ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4993/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 832 din 19 decembrie 2000 a Tribunalului București, secția I penală, inculpatul B.L.V. a fost condamnat, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 37 lit. b) C. pen. și art. 13 C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. În conformitate cu dispozițiile art. 14, raportat la art. 346 C. proc. pen., art. 998 – art. 999 C. civ., s-a admis cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă G.I., inculpatul fiind obligat la plata sumei de 40 milioane lei către aceasta.

S-a luat act că părțile vătămate D.V., V.V., K.C., M.F. nu s-au constituit părți civile, prejudiciile ce le-au fost cauzate fiind acoperite prin recuperare. S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 500.000 lei. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: La datele de 18 ianuarie 1999, 18 iunie 1999, 27 octombrie 1999 și 28 octombrie 1999, inculpatul B.L.V. a pătruns prin efracție în apartamentele părților vătămate de unde a sustras aparatură electronică, bijuterii, obiecte de uz casnic, îmbrăcăminte. Bunurile sustrase, în valoare de 70 milioane lei au fost valorificate.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii. Situația de fapt și vinovăția acestuia au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: plângerile și declarațiile părților vătămate, procese-verbale de conducere în teren, procese-verbale de predare-primire, declarațiile martorilor, declarațiile inculpatului. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 713 din 27 noiembrie 2003, a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpat și a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu fiind avansat din fondul Ministerului Justiției. Prin decizia penală nr. 959 din 18 februarie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul inculpatului, a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare acestei instanțe.

S-a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada comunicării sentinței penale inculpatului, astfel că apelul declarat de acesta este în termen, impunându-se judecarea căii de atac ordinare în fond. Prin decizia penală nr. 236/ A din 31 martie 2004, Curtea de Apel București, secția a II-a penală, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, dispunând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 900.000 lei, din care 400.000 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul B.L.V., reiterând motivele din apel și criticând hotărârile pronunțate pentru netemeinicie.

Inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate și reindividualizarea pedepsei aplicate, în sensul reducerii cuantumului acesteia, date fiind circumstanțele personale și reale ale făptuitorului și faptei (inculpatul s-a autodenunțat, a recunoscut infracțiunea săvârșită, prejudiciile cauzate sunt parțial acoperite). Temeiul juridic al recursului îl constituie dispozițiile art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat. Instanța de fond a făcut o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului B.L.V., punând în evidență toate criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

Astfel, instanța de fond a avut în vedere gradul de pericol social sporit al infracțiunii săvârșite, inculpatul operând spargeri în cinci locuințe; totodată, s-a analizat modul de operare, cuantumul prejudiciilor cauzate, fiind sustrase bunuri de valoare, precum și statutul de recidivist al inculpatului care a fost condamnat pentru săvârșirea a numeroase infracțiuni de furt calificat, tâlhărie, ultraj și tentativă la infracțiunea de omor deosebit de grav. Pe de altă parte, instanța de fond a luat în considerare și sinceritatea de care a dat dovadă inculpatul pe tot parcursul procesului penal și prin care a ajutat la stabilirea adevărului în cauză, proporționalizând cuantumul pedepsei aplicate, astfel ca el să reflecte în mod just datele și împrejurările arătate mai sus.

Pentru aceste considerente, apreciind că pedeapsa aplicată inculpatului corespunde și scopului coercitiv și educativ al acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 52 C. pen., Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Recurentul inculpat B.L.V. este arestat în altă cauză. În baza art. 192 alin. (2) și art. 189 C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu avansându-se din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.L.V. împotriva deciziei penale nr. 236 din 31 martie 2004 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2004.