ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4993/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 832 din 19

decembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul B.L.V. a

fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de

art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea

art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., la

pedeapsa de 8 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și art.

64 C. pen.

În conformitate cu dispozițiile art.

14, raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., s-a admis

cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă G.I., inculpatul fiind

obligat la plata sumei de 40 milioane lei către aceasta.

S-a luat act că părțile vătămate

D.V., V.V., K.C., M.F. nu s-au constituit părți civile, prejudiciile ce le-au

fost cauzate fiind acoperite prin recuperare.

S-a constatat că inculpatul este

arestat în altă cauză.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă

de 500.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:

La datele de 18 ianuarie 1999, 18

iunie 1999, 27 octombrie 1999 și 28 octombrie 1999, inculpatul B.L.V. a pătruns

prin efracție în apartamentele părților vătămate de unde a sustras aparatură

electronică, bijuterii, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte. Bunurile sustrase,

în valoare de 70 milioane lei au fost valorificate.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea

infracțiunii.

Situația de fapt și vinovăția

acestuia au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză:

plângerile și declarațiile părților vătămate, procese-verbale de conducere în

teren, procese-verbale de predare-primire, declarațiile martorilor,

declarațiile inculpatului.

Curtea de Apel București, secția a

II-a penală, prin decizia penală nr. 713 din 27 noiembrie 2003, a respins, ca

tardiv, apelul declarat de inculpat și a dispus obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Prin decizia penală nr. 959 din 18

februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

inculpatului, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre

rejudecare acestei instanțe.

S-a reținut că în cauză nu s-a făcut

dovada comunicării sentinței penale inculpatului, astfel că apelul declarat de

acesta este în termen, impunându-se judecarea căii de atac ordinare în fond.

Prin decizia penală nr. 236/ A din

31 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca

nefondat, apelul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata

cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 900.000 lei, din care 400.000 lei

reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul

Ministerului Justiției.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs inculpatul B.L.V., reiterând motivele din apel și criticând hotărârile

pronunțate pentru netemeinicie.

Inculpatul a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reindividualizarea pedepsei

aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia, date fiind circumstanțele

personale și reale ale făptuitorului și faptei (inculpatul s-a autodenunțat, a

recunoscut infracțiunea săvârșită, prejudiciile cauzate sunt parțial

acoperite).

Temeiul juridic al recursului îl

constituie dispozițiile art. 385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Examinând recursul, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că acesta este nefondat.

Instanța de fond a făcut o justă

individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.L.V., punând în evidență

toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanța de fond a avut în

vedere gradul de pericol social sporit al infracțiunii săvârșite, inculpatul

operând spargeri în cinci locuințe; totodată, s-a analizat modul de operare,

cuantumul prejudiciilor cauzate, fiind sustrase bunuri de valoare, precum și

statutul de recidivist al inculpatului care a fost condamnat pentru săvârșirea

a numeroase infracțiuni de furt calificat, tâlhărie, ultraj și tentativă la

infracțiunea de omor deosebit de grav.

Pe de altă parte, instanța de fond a

luat în considerare și sinceritatea de care a dat dovadă inculpatul pe tot

parcursul procesului penal și prin care a ajutat la stabilirea adevărului în

cauză, proporționalizând cuantumul pedepsei aplicate, astfel ca el să reflecte

în mod just datele și împrejurările arătate mai sus.

Pentru aceste considerente,

apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde și scopului coercitiv și

educativ al acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., Curtea

urmează să respingă recursul ca nefondat, în temeiul art. 385

15

pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Recurentul inculpat B.L.V. este

arestat în altă cauză.

În baza art. 192 alin. (2) și art.

189 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.L.V. împotriva deciziei penale nr. 236 din 31 martie 2004

a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 5

octombrie 2004.