ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2511/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2511/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin sentința nr. 1894 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă
excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și a fost declinată
competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul V.V.V., în
contradictoriu cu pârâtele Comisia Județeană Ilfov pentru stabilirea dreptului
de proprietate privată asupra terenurilor și Comisia Orășenească Otopeni pentru
stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în favoarea
Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această sentință,
prima instanță a reținut, în esență, că cele două autorități pârâte activează
la nivel județean și, respectiv, local, ceea ce atrage competența de judecată
în fond a tribunalului, ca instanță de contencios administrativ, conform
regulii prevăzute de art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004.
î
mpotriva acesteia soluții,
considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamantul.
Prin cererea de recurs, întemeiată
în drept pe dispozițiile art. 304 și art. 304
1
C. proc. civ., s-a
subliniat că în condițiile în care Prefectura este reprezentantul legal al
Guvernului în teritoriu iar valoarea terenului în litigiu depășește suma de
500.000 lei competența aparține în mod evident curții de apel – secția de
contencios administrativ și fiscal, astfel că s-a solicitat casarea sentinței
pronunțată de Curtea de Apel București și trimiterea cauzei spre rejudecare
acestei instanțe.
La termenul de judecată din 19
noiembrie 2009, constatând lipsa nejustificată a părților, Înalta Curte de
Casație și Justiție a suspendat cauza în temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ.,
iar repunerea pe rol a fost solicitată de recurent la 23 martie 2010.
Examinând pricina prin prisma
criticii aduse de recurent, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din
Legea nr. 554/2004, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este
nefondat și îl va respinge în consecință.
Obiectul acțiunii cu care a fost învestită
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, vizează
obligarea Comisiei Județene Ilfov pentru stabilirea dreptului de proprietate
privată asupra terenurilor și a Comisiei Orășenești Otopeni pentru stabilirea
dreptului de proprietate privată asupra terenurilor la eliberarea în favoarea
reclamantului a titlului de proprietate pentru suprafața de 5,4 ha situată în Otopeni, precum și punerea în posesie asupra acestui teren, sub sancțiunea de daune
cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere.
Instanța de fond a interpretat și
aplicat corect prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevederi
care reglementează competența materială a instanței de contencios
administrativ, ținând seama de criteriul care privește poziționarea autorității
publice în sistemul administrației publice ( autorități centrale/locale).
Cum obiectul acțiunii nu privește un
impozit, taxă, contribuție datorie vamală [conform enumerării din art. 10 alin.
(1)] nu se poate aplica criteriul valoric, relevantă fiind numai poziția autorităților
pârâte în sistemul administrației publice, în speță autorități de nivel local
și județean, ceea ce atrage incidența art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.
Aspectele legate de valoarea
terenului pentru care se cere eliberarea titlului de proprietate și punerea în
posesie exced normelor legale amintite mai înainte, legiuitorul stabilind în
mod clar, exclusiv, criteriile după care este atrasă competența materială a
tribunalului sau curții de apel, ca instanță de contencios administrativ.
Pentru cele expuse, văzând și
dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea
nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul V.V.V.
împotriva sentinței nr. 1894 din 5 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 mai
2010.