ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5058/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 5323 din 16 octombrie

2003, Tribunalul Prahova, secția comercială și de contencios administrativ, a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SNP P.M. SA, sucursala P.O.

Neamț, în contradictoriu cu pârâtele SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala M. Iași, SC P.S.

SA Ploiești și SNP P.M. SA, sucursala A.M. Pitești și, în consecință, a obligat

pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iași să plătească reclamantei suma de

15.067.908 lei, cu titlu de preț, plus 1.286.833 lei, cheltuieli de judecată.

Prin aceeași sentință, a fost

respinsă acțiunea față de pârâtele SC P.S. SA Ploiești și SNP P.M. SA, sucursala

A.M. Pitești.

Apelul declarat de pârâta SNTFM C.F.R.M.

SA, sucursala Iași, împotriva susmenționatei sentințe, a fost respins, ca nefondat,

prin decizia nr. 135 din 16 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut, în esență, la fel ca instanța de fond, că pârâta SC P.S. SA

Ploiești a livrat reclamantei SNP P.M. SA, sucursala P.O. Neamț, din depozitul

pârâtei SNP P.S. SA, sucursala A.M. Pitești, cu vagoanele având terminațiile nr.

9834; nr. 0115 și nr. 1813, cantitatea de 142.300 kg motorină.

La sosirea vagoanelor în stația C.F.R.

Roman, s-a întocmit proces verbal preliminar, semnat de reprezentanții

reclamantei și de delegatul neutru (Romcontrol), în care s-a consemnat

evenimente C.F.R. la cele 3 vagoane, respectiv, urme de violare constând în

fluturi desfăcuți și lipsă la capacul domei, șuruburi slăbite și joc la capacul

ventilului central, însă, reprezentantul căii ferate, a refuzat semnarea

procesului verbal preliminar.

Au mai reținut instanțele că, în

aceste circumstanțe, stația C.F.R. Roman avea obligația, în conformitate cu

dispozițiile art. 75 alin. (1) din regulamentul de transport C.F.R., să

întocmească proces verbal de constatare, la cererea beneficiarului mărfii, însă

pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala M. Iași, a refuzat să participe la

recepție, astfel că, în această situație, operațiunea s-a finalizat prin

întocmirea procesului verbal de recepție nr. 156 din 12 aprilie 2003, în

prezența unui delegat neutru, în care s-a consemnat lipsa a 800 kg motorină.

Cum pârâta a refuzat, au reținut

instanțele în continuare, să întocmească proces verbal de constatare tip C.F.R.,

constatările din procesul verbal preliminar, cât și cele din procesul verbal de

recepție sunt opozabile cărăușului, conform art. 82-83 din Regulamentul de

transport C.F.R. și, cum, acesta nu a putut înlătura în legătură cu marfa

cantitatea lipsă la destinație, prezumția de culpă care operează în sarcina

acestuia, conform art. 83.3 din Regulamentul de transport C.F.R., s-a apreciat

că, bine, instanța fondului a dispus obligarea transportatorului la plata

daunelor solicitate prin acțiune.

În ceea ce privește întinderea

prejudiciului, instanțele au reținut că, potrivit art. 83 alin. (2) din

Regulamentul de transport C.F.R., prejudiciul se calculează după prețul curent

al mărfii, care cuprinde pe lângă prețul de rafinărie, cheltuielile de transport,

T.V.A., accize și taxa de drum, taxe datorate obligatoriu și, ca urmare, cu

această motivare au fost respinse și susținerile subsidiare ale pârâtei, în

sensul că ar datora cu titlu de despăgubiri numai suma de 6.953.600 lei, în loc

de 15.067.908 lei, adică numai echivalentul prețului mărfii constatată lipsă la

destinație, înscris în nota de debitare-creditare și avizul de însoțire al

mărfii.

Împotriva deciziei instanței de apel,

a declarat recurs pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iași, invocând, ca motive

de casare, dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.

Se susține, în esență, că, în

conformitate cu dispozițiile art. 82.5 din Regulamentul de Transport pe C.F.R./1997

și art. 425 C. com., calea ferată și-a îndeplinit corespunzător obligația

contractuală, predând vagoanele în bune condițiuni tehnice și comerciale, adică

cu toate sigiliile aplicate de predător intacte și fără defecțiuni sau scurgeri

din conținut, situație atestată cu registrul veghetor și scrisoarea de trăsură,

semnate fără obiecțiuni de intimata reclamantă, astfel că, în mod greșit, a

fost obligată la plata sumei solicitate prin acțiune, în contextul în care

beneficiarul mărfii nu a putut proba prin actele depuse, că vagoanele la care

s-a constatat lipsuri cantitative, au prezentat nereguli comerciale în momentul

primirii și că neajunsurile provin din timpul transportului și din vina căii ferate,

aceasta în afara faptului că intimata reclamantă nu a făcut nici dovada

întinderii pagubei, în sensul că, în nota de creditare debitare a fost înscrisă,

ca valoare a cantității de 800 kg benzină constatată lipsă la destinație, numai

suma de 6.953.600 lei (la care ar fi trebuit în subsidiar limitată răspunderea

cărăușului) și nu suma de 15.067.908 lei, acordată prin sentință, astfel că

obligarea transportatorului la plata diferenței dintre cele două sume, cu titlu

de accize, T.V.A. și taxă de drumuri, nu are nici o bază legală, atâta timp cât

răspunderea cărăușului este limitată, conform art. 85.2 din Regulamentul de

transport C.F.R./1997 la prejudiciul efectiv, care se calculează după prețul

mărfii înscris în factură.

De asemenea, pârâta mai susține că

soluțiile pronunțate în cauză sunt criticabile și sub aspectul obligării sale

la plata tarifelor de transport, deoarece, în conformitate cu dispozițiile art.

88.3 din Regulamentul de transport pe C.F.R./1997, dreptul de a pretinde

restituirea acestor tarife aparține expeditorului care a făcut plata și nu

beneficiarului transportului respectiv intimatei reclamante, așa cum s-a

apreciat greșit de către cele două instanțe.

În consecință, pârâta solicită

admiterea recursului, modificarea hotărârilor și, pe fond, respingerea

acțiunii.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Din examinarea actelor de la dosar,

rezultă că, prin întâmpinarea depusă pentru termenul de la 25 noiembrie 2004,

reclamanta SNP P.M. SA, sucursala P.O. Neamț, recunoaște că, ulterior

promovării recursului de către pârâta SNTFM C.F.R.M. SA, sucursala Iași,

aceasta i-a achitat, cu Ordinul de plată nr. 77 din 4 martie 2004, suma de

15.354.741 lei, la care a fost obligată prin sentința nr. 3323 din 16 octombrie

2003 a Tribunalului Prahova, secția comercială și de contencios administrativ,

menținută prin decizia nr. 135 din 16 decembrie 2003, pronunțată de Curtea de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, astfel că,

față de această situație, solicită respingerea recursului, ca rămas fără

obiect.

În raport de această declarație a

intimatei reclamante, se reține că, prin plata efectuată, recurenta pârâtă și-a

recunoscut implicit culpa, în legătură cu marfa constatată lipsă la destinație,

astfel că, în acest context, se apreciază că motivele de recurs, prin care

aceasta a formulat critici împotriva deciziei instanței de apel, sub aspectul

menținerii sentinței primei instanțe, prin care a fost obligată la plata sumei

de 16.354.741 lei, cu titlu de despăgubiri, sunt pur formale și este de prisos

a mai fi examinate.

Așa fiind, recursul pârâtei urmează

a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SNTFM C.F.R.M., sucursala Iași, împotriva deciziei nr. 135

din 16 decembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 noiembrie 2004.