ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2890/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată la Curtea de Apel Târgu Mureș, sub nr. 999/2004/CCA din 15 octombrie 2004, reclamantul V.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, anularea hotărârii nr. 5765 din 12 august 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 309/2002.
Curtea de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 49 din 14 februarie 2005, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul V.V., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, a anulat hotărârea nr. 5765 din 12 august 2004, emisă de pârâtă și a obligat-o pe aceasta să emită o nouă hotărâre, prin care să-i recunoască reclamantului, calitatea de beneficiar al Legii nr. 309/2002, pe perioada 25 august 1952 - 31 august 1955 și să-i acorde aceste drepturi, începând cu data de 30 august 2002. În motivarea soluției s-a reținut că reclamantul a făcut dovada cu actele depuse la dosar, că a efectuat stagiul militar în detașament de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, susținând că reclamantul nu a făcut dovada cererii sale în fața comisiei de specialitate. Recursul este nefondat. Reclamantul V.V. a efectuat stagiul militar, potrivit livretului militar, în perioada 25 august 1952 - 31 august 1955, la Direcția Generală a Serviciului Muncii nr. 5 Timișoara și P.O. Remetea Mare. Ministerul Administrației și Internelor - Arhivele Naționale a comunicat la cererea instanței de fond, cu nr. 23 din 4 ianuarie 2005, că: „Direcția Generală a Serviciului Muncii nr. 5 Timișoara și P.O. Remetea Mare figurează, ca detașamente de muncă, în cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii ” . Potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002, beneficiază de drepturile acordate prin această lege, persoanele, cetățeni români, care au efectuat stagiul militar în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt și a interpretat judicios dispozițiile legale aplicabile. Pe cale de consecință, recursul declarat de pârâtă este nefondat și va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Harghita împotriva sentinței nr. 49 din 14 februarie 2005, a Curții de Apel Târgu Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.