ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 244/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 244/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea adresată Tribunalului Vaslui la data de 1 septembrie 2003, înregistrată la nr. 3692, reclamanta, S.I.F. M. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Bârlad, anularea hotărârilor A.G.E.A. societății pârâte din data de 26 iulie 2003; suspendarea aplicării acestor hotărâri; suspendarea și anularea actului adițional la statutul și contractul menționatei societăți; radierea mențiunilor înregistrate la O.R.C. în baza hotărârii atacate și a actului adițional. Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 1544, pronunțată la data de 8 noiembrie 2004, în dosarul nr. 3692/2003 a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei.
Pentru a pronunța menționata sentință instanța de fond a reținut, în principal, că motivele de nulitate invocate de reclamantă nu se justifică, întrucât convocarea acesteia s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 117 pct. 4 din Legea nr. 31/1990, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire și cu enunțarea, explicită, a problemelor ce urmau să facă obiectul adunării în litigiu; dispozițiile art. 211, art. 126 și art. 207 din menționatul act normativ nu sunt incidente în cauză, având în vedere că majorarea capitalului social s-a făcut prin aport în natură, conform expertizei evaluatoare aprobată de administratorul mandatat de A.G.A. să facă operațiuni în numele său, conform art. 113 din menționata lege, că acționarul majoritar nu are un interes contrar celui al pârâtei, care fiind o societate închisă nu i se aplică prevederile referitoare la subscripția publică.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins, ca nefondat, de secția comercială a Curții de Apel Iași, prin decizia nr. 11/ A, pronunțată la data de 9 mai 2005, în dosarul nr. 1789/2005. Pentru a pronunța această decizie instanța de control judiciar, raportând criticile apelantei sentinței atacate din perspectiva dispozițiilor legale incidente și probelor administrate, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, deoarece obiectul adunării în discuție era cunoscut reclamantei, aspect ce rezultă din însuși textul convocării sale; dispozițiile art. 122 din Legea nr. 31/1990, referitoare la posibilitatea convocării prin corespondență a adunărilor generale la societățile înscrise cu acțiuni nominative nu au fost încălcate; dreptul de preferință încetează dacă noile acțiuni reprezintă aportul în natură; hotărârea A.G.A.
prin care a fost mandatat administratorul care să facă operațiuni în numele SC A. SA Bârlad în conformitate cu art. 113 din precizata lege nu a fost contestată; rezultatul evaluărilor concretizate prin raportul de expertiză a cărui corectitudine este criticată, nu face obiectul judecății de față iar prevederile art. 116 din O.U.G. nr. 28/2002 nu sunt incidente în cauză. Împotriva acestei decizii a formulat recurs apelanta reclamantă invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. În motivarea recursului s-a criticat, în mod concret, motivarea deciziei atacate arătându-se, în esență, că aceasta este nelegală și netemeinică și, cuprinde aspecte străine de natura cauzei, critici ce se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc.
civ., recurenta nedezvoltând, conform cerințelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) motivele invocate, prevăzute de art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ. spre a permite examinarea lor și nu a precizat relevanța pe care o are în această cale de atac reiterarea motivelor formulate prin cererea introductivă și a criticilor aduse sentinței tribunalului, ce vizează fondul cauzei, față de decizia atacată pronunțată în apel și cerințele art. 304 raportat la art. 299 C. proc. civ. Recursul este nefondat. Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că aceasta cuprinde motivele ce au format convingerea instanței de control judiciar conform cerințelor art. 261 pct. 5 C. proc.
civ., aceasta argumentând detaliat și coerent motivele pentru care a apreciat, cu justețe, legalitatea și temeinicia sentinței tribunalului, raportând-o criticilor apelantei vizând cazurile de nulitate invocate în susținerea cererii de anulare a hotărârii adunării generale extraordinare a acționarilor SC A. SA Galați din data de 26 iulie 2003, așa încât motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu-și găsește incidența în cauză. Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat recursul declarat împotriva evocatei decizii pronunțată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta S.I.F. M. SA Bacău împotriva deciziei nr. 11 din 9 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Iași, ca nefondat. I revocabilă . Pronunțata în ședință publică, astăzi 24 ianuarie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.