ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5853/2004

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 487 din 9 decembrie 1998, Judecătoria Gura Humorului în baza art. 192 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 lit. d) din același cod, a condamnat, printre alții, pe inculpata P.C.G. la pedeapsa de 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. În baza art. 208, raportat la art. 209 lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 și a art. 76 lit. c) din același cod, a condamnat pe inculpată la 3 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. În baza art. 33 lit. a) și a art. 34 lit. b) C. pen., a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 luni închisoare.

A făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 C. pen. și a constatat că prejudiciul cauzat părții civile T.G. a fost integral recuperat. Inculpata a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care se include și onorariul pentru apărarea din oficiu. Hotărând astfel, prima instanță a reținut, în esență că, la data de 3 iunie 1998, împreună cu alte două persoane, inculpata P.C.G. a pătruns, fără drept, în locuința părții vătămate T.G. și a sustras trei păsări (o curcă, un cocoș și o găină) în valoare de 300.000 lei. Tribunalul Suceava și Curtea de Apel Suceava, prin deciziile penale nr. 379 din 5 aprilie 1999 și nr. 683 din 1 noiembrie 1999 au respins, ca nefondate, apelul și respectiv, recursul declarate de inculpata P.C.G., prin care a solicitat achitarea sa și aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., întrucât faptele săvârșite nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost condamnată.

S-a reținut de către instanțele de control judiciar că, deși, valoarea prejudiciului este modică, nu se poate aprecia că faptele nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor, în raport de modul în care au fost săvârșite. Împotriva hotărârilor mai sus menționate, în temeiul art. 409 și a art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen., procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare, criticându-le ca fiind pronunțate cu încălcarea legii, întrucât pedeapsa aplicată inculpatei P.C.G. a fost greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 C. pen. S-a susținut că, în cauză, analiza deplin obiectivă a probelor administrate relevă justețea soluției definitive sub aspectul existenței faptei și vinovăției inculpatei, dar, în egală măsură, pune în evidență caracterul inadecvat al pedepsei aplicate în final.

În acest sens, s-a arătat că instanțele nu au acordat cuvenita semnificație unor împrejurări, evidențiate de probe, ceea ce, în mod efectiv, a condus la aplicarea unei sancțiuni finale excesiv de severe. Astfel, s-a apreciat că nu s-a acordat semnificația cuvenită faptului că inculpata nu are antecedente penale, a recunoscut fapta, la data comiterii infracțiunii avea 27 de ani și 5 copii minori în îngrijire, în prezent având 8 copii minori, prejudiciul relativ modic cauzat părții vătămate a fost integral recuperat, iar în decursul celor 6 ani care au trecut de la săvârșirea infracțiunilor, inculpata nu a mai avut nici un conflict cu legea penală, considerente pentru care reeducarea acesteia se poate realiza și prin aplicarea unei pedepse neprivative de libertate.

Examinând hotărârile atacate în raport de cazurile de casare invocate, Curtea constată, în baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, recursul în anulare fondat numai pentru considerentele ce se vor arăta în continuare, urmând a fi admis în aceste limite. Cu privire la critica formulată, în sensul că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei este prea aspră, în raport de circumstanțele reale și personale, se rețin următoarele: Art. 72 C. pen., text de lege, care prevede criteriile generale de individualizare, înscrie că la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 din același cod, prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni. Or, în cauză, instanțele, în procesul aplicării pedepselor raportându-se la dispozițiile legale amintite, au considerat pericolul social concret al faptei, acesta fiind grav, determinat de participarea mai multor persoane, împrejurările în care a fost săvârșită, respectiv în locuința părții vătămate și au acordat semnificația juridică cuvenită datelor ce țin de persoana inculpatei, tânără, având cinci copii minori în întreținere, fără antecedente penale și sinceră pe parcursul fazelor procesului penal.

Ca atare, se apreciază că pedeapsa rezultantă de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei P.C.G. este corespunzătoare și pe măsura faptelor comise și nu se impune a fi redusă. Fondată se dovedește însă a fi critica referitoare la modalitatea de executare a pedepsei aplicată inculpatei, prin privarea de libertate. Potrivit dispozițiilor cuprinse în art. 81 alin. (2) C. pen., instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani și sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) și c) al aceluiași articol.

Revenind la speță, se constată că sunt îndeplinite cerințele textului legal mai sus citat pentru a se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, având în vedere că pedeapsa rezultantă aplicată inculpatei este de 3 luni închisoare, iar faptul că în decursul celor 6 ani care s-au scurs de la săvârșirea infracțiunilor, inculpata nu a mai avut nici un conflict cu legea penală, constituie temei pentru a se aprecia că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va casa hotărârile atacate, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate și va dispune conform dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței penale nr. 487 din 9 decembrie 1998 a Judecătoriei Gura Humorului, deciziei penale nr. 379 din 5 aprilie 1999 a Tribunalului Suceava și deciziei penale nr. 683 din 1 noiembrie 1999 a Curții de Apel Suceava, privind pe inculpata P.C.G. Casează hotărârile atacate, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei. În baza art. 81 C. pen., dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei de 3 luni închisoare, aplicată inculpatei, pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 3 luni. Face aplicarea dispozițiilor art. 359 C. proc. pen., raportate la cele ale art. 83 C. pen.

Onorariul în sumă de 400.000 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 noiembrie 2004.