Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia nr. 39 din 2 martie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în tot sentința atacată și a respins cererea de anulare a hotărârii A.G.E.A. societății pârâte din data de 26 februarie 2003, formulată de cele două reclamante. Pentru a adopta această decizie, instanța de apel a reținut că s-a respectat tratamentul egal și echitabil tuturor deținătorilor de valori mobiliare, prin acordarea dreptului de preferință acționarilor înregistrați până la data de 20 februarie 2003; bursa electronică R.A.S.D.A.Q. a fost informată că A.G.A. din 26 februarie 2003, a dispus majorarea capitalului social, iar operațiunile de majorare a capitalului social, efectuate în conformitate cu prevederile Legii nr. 137/2002 și ale O.G.

nr. 25/2002 sunt exceptate de la prevederile O.U.G. nr. 28/2002. A mai reținut că au fost îndeplinite și cerințele art. 117 alin. (7) și (8) din Legea nr. 31/1990, deoarece convocatorul a fost într-adevăr sumar întocmit dar cuprinde mențiunile că în adunarea generală se va discuta despre majorarea capitalului social și documentele necesare sunt puse la dispoziția acționarilor. Nemulțumite de decizia pronunțată reclamantele au declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ. S.I.F. T. SA susține că: - convocatorul A.G.A. societății pârâte nu a fost publicat în M. Of. și în presă cu cel puțin 15 zile înainte și nu a fost înștiințată C.N.V.M., încălcându-se astfel dispozițiile art. 117 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 și ale O.U.G.

nr. 28/2002; - majorarea de capital nu este exceptată de la dispozițiile O.U.G. nr. 28/2002, iar societatea pârâtă nu a dovedit că investiția a fost realizată pe bază de certificat emis de cenzorii societății sau firmă specializată de audit și ca atare nu îi sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 25/2002. Recurenta, SC B.I.L.

SA Nicosia susține că: - această cauză trebuia judecată de instanța de apel în C.C., iar nu în ședință publică și pentru că nu s-a procedat astfel au fost încălcate dispozițiile art. 131 din Legea nr. 31/1990; - hotărârea este lipsită de temei legal și dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii, deoarece convocatorul adunării generale nu conține ordinea de zi cu menționarea explicită a tuturor problemelor care vor face obiectul dezbaterii adunării conform art. 117 alin. (7) din Legea nr. 31/1990, textul convocatorului nu a fost publicat integral, contrar dispozițiilor art. 117 alin. (8) din același act normativ, iar motivele de nulitate reținute în mod fundamentat de instanța de fond au fost înlăturate de instanța de apel fără nici un temei legal; - hotărârea adunării generale a acționarilor din 26 februarie 2003, a fost adoptată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 116 din O.U.G.

nr. 28/2002, modificată și aprobată prin Legea nr. 525/2002, care prevăd obligativitatea reevaluării imobilizărilor anterior operațiunii de majorare de capital. Pârâta nu este exceptată de la această procedură, deoarece nu a făcut dovada realizării obligațiilor investiționale, cu un certificat emis de cenzori sau auditori în condițiile prevăzute de O.G. nr. 25/2002. Ambele recursuri declarate sunt nefondate. Întrucât recursurile vizează aceleași critici, cu excepția motivului referitor la încălcarea normelor procedurale invocat numai de SC B.I.L. SA Nicosia, urmează a fi analizate împreună. Motivul privind nerespectarea dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 31/1990, pentru societățile comerciale este neîntemeiat.

Conform art. 131 din actul normativ susmenționat hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiție, acțiunea se va introduce la tribunalul în a cărui rază teritorială își are sediul societatea, iar cererea se va judeca în camera de consiliu. Această dispoziție imperativă reprezintă o excepție de la principiul publicității prevăzute în art. 121 C. proc. civ. În cazul în care legiuitorul dorea ca și căile de atac în această materie să fie soluționate în C.C. o prevedea în mod expres, ori nu a făcut-o, ceea ce înseamnă că judecata în apel și recurs are loc în ședință publică. Și critica privind convocarea adunării A.G.E.A. societății pârâte este neîntemeiată.

Potrivit art. 117 din Legea nr. 31/1990, convocarea adunării generale va fi publicată în M. Of. al României și într-unul dintre ziarele de largă răspândire din localitate în care se află sediul societății sau cea mai apropiată localitate. Pârâta a făcut dovada că la data de 3 februarie 2003, convocatorul a fost publicat în M. Of. al României, iar la data de 5 februarie 2003 a fost publicat în ziarul local C., deci cu 15 zile înainte de data A.G.A. Într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de apel textul convocatorului nu a fost publicat integral, dar din conținutul său rezultă fără echivoc că ordinea de zi privește „majorarea capitalului social prin aport în numerar”. Totodată în convocator s-a făcut mențiunea că documentele referitoare la ordinea de zi sunt puse la dispoziția acționarilor, la sediul societății.

Procedând astfel, pârâta a respectat dispozițiile art. 117 alin. (8) din Legea nr. 31/1991, iar acționarii nu au fost luați prin surprindere cu propunerea de modificare a actului constitutiv, așa cum se susține în recurs. Nici critica privind neînștiințarea C.N.V.M., cu privire la organizarea A.G.E.A. nu este întemeiată pentru că la 25 februarie 2003 bursa electronică R.A.S.D.A.Q. a fost înștiințată, drept dovadă că de a doua zi aceasta a suspendat tranzacționarea acțiunilor pârâtei. De asemeni este neîntemeiat și motivul privind obligativitatea reevaluării imobilizărilor, anterior operațiunii de majorare de capital. Pârâta este o societate comercială deținută public, iar operațiunea de majorare a capitalului social, aprobată de acționari la data de 26 februarie 2003 este o operațiune specială căreia îi sunt aplicabile prevederile O.G.

nr. 25/2002, aprobată prin Legea nr. 506/2002, privind unele măsuri de urmărire a executării obligațiilor asumate prin contractele de privatizare ale societăților comerciale. Conform acestui act normativ majorarea capitalului social a avut loc prin aportul în numerar, suma fiind virată în cont bancar de acționarul majoritar F.R.D.S., prin emiterea unui număr de 324.000 acțiuni, cu o valoare nominală de 25.000 lei fiecare. În cazul de față, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 116 pct. 3 din Legea nr. 525/2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 28/2002, care prevăd că societățile deținute public nu pot majora capitalul social prin noi aporturi înainte de actualizarea imobilizărilor aflate în patrimoniul lor, pentru că în art. 47 din acest act normativ sunt exceptate operațiunile de majorare a capitalului social efectuate, conform O.G.

nr. 25/2002. În fine nici ultima critică, cea privind nedovedirea realizării obligațiilor investiționale de către pârâtă cu un certificat emis de cenzorii societății sau o firmă specializată de audit nu este întemeiată. Cu raportul de audit întocmit de SC F.D.T.R. SRL, s-a făcut dovada că obligația investițională în domeniul mediului a fost corect înregistrată în situațiile financiare ale societății, în conformitate cu Legea nr. 82/1992 și O.M.F. nr. 1784/2003. Că într-adevăr, acționarul majoritar F.R.D.S. a îndeplinit obligațiile investiționale prevăzute în contractul de vânzare cumpărare acțiuni din 11 mai 1998 la SC Z. SA Târgu-Mureș, confirmă și A.P.A.P.S. prin adresa nr. 3347 din 11 septembrie 2003. Față de cele ce preced, Înalta Curte constatând legalitatea deciziei atacate va respinge ambele recursuri ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.I.F. T. SA Brașov, declarat împotriva deciziei nr. 39/ A din 2 martie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 15 martie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-29
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2339/2004
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 25 mai 2002, reclamanta S.I.F. Transilvania SA Brașov a chemat în judecată pârâta SC T.S. SA Reșița, pentru ca, în contradictor
ÎCCJ 2005-03-08
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1586/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 12 iunie 2003 sub nr. 3523/2004/C, la Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, reclamanta A.P.A.P
ÎCCJ 2006-01-24
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 244/2006
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Vaslui la data de 1 septembrie 2003, înregistrată la nr. 3692, reclamanta, S.I.F. M. SA a solicitat, în contradictoriu
ÎCCJ 2006-12-07
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4016/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.I.F. T. SA, a chemat în judecată pe pârâta SC H. SA, solicitând anularea hotărârii A.G.E.A. din 12 iulie 2005 prin care s-a aprobat majorarea
ÎCCJ 2005-10-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4798/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 20 noiembrie 2001, reclamanta S.I.F. T. SA Brașov, a chemat în judecată pe pârâta SC C. SA Brașov, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța s
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă