ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 591/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 96 din 25 martie 2003, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea formulată de SC S. SRL, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Garda Financiară Centrală și a anulat decizia nr. 340 din 31 mai 2002 și procesul-verbal din 19 aprilie 2002, emise de aceste autorități, cu privire la obligația reclamantei, de plată a sumei de 398.662.134 lei, reprezentând penalități de 10%, conform art. 13 din O.G. nr. 11/1996. În motivare s-a reținut, în esență, că impozitul pe veniturile obținute din jocurile de noroc, majorările de întârziere și penalitățile în cotă de 5%, au fost corect stabilite de organele de control și de contencios fiscal, în timp ce penalitatea de 10%, aplicată în baza art. 13 din O.G.

nr. 11/1996, modificată, este nelegală, întrucât, în cazul reclamantei, care nu a reținut la sursă impozitul datorat, respectiva penalitate nu se aplică. Împotriva sentinței au declarat recurs, Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și SC S. SRL Timișoara. Prin motivele de recurs ale primilor doi recurenți, se susține că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a art. 13 din O.G. nr. 11/1996, privind executarea creanțelor bugetare, care prevede că penalitatea de 10% din suma reținută și nevirată într-un termen mai mare de 30 de zile, se aplică și pentru nereținerea impozitului pe veniturile realizate în România, de către persoanele fizice și juridice nerezidente.

Prin recursul reclamantei, sentința este criticată pentru aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), respectiv a H.G. nr. 251/1999 privind condițiile de organizare, autorizare și exploatare a jocurilor de noroc și a art. 40 din O.G. nr. 73/1999, privind impozitarea veniturilor, precum și pentru faptul că instanța a înlăturat în mod nejustificat raportul de expertiză contabilă, hotărâtor pentru dezlegarea pricinii. 1. Recursurile declarate de Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Timiș și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, sunt întemeiate. În adevăr, prin art. 13 din O.G. nr. 11/1996, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 26/2001, „Nevirarea sumelor calculate și reținute la sursă, potrivit legii, de către plătitorii obligațiilor bugetare, se sancționează cu o penalitate de 10% din suma reținută și nevirată într-un termen mai mare de 30 de zile.

Penalitatea prevăzută la alin. (1), se aplică și plătitorilor de venituri realizate din România, de către persoanele fizice și juridice nerezidente, pentru nereținerea impozitului de către aceste persoane”. În cauză, organele de control și de contencios fiscal au constatat că reclamanta, organizatoare de jocuri tip cazino, nu a ținut evidența câștigurilor pe jucători, motiv pentru care i-au stabilit impozitul de 3.986.621.336 lei, asupra câștigurilor tuturor jucătorilor, români și străini, neputându-se distinge între impozitul nereținut de la jucătorii români și impozitul nereținut de la jucătorii străini, actele de constatare întocmite fiind apreciate de instanța de fond, ca fiind legale. În aceste condiții, constatând că societatea reclamantă nu a reținut la sursă impozitul pentru câștigurile obținute de persoanele fizice nerezidente, trebuia să constate, potrivit art. 13 din O.G.

nr. 11/1996, modificată prin O.G. nr. 26/2001, că datorează și penalitatea de 10% aplicată corect de către organele fiscale. Or, ignorând acest text de lege și pronunțând o hotărâre prin care a exonerat pe reclamantă, de plata sumei de 3.986.621.340 lei, reprezentând penalitatea de 10% stabilită asupra impozitului nereținut la sursă, pentru veniturile realizate din câștiguri de jucătorii nerezidenți, instanța de fond a aplicat greșit legea, hotărârea dată urmând să fie casată conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 2. Recursul declarat de reclamantă este netimbrat. Din actele dosarului rezultă că societatea recurentă a fost citată pentru termenele din 13 noiembrie 2003, 12 februarie 2004, 24 aprilie 2004, 7 noiembrie 2004 și 3 februarie 2005, cu mențiunea de a depune taxa judiciară de timbru, în sumă de 171.000 lei și timbru judiciar, în valoare de 1.500 lei, dar nu a satisfăcut această cerință legală.

În aceste condiții, recursul declarat în cauză urmează a fi anulat ca netimbrat, potrivit art. 13 lit. m) și art. 11 pct. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată, privind taxele judiciare de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Timiș, în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice și de Garda Financiară - Comisariatul General, împotriva sentinței civile nr. 96 din 25 martie 2003, a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea. Anulează ca netimbrat, recursul declarat de SC S. SRL Timișoara. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2005.