ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5853/2004

Asupra recursului în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 487 din 9

decembrie 1998, Judecătoria Gura Humorului în baza art. 192 alin. (2) C. pen.,

cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. d) din același cod, a condamnat, printre

alții, pe inculpata P.C.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea

infracțiunii de violare de domiciliu.

În baza art. 208, raportat la art.

209 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 lit. c) din același cod,

a condamnat pe inculpată la 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de

furt calificat.

În baza art. 33 lit. a) și a art. 34

lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3

luni închisoare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art.

71 C. pen. și a constatat că prejudiciul cauzat părții civile T.G. a fost

integral recuperat.

Inculpata a fost obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru

apărarea din oficiu.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut, în esență că, la data de 3 iunie 1998, împreună cu alte două persoane,

inculpata P.C.G. a pătruns, fără drept, în locuința părții vătămate T.G. și a

sustras trei păsări (o curcă, un cocoș și o găină) în valoare de 300.000 lei.

Tribunalul Suceava și Curtea de Apel

Suceava, prin deciziile penale nr. 379 din 5 aprilie 1999 și nr. 683 din 1 noiembrie

1999 au respins, ca nefondate, apelul și respectiv, recursul declarate de

inculpata P.C.G., prin care a solicitat achitarea sa și aplicarea dispozițiilor

art. 18

1

C. pen., întrucât faptele săvârșite nu prezintă gradul de

pericol social al infracțiunilor pentru care a fost condamnată.

S-a reținut de către instanțele de

control judiciar că, deși, valoarea prejudiciului este modică, nu se poate

aprecia că faptele nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor, în

raport de modul în care au fost săvârșite.

Împotriva hotărârilor mai sus

menționate, în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I

C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, criticându-le ca fiind

pronunțate cu încălcarea legii, întrucât pedeapsa aplicată inculpatei P.C.G. a

fost greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen.

S-a susținut că, în cauză, analiza

deplin obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției definitive

sub aspectul existenței faptei și vinovăției inculpatei, dar, în egală măsură,

pune în evidență caracterul inadecvat al pedepsei aplicate în final.

În acest sens, s-a arătat că

instanțele nu au acordat cuvenita semnificație unor împrejurări, evidențiate de

probe, ceea ce, în mod efectiv, a condus la aplicarea unei sancțiuni finale

excesiv de severe.

Astfel, s-a apreciat că nu s-a

acordat semnificația cuvenită faptului că inculpata nu are antecedente penale,

a recunoscut fapta, la data comiterii infracțiunii avea 27 de ani și 5 copii

minori în îngrijire, în prezent având 8 copii minori, prejudiciul relativ modic

cauzat părții vătămate a fost integral recuperat, iar în decursul celor 6 ani

care au trecut de la săvârșirea infracțiunilor, inculpata nu a mai avut nici un

conflict cu legea penală, considerente pentru care reeducarea acesteia se poate

realiza și prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

Examinând hotărârile atacate în

raport de cazurile de casare invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a

materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat numai pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând a fi admis în aceste

limite.

Cu privire la critica formulată, în

sensul că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei este prea aspră, în raport de

circumstanțele reale și personale, se rețin următoarele:

Art. 72 C. pen., text de lege, care

prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea și

aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului,

de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social

al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care

atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 din

același cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de

reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi

infracțiuni.

Or, în cauză, instanțele, în

procesul aplicării pedepselor raportându-se la dispozițiile legale amintite, au

considerat pericolul social concret al faptei, acesta fiind grav, determinat de

participarea mai multor persoane, împrejurările în care a fost săvârșită,

respectiv în locuința părții vătămate și au acordat semnificația juridică cuvenită

datelor ce țin de persoana inculpatei, tânără, având cinci copii minori în

întreținere, fără antecedente penale și sinceră pe parcursul fazelor procesului

penal.

Ca atare, se apreciază că pedeapsa

rezultantă de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei P.C.G. este

corespunzătoare și pe măsura faptelor comise și nu se impune a fi redusă.

Fondată se dovedește însă a fi

critica referitoare la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatei,

prin privarea de libertate.

Potrivit dispozițiilor cuprinse în

art. 81 alin. (2) C. pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a

executării pedepsei pe o anumită durată și în caz de concurs de infracțiuni,

dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt îndeplinite

condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c) al aceluiași articol.

Revenind la speță, se constată că

sunt îndeplinite cerințele textului legal mai sus citat pentru a se dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere că pedeapsa

rezultantă aplicată inculpatei este de 3 luni închisoare, iar faptul că în

decursul celor 6 ani care s-au scurs de la săvârșirea infracțiunilor, inculpata

nu a mai avut nici un conflict cu legea penală, constituie temei pentru a se

aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

În consecință, secția penală a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385

15

alin. (1)

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, va casa hotărârile atacate, numai cu privire la modalitatea de

executare a pedepsei aplicate și va dispune conform dispozitivului prezentei

decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul în anulare declarat

de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție împotriva sentinței penale nr. 487 din 9 decembrie 1998 a Judecătoriei

Gura Humorului, deciziei penale nr. 379 din 5 aprilie 1999 a Tribunalului

Suceava și deciziei penale nr. 683 din 1 noiembrie 1999 a Curții de Apel

Suceava, privind pe inculpata P.C.G.

Casează hotărârile atacate, numai cu

privire la modalitatea de executare a pedepsei.

În baza art. 81 C. pen., dispune

suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată

inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

Face aplicarea dispozițiilor art.

359 C. proc. pen., raportate la cele ale art. 83 C. pen.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9

noiembrie 2004.