ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 547/2003
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 547/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Cooperativa de Credit M. București a
solicitat desființarea hotărârii nr. 9 din 28 ianuarie 2002 și implicit,
hotărârea nr. 172 din 27 noiembrie 2001, a Băncii Naționale a României, cu
referire la Cooperativa de Credit M. și să accepte afilierea Cooperativei de Credit
M. București, la una din casele centrale care au fost avizate.
În motivarea recursului s-a arătat
că în baza Legii nr. 109/1996, s-a înființat Cooperativa de Credit M., care are
peste 380 membrii cooperatori și își desfășoară activitatea conform legislației
în vigoare.
În prima etapă de avizare a fost
acceptată de Banca Națională a României, alături de încă 3 cooperative de
credit, din cele peste 60 înscrise în rețea, fără nici o observație, conform
H.G. nr. 20/2001.
Cooperativa M. își realizează scopul
pentru care a fost înființată, este eficientă și în toată perioada de
funcționare nu a înregistrat active nete negativ, datorii neachitate.
Lipsa avizului în etapa a II-a de
analiză a Băncii Naționale a României, nu justifică decizia de lichidare a cooperativelor
de credit afiliate.
Neavizarea Casei Centrale C.P., în
etapa a II-a, se datorează în special unor vicii de formă, și nu de fond, care
nu sunt concludente pentru a dispune lichidarea unor organizații constituite cu
capital privat, provenit de la membrii cooperatori.
Transmiterea situației membrilor
cooperatori s-a făcut pe două liste – una cu membrii fondatori și a doua cu
membrii cooperatori, iar cu ocazia depunerii documentației noi, s-au refăcut
listele, așa cum a solicitat Banca Națională a României.
Actul constitutiv în ultima
variantă. depusă în termen la Banca Națională a României, este conformă
prevederilor O.U.G. nr. 97/2000, modificată.
Studiul de fezabilitate are mici
deficiențe și poate fi îmbunătățit în etapa a III-a de avizare.
Bilanțurile au fost refăcute și
depuse în termen, de asemeni a fost transmisă raza teritorială, cu precizarea
numelui comunelor limitrofe ale municipiului București, de asemeni angajamentul
de afiliere a fost transmis Banca Națională a României, întrucât altfel nu se
putea efectua analizarea cooperativei.
Documentația privind persoanele din
conducerea cooperativei, deși s-a completat în termenul prevăzut pentru etapa a
doua de avizare, nu a ajuns la dosar, întrucât depunerea trebuia făcută prin
intermediul Casei Centrale a C.P.
Măsura de lichidare a Cooperativei
de Credit apare a o măsură discriminatorie, în comparație cu cooperativele de
credit cu aceleași deficiențe și care s-au inclus în alte rețele.
Analizându-se actele și lucrările
dosarului, constată:
Cu privire la excepția de
neconstituționalitate:
Cooperativa de Credit M. București a
ridicat excepția de neconstituționalitate O.U.G. nr. 97/2000, în ședința
publică din 11 februarie 2003.
În motivarea cererii s-a arătat că
O.U.G. nr. 97/2000, „nu a fost adoptată în regim excepțional”.
Parlamentul abia în anul 2002, luna
mai, a supus ordonanța, aprobării cu modificări substanțiale prin Legea nr.
200/2002 (M. Of. nr. 300/08.05.2002).
O.U.G. nr. 272/2002, care modifică
și completează O.U.G. nr. 97/2000, a fost supusă spre aprobare, Parlamentului,
ulterior aprobării O.U.G. nr. 97/2000, însă O.U.G. nr. 272/2000 a fost
respinsă, O.U.G. nr. 97/2000, fiind în vigoare, aprobată prin Legea nr.
200/2002, singurul motiv invocat fiind că aprobarea acesteia s-a făcut după doi
ani, ceea ce nu are importanță privind efectele acesteia, și sub acest aspect,
excepția fiind inadmisibilă, se va respinge ca atare.
Cu referire la motivele invocate
privind fondul cauzei:
Faptul că recurenta a fost acceptată
în prima fază de avizare nu constituie pentru Banca Națională a României,
obligația de a da avizul favorabil și în etapa a II-a.
Lipsa avizului pentru etapa a II-a
s-a justificat de către Banca Națională a României, prin aceea că rețeaua
cooperatistă de credit la care s-a solicitat afilierea Cooperativei M., fiind
respinsă, nu există cadru legal pentru afilierea acesteia din urmă, cu atât mai
mult, cu cât procedura de autorizare a rețelelor cooperatiste este una
colectivă, și nu individuală.
Mai mult, nu există criterii
stabilite de actele normative în materie, în baza cărora să se poată acorda
autorizații individuale cooperativelor de credit afiliate la o rețea căreia i-a
fost respinsă cererea de autorizare, constatându-se disfuncțiuni intervenite pe
parcursul instrumentării și evaluării documentației prezentate de
reprezentanții rețelei C.P., atât în cadrul primei etape, cât și în cea de-a
doua, a procesului de autorizare, generate de nerespectarea reglementărilor în
materie; referitor la întocmirea și depunerea acesteia, s-a acordat un ultim
termen până la 18 septembrie 2001.
Documentația pentru cooperativa M.,
refăcută, s-a depus la Banca Națională a României, la 21 noiembrie 2001,
depășindu-se termenul stabilit, astfel că nu a mai fost supusă analizei și s-a
restituit.
Măsura de lichidare a Cooperativei
M. nu poate fi considerată discriminatorie, atâta vreme, cât în conformitate cu
prevederile art. 262 a O.U.G. nr. 97/2000, privind organizațiile cooperatiste
de credit, modificată și adoptată prin Legea nr. 200/2002 (M. Of. nr. 300/08.05.2002),
se prevede că:
Organizațiile cooperației de credit
care nu au obținut autorizația de funcționare potrivit prezentei secțiuni, au
fost respinse în oricare dintre etapele procesului de autorizare, se dizolvă
prin efectul legii și vor intra imediat în lichidare, cu respectarea
prevederilor Legii nr. 109/1996.
Așa fiind, măsura Băncii Naționale a
României este legală, astfel încât recursul fiind nefondat, se va respinge ca
atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepția de
neconstituționalitate, ca inadmisibilă.
Respinge recursul declarat de
Cooperativa de Credit M., împotriva hotărârii nr. 9 din 28 ianuarie 2002 ,a
Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
11 februarie 2003.