ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1713/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin recursul declarat, C.C.

P. Cluj Napoca, în contradictoriu cu Banca Națională a României, a solicitat

anularea Hotărârii nr. 17 din 22 iulie 2003, a Consiliului de Administrație al

Băncii Naționale a României, prin care s-au respins ca neîntemeiate,

contestațiile formulate de aceasta, împotriva Hotărârii Băncii Naționale a

României nr. 5 din 3 aprilie 2003.

În motivarea cererii,

recurenta a susținut că cererea de autorizare a funcționării C.C. C.R. și a

cooperativelor de credit afiliate la aceasta, a fost respins prin Hotărârea nr.

5 din data de 3 aprilie 2003.

Motivele de respingere a

cererii de autorizare a funcționării C.C. P. Cluj Napoca au fost următoarele:

- Documentația prezentată în

susținerea cererii, a fost incompletă sau nu a fost în conformitate cu

dispozițiile legale în vigoare, art. 145 lit. a) din O.U.G. nr. 97/2000.

- Privitor la actul

constitutiv s-au constatat mai multe deficiențe. În primul rând, că, din

cuprinsul acestuia, nu rezultă dacă sunt întrepătrunse razele teritoriale de

operare cu cea a C.C. Cluj Napoca, conform art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr.

97/2000 și apoi, nerespectarea art. 16 din aceeași ordonanță, care prevede că

vărsarea părților sociale se efectuează în momentul subscrierii acestora.

- Nu au fost respectate

prevederile O.U.G. nr. 97/2000 sau reglementările date în aplicarea acesteia.

Astfel, valoarea creditelor acordate persoanelor juridice depășesc 255 din

activele cooperativei și nu au fost lichidate operațiunile decurgând din

acordarea de credite altor categorii de persoane.

Recurenta a contestat

Hotărârea nr. 5/2003 a Băncii Naționale a României, la Consiliul de

Administrație al Băncii Naționale a României care, însă, a fost respinsă prin

Hotărârea nr. 17 din 22 iulie 2003, ca nefondată.

Considerând nelegală această

hotărâre, a declarat recurs, C.C. P. Cluj Napoca.

În motivarea cererii s-a

arătat că Hotărârea nr. 17 din 22 iulie 2003, a Consiliului de Administrație al

Băncii Naționale a României, a fost dată cu încălcarea legii, fiind pronunțată

după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de O.U.G. nr. 97/2000.

Recurenta susține că, la

data de 2 iunie 2003, contestația a fost înregistrată la Banca Națională a

României, iar hotărârea a fost pronunțată la 22 iulie 2003.

S-a apreciat că respingerea

cererii de autorizare se bazează pe motive că nu țin de esența O.U.G. nr.

97/2000, ci sunt motive mai mult formale.

Privitor la stabilirea razei

teritoriale pe zone, recurenta a susținut că această determinare nu a fost

cerută de lege, nici expres, nici implicit.

Se mai susține că

modalitatea de vărsare a părților sociale a fost prevăzută în cap. 3 pct. 5 al

actului constitutiv, dar s-a omis să se specifice clar cele două momente, și în

cap. 6, la obligațiile membrilor cooperatori.

În ceea ce privește

deficiența constatată privind nerespectarea O.U.G. nr. 97/2000, recurenta a

susținut că, atunci când au fost credite în derulare, nu au putut fi reziliate

unilateral și că a fost o singură situație în care a acordat credit unei

persoane juridice, care era în curs de lichidare.

Recurenta precizează că nu a

încălcat dispozițiile art. 246

2

, coroborat cu art. 261 alin. (1) din

O.U.G. nr. 97/2000, deoarece exista un angajament din partea titularului de

credit, de rambursare cu anticipație a creditului existent pe sold.

Recursul este nefondat.

Din actele aflate la dosar

rezultă că i-a fost respinsă cererea de autorizare a recurentei în cadrul

rețelei cooperatiste de credit.

Privitor la tardivitatea

pronunțării Hotărârii nr. 17 din 22 iulie 2003, de către Consiliul de Administrație

al Băncii Naționale a României, în soluționarea contestației, se constată că

recurenta a înregistrat contestația împotriva Hotărârii nr. 5 din 3 aprilie

2003, a Băncii Naționale a României, la data de 30 mai 2003, sub nr. 287.

Contestația a fost luată în dezbatere în ședința Consiliului de Administrație

al Băncii Naționale a României, la data de 26 iunie 2003, înainte de expirarea

termenului prevăzut de O.U.G. nr. 97/2000.

Astfel că nu poate fi

reținută excepția invocată de recurentă, privitor la tardivitatea Hotărârii nr.

17/2003, a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.

Confirmarea cooperativei de

credit, referitoare la existența unor deficiențe, atât la actul constitutiv,

cât și la anumite omisiuni privind aplicarea O.U.G. nr. 97/2000, aprobate prin

Legea nr. 200/2000, au constituit motive justificate pentru respingerea cererii

de autorizare a cooperativei, de către Consiliul de Administrație al Băncii

Naționale a României.

Pe lângă motivele de formă

reprezentând nedepunerea documentației complete, respingerea autorizării a fost

îndreptățită și de motive de fond care vizau situația financiară precară a

cooperativei.

În consecință, recursul se

privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.C. P. Cluj Napoca, împotriva Hotărârii Băncii Naționale a României, nr. 5

din 3 aprilie 2003 și a Hotărârii nr. 17 din 22 iulie 2003, a Consiliului de

Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 martie 2005.