ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4559/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin încheierea din 27 mai 2005, în baza art. 300

2

,

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., a menținut starea de

arest a inculpatului

A.C.

,

deținut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 65 din 21 noiembrie 2001

emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a motivat că,

verificându-se conform art. 160

b

C. proc. pen., legalitatea și

temeinicia arestării preventive a apelantului inculpat, s-a constatat că

temeiurile care au stat la baza arestării inițiale subzistă și se impune, în

continuare, privarea de libertate a acestuia, lăsarea lui în libertate,

prezentând pericol concret, pentru ordinea publică, creându-se, astfel, un

sentiment de insecuritate, în rândul societății civile.

Împotriva acestei încheieri,

în termen legal, a declarat recurs, inculpatul A.C., susținând că în mod greșit

este menținut, să se judece în stare de arestare preventivă, deși legea

stabilește regula judecării în stare de libertate.

Recursul este nefondat.

Este adevărat că, de regulă,

cei trimiși în judecată penală sunt lăsați să se judece în stare de libertate.

Sunt, însă, și cazuri în care, lăsarea inculpatului în stare de libertate,

creează un sentiment de insecuritate pentru cei din jur, periclitând ordinea

publică, așa cum este situația în cazul inculpatului. În acest caz, din probele

dosarului rezultă, așa cum, corect, a reținut, prima instanță, nu numai că

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă,

dar și că starea de arest a inculpatului se impune menținută în continuare,

punerea inculpatului în libertate, prezentând pericol public concret, pentru

ordinea publică. De altfel, existența acestui pericol a făcut ca prima instanță

să admită la 13 iulie 2005, o nouă cerere de prelungire a măsurii arestării

preventive.

În raport cu cele arătate,

Curtea va trebui să privească recursul de față, ca nefondat, și să-l respingă,

ca atare, obligând pe recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, inclusiv la onorariul avocatului care a făcut apărarea din oficiu,

onorariu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva încheierii din 27 mai 2005 a

Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 1810/2005.

Obligă recurentul inculpat

la plata sumei de 80 lei noi (800.000 lei vechi), cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat din care, suma de 20 lei noi (200.000 lei vechi),

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 iulie 2005.