Decizia nr. 1400/2005 — ÎCCJ, Secția penală — recurs împotriva sentinței nr. 49/2004 a Curții de Apel Ploiești

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 49 din 3 iunie 2004, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului V.Șt. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești nr. 983/VIII/1/2004. Pentru a pronunța astfel, s-a reținut că, petentul s-a plâns împotriva soluției în afara termenului de 20 zile de la data comunicării, prevăzută de art. 278 1 alin. (1) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs petentul, solicitând admiterea plângerii. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare; Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea petentului, motivat de faptul că aceasta a fost depusă peste termenul de 20 zile, prevăzut de art. 278 1 alin. (1) C. proc.

pen., respectiv la data de 14 mai 2004, iar comunicarea lucrării nr. 983/2004 s-a efectuat la data de 5 aprilie 2004. Soluția adoptată de instanță este corectă, însă nu pentru motivul reținut întrucât pe de o parte, data de 5 aprilie 2004 reținută de instanță ca dată a comunicării, este data la care a fost expediată lucrarea și nu data la care petentul a luat la cunoștință (și care nu rezultă din dosar), astfel încât nu i se poate imputa petentului depunerea tardivă a plângerii, situație în care s-ar fi respins plângerea ca tardivă și nu ca inadmisibilă, cum a procedat instanța. Dar soluția de respingere, ca inadmisibilă, este corectă, reținându-se însă o altă motivare și anume aceea că petentul s-a plâns împotriva unei comunicări primite de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, comunicare care nu constituie măsură sau act de urmărire penală, în sensul art. 230 și art. 278 1 C. proc.

pen. Potrivit acestor texte de lege se poate face plângere la instanță numai împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată date de procuror prin rezoluție sau ordonanță și nu împotriva unor comunicări prin care se aduce la cunoștință petenților că nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, fără ca aceasta să fie precedată de pronunțarea unei rezoluții sau ordonanțe. Așa fiind, recursul împotriva sentinței penale nr. 49 din 3 iunie 2004, va fi respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul V.Șt. împotriva sentinței penale nr. 49 din 3 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești. Obligă recurentul să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 februarie 2005.