ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1713/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin recursul declarat, C.C. P. Cluj Napoca, în contradictoriu cu Banca Națională a României, a solicitat anularea Hotărârii nr. 17 din 22 iulie 2003, a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, prin care s-au respins ca neîntemeiate, contestațiile formulate de aceasta, împotriva Hotărârii Băncii Naționale a României nr. 5 din 3 aprilie 2003. În motivarea cererii, recurenta a susținut că cererea de autorizare a funcționării C.C. C.R. și a cooperativelor de credit afiliate la aceasta, a fost respins prin Hotărârea nr. 5 din data de 3 aprilie 2003. Motivele de respingere a cererii de autorizare a funcționării C.C.

P. Cluj Napoca au fost următoarele: - Documentația prezentată în susținerea cererii, a fost incompletă sau nu a fost în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, art. 145 lit. a) din O.U.G. nr. 97/2000. - Privitor la actul constitutiv s-au constatat mai multe deficiențe. În primul rând, că, din cuprinsul acestuia, nu rezultă dacă sunt întrepătrunse razele teritoriale de operare cu cea a C.C. Cluj Napoca, conform art. 23 alin. (3) din O.U.G. nr. 97/2000 și apoi, nerespectarea art. 16 din aceeași ordonanță, care prevede că vărsarea părților sociale se efectuează în momentul subscrierii acestora. - Nu au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 97/2000 sau reglementările date în aplicarea acesteia.

Astfel, valoarea creditelor acordate persoanelor juridice depășesc 255 din activele cooperativei și nu au fost lichidate operațiunile decurgând din acordarea de credite altor categorii de persoane. Recurenta a contestat Hotărârea nr. 5/2003 a Băncii Naționale a României, la Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României care, însă, a fost respinsă prin Hotărârea nr. 17 din 22 iulie 2003, ca nefondată. Considerând nelegală această hotărâre, a declarat recurs, C.C. P. Cluj Napoca. În motivarea cererii s-a arătat că Hotărârea nr. 17 din 22 iulie 2003, a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, a fost dată cu încălcarea legii, fiind pronunțată după expirarea termenului de 30 de zile prevăzut de O.U.G.

nr. 97/2000. Recurenta susține că, la data de 2 iunie 2003, contestația a fost înregistrată la Banca Națională a României, iar hotărârea a fost pronunțată la 22 iulie 2003. S-a apreciat că respingerea cererii de autorizare se bazează pe motive că nu țin de esența O.U.G. nr. 97/2000, ci sunt motive mai mult formale. Privitor la stabilirea razei teritoriale pe zone, recurenta a susținut că această determinare nu a fost cerută de lege, nici expres, nici implicit. Se mai susține că modalitatea de vărsare a părților sociale a fost prevăzută în cap. 3 pct. 5 al actului constitutiv, dar s-a omis să se specifice clar cele două momente, și în cap. 6, la obligațiile membrilor cooperatori. În ceea ce privește deficiența constatată privind nerespectarea O.U.G.

nr. 97/2000, recurenta a susținut că, atunci când au fost credite în derulare, nu au putut fi reziliate unilateral și că a fost o singură situație în care a acordat credit unei persoane juridice, care era în curs de lichidare. Recurenta precizează că nu a încălcat dispozițiile art. 246 2 , coroborat cu art. 261 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2000, deoarece exista un angajament din partea titularului de credit, de rambursare cu anticipație a creditului existent pe sold. Recursul este nefondat. Din actele aflate la dosar rezultă că i-a fost respinsă cererea de autorizare a recurentei în cadrul rețelei cooperatiste de credit.

Privitor la tardivitatea pronunțării Hotărârii nr. 17 din 22 iulie 2003, de către Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României, în soluționarea contestației, se constată că recurenta a înregistrat contestația împotriva Hotărârii nr. 5 din 3 aprilie 2003, a Băncii Naționale a României, la data de 30 mai 2003, sub nr. 287. Contestația a fost luată în dezbatere în ședința Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, la data de 26 iunie 2003, înainte de expirarea termenului prevăzut de O.U.G. nr. 97/2000. Astfel că nu poate fi reținută excepția invocată de recurentă, privitor la tardivitatea Hotărârii nr. 17/2003, a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României.

Confirmarea cooperativei de credit, referitoare la existența unor deficiențe, atât la actul constitutiv, cât și la anumite omisiuni privind aplicarea O.U.G. nr. 97/2000, aprobate prin Legea nr. 200/2000, au constituit motive justificate pentru respingerea cererii de autorizare a cooperativei, de către Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României. Pe lângă motivele de formă reprezentând nedepunerea documentației complete, respingerea autorizării a fost îndreptățită și de motive de fond care vizau situația financiară precară a cooperativei. În consecință, recursul se privește ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ., urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.C. P. Cluj Napoca, împotriva Hotărârii Băncii Naționale a României, nr. 5 din 3 aprilie 2003 și a Hotărârii nr. 17 din 22 iulie 2003, a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.