Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.12.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8825/2004

HOTĂRÂRE
08.12.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8825/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 9 februarie 2004, la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, venită prin declinare de competență de la Tribunalul București, secția a VIII-a, reclamanta I.D. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, anularea deciziei nr. 3856 din 3 septembrie 2003, prin care a fost încadrată în gradul de handicap mediu. În motivarea acțiunii s-a precizat de către reclamantă, că a fost diagnosticată cu maladia oligofrenie gradul I cu tulburări de comportament, precum și cataractă congenitală și că nu beneficiază de ajutor social, deși gradul de handicap este accentuat, și nu mediu.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 688, pronunțată la 14 aprilie 2004, a admis acțiunea, a anulat decizia nr. 3856 din 3 septembrie 2003 și a obligat pârâta, să reanalizeze contestația, în vederea încadrării corecte în gradul de handicap accentuat, potrivit criteriilor din Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei Cap. I pct. 4 și 5 și să-i emită reclamantei, o nouă decizie în acest sens, cu drepturile corespunzătoare.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că potrivit Ordinului Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002, Cap. I pct. 5 lit. a), afecțiunea oligofrenie cu Q = 62, asociată cu tulburări comportamentale, precum și deficiența vizuală, sunt asimilate gradului de handicap accentuat și că pârâta nu a luat în apreciere toate actele medicale, respectiv referatul Spitalului Clinic Alexandru Obregia din 27 august 2003, biletul de ieșire din spital, astfel că decizia Comisiei Superioare este nelegală. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, recurenta Comisia Superioară de Expertiză a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, invocând nelegalitatea. În motivarea recursului s-a susținut că instanța de fond nu a ținut cont de Cap. 5 „afecțiuni psihice” lit. a) din Ordinul nr. 726/2002, din care rezultă că afecțiunile de care suferă intimata, nu sunt de natură să determine încadrarea în gradul de handicap accentuat.

La termenul din 8 decembrie 2004, recurenta a precizat potrivit adresei nr. 13798 din 5 octombrie 2004, că intimata a fost încadrată de comisia de expertiză, în gradul de handicap accentuat. Recursul este nefondat. Curtea, analizând actele dosarului, urmează să constate că hotărârea pronunțată este legală și temeinică. Rezultă, într-adevăr, că intimata suferă de afecțiuni pe care Comisia Superioară nu le-a evaluat corect, inițial, încadrând-o într-un grad de handicap mediu, față de cel accentuat, așa cum prevede Ordinul Ministerului Sănătății și Familiei nr. 726/2002. De altfel, însăși recurenta, prin adresa depusă la dosar, a recunoscut o atare situație, împrejurare în care în mod justificat instanța a reținut că actul atacat, decizia nr. 3856/2003 este nelegală.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handicap pentru Adulți, prin Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Handicap București, împotriva sentinței civile nr. 688 din 14 aprilie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-12-06
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5782/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 20 mai 2005, reclamantul P.I. a solicitat anularea deciziei nr. 5984 din 12 noiembrie 2004, a Comisiei Superioare de Ex
ÎCCJ 2005-04-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința atacată cu recurs, sentința civilă nr. 1878, pronunțată la data de 29 septembrie 2004, în dosarul nr. 483/2004, Curtea de Apel București, se
ÎCCJ 2004-12-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8954/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 3 decembrie 2003, reclamantul D.D. a solicitat anularea deciziei nr. 4277 din 7 octombrie 2003, emisă de Autoritatea Na
ÎCCJ 2004-09-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6924/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 12 mai 2003, reclamantul G.D. a solicitat anularea deciziei de încadrare în grad mediu de handicap nr. 1428 din 16 aprilie 2
ÎCCJ 2005-01-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 148/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 5 iunie 2003, reclamanta R.I. a chemat în judecată Comisia Superioară de Expertiză Medicală a Persoanelor cu Handica
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă