ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2380/2005

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 970 din 3 august 2004, Tribunalul București, secția a II–a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) pct. 1 lit. e) din același cod și art. 48 C. pen., a achitat pe inculpatul T.S., pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen. S-a luat act că partea vătămată SC Ț.L. SA nu s-a constituit parte civilă în cauză. A respins, ca nefondată, cererea formulată de partea civilă B.D. privind acordarea de daune morale. S-a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) C. pen., constând în aceea că în data de 4 august 2003, în jurul orei 24,00, în timp ce se afla la benzinăria A. din apropierea Aeroportului Otopeni, a sustras prin violență autoturismul condus de partea vătămată B.D., proprietatea SC Ț.L.

SA Pentru a hotărî în sensul achitării, instanța de fond a avut în vedere concluziile raportului de expertiză medico – legal psihiatrică din care rezultă că inculpatul are discernământul abolit în raport cu fapta pentru care este cercetat. Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 1003 din 22 decembrie 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și partea civilă B.D. împotriva hotărârii primei instanțe, a desființat sentința atacată și a trimis dosarul aceleiași instanțe, în vederea rejudecării cauzei, reținându-se încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 287 alin. (1) și (2) C. proc. pen. și art. 323 – art. 327 din același cod. Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Una din condițiile prevăzute de legea procesual penală, ce se cer ar fi întrunite cumulativ, pentru exercitarea unei căi de atac privește existența unei hotărâri determinate de lege, susceptibilă de reformare sau retractare, după caz. În cauză, inculpatul a declarat recurs împotriva deciziei prin care instanța de apel a desființat hotărârea primei instanțe și a trimis cauza pentru rejudecare. Or, prin art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., s-a prevăzut expres că nu pot fi atacate cu recurs deciziile pronunțate, între altele, de curți de apel, ca instanțe de apel, prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor. Ca atare, neîndeplinită fiind condiția existenței unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi atacate cu recurs, excepția de inadmisibilitate a recursului, întemeiată pe dispozițiile art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc.

pen., se constată a fi întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul ca inadmisibil. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.S. împotriva deciziei penale nr. 1003 din 22 decembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 8 aprilie 2005.