ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1400/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 49

din 3 iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea

petentului V.Șt. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești nr. 983/VIII/1/2004.

Pentru a pronunța astfel,

s-a reținut că, petentul s-a plâns împotriva soluției în afara termenului de 20

zile de la data comunicării, prevăzută de art. 278

1

alin. (1) C.

proc. pen.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs petentul, solicitând admiterea plângerii.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare;

Curtea de Apel Ploiești a

respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului, motivat de faptul că aceasta a

fost depusă peste termenul de 20 zile, prevăzut de art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., respectiv la data de 14 mai 2004, iar comunicarea lucrării

nr. 983/2004 s-a efectuat la data de 5 aprilie 2004. Soluția adoptată de

instanță este corectă, însă nu pentru motivul reținut întrucât pe de o parte,

data de 5 aprilie 2004 reținută de instanță ca dată a comunicării, este data la

care a fost expediată lucrarea și nu data la care petentul a luat la cunoștință

(și care nu rezultă din dosar), astfel încât nu i se poate imputa petentului

depunerea tardivă a plângerii, situație în care s-ar fi respins plângerea ca

tardivă și nu ca inadmisibilă, cum a procedat instanța.

Dar soluția de respingere,

ca inadmisibilă, este corectă, reținându-se însă o altă motivare și anume aceea

că petentul s-a plâns împotriva unei comunicări primite de la Parchetul de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești, comunicare care nu constituie măsură sau act de

urmărire penală, în sensul art. 230 și art. 278

1

C. proc. pen.

Potrivit acestor texte de

lege se poate face plângere la instanță numai împotriva soluțiilor de

netrimitere în judecată date de procuror prin rezoluție sau ordonanță și nu

împotriva unor comunicări prin care se aduce la cunoștință petenților că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, fără ca aceasta să

fie precedată de pronunțarea unei rezoluții sau ordonanțe.

Așa fiind, recursul

împotriva sentinței penale nr. 49 din 3 iunie 2004, va fi respins, ca nefondat,

potrivit dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul V.Șt. împotriva sentinței penale

nr. 49 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul să

plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 24 februarie 2005.