ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4029/2004

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4029/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 14 din 12

aprilie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a condamnat pe inculpatul S.M., după

cum urmează:

- în baza art. 257 C. pen., raportat

la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 la 3

ani închisoare;

- în baza art. 257 C. pen., raportat

la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen.,

prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 255 C.

pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000;

- în baza art. 256 C. pen., raportat

la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, la un an închisoare;

- în baza art. 289 C. pen., cu

aplicarea art. 13 C. pen., la 6 luni închisoare;

- în baza art. 264 C. pen., la 8

luni închisoare, pedeapsă grațiată în baza art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

(prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 254 alin.

(1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000).

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea

prevăzută de art. 264 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit.

b), a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute 3 ani

închisoare în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen.

S-a dedus detenția de la 10 aprilie

2003 și s-a menținut starea de arest.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen.,

a confiscat de la inculpat telefonul mobil și a ridicat sechestrul asigurător

instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului.

Inculpatul B.M. a fost condamnat la

un an și 26 zile pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.,

constatând pedeapsa executată.

A dispus punerea de îndată în

libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare nr. 8 din 16

aprilie 2003 emis de P.N.A.

Inculpatul V.V. a fost condamnat la

un an închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen. și 2 ani termen de încercare,

conform art. 82 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 256 C. pen.,

raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19

din aceeași lege, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și

art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen.,

a confiscat de la inculpat o ușă în valoare de 2.285.771 lei.

A fost anulată autorizația nr. 1929/1999,

eliberată pe numele D.A.

Pentru a pronunța această sentință,

Curtea de Apel Târgu-Mureș a reținut următoarele:

îndeplinea funcția de comisar șef al D.P.I.R. din cadrul I.P.J. Suceava.

La data de 9 aprilie 2001,

inculpatul a avut o convorbire telefonică cu inculpatul B.M., administrator la

SC P. SRL Boroaia, ocazie cu care l-a avertizat că a doua zi va urma un control

pe linie de gatere, sfătuindu-se să-și facă „ordine în ogradă”.

În timpul aceleași convorbiri, s-a

interesat și de stadiul „surcelelor” de fapt lambriul identificat ulterior în

casa de vacanță din comuna Moara și i-a promis lui B.M. că îl va ajuta prin

influența ce o are asupra persoanelor ce vor efectua controlul, în situația în

care vor fi probleme.

Chiar a doua zi, societatea

inculpatului B.M. a fost controlată de funcționari ai Gărzii Financiare Suceava

și Direcției Silvice, care, urmare neregulilor constatate, au dispus

confiscarea sumei de 1.415.962.850 lei.

După efectuarea convorbirilor,

inculpatul S.M. a luat legătura cu martorul R.I., șeful Gărzii Financiare

Suceava, pe care l-a întrebat dacă au avut un control la SC P. SRL.

La răspunsul afirmativ al acestuia,

inculpatul S.M. a recomandat pe cei din societate ca fiind „băieți buni”,

intenționând astfel să influențeze rezultatul controlului, în favoarea

inculpatului B.M.

Întrucât acest mod de influențare a

controlului și relația inculpatului S.M. cu inculpatul B.M. a adus cunoștință

la nivelul conducerii județului, inculpatul a fost atenționat să „nu îl mai

consilieze” pe B.M.

Pentru a justifica comportarea

inculpatul S.M. a luat din nou legătura telefonică cu B.M., cât și fratele

acestuia, inculpatul încercând să justifice relații, prin faptul că ar fi fost

nașul fiicei lui B.M.

Audiat în legătură cu discuțiile avute

cu S.M., prin care acesta îi permitea ajutorul în caz de nevoie prin relațiile

la riscul Gărzii Financiare Suceava, B.M. a negat existența acelei înțelegeri

cât și confecționarea, pentru inculpat a lambriului găsit în locuința acestuia,

lambriu primit drept folos, pentru ajutorul primit de la S.M.

intervenit la inculpatul S.M., solicitându-i ajutorul în vederea obținerii unei

autorizații la protecția muncii, necesară pentru funcționarea în condiții de

legalitate a societății SC P. SRL.

Datorită intervenției unor

modificări în legislația muncii, activitatea Inspectoratului Teritorial de

Muncă Suceava avea un program special de lucru.

Pentru a rezolva cererea

inculpatului B.M., S.M. a intervenit la inculpatul V.V., inspector șef la

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, promițându-i o ușă de lemn, pentru

rezolvarea cu prioritate a cererii ce i-o adresase.

Discuția dintre cei doi a avut loc

la 17 august 2001, actele au fost semnate în aceeași zi, iar taxele au fost achitate

la 20 august 2001, ocazie cu care a fost eliberată și autorizația.

Ușa promisă, confecționată de B.M.,

a fost predată lui V.V. în octombrie 2001.

martie 2003, cât a îndeplinit funcția de șef la Departamentul de Intervenție

Rapidă din cadrul I.P.J. Suceava, inculpatul S.M. s-a făcut remarcat prin mai

multe acțiuni efectuate în forma lumii interlope, ceea ce l-a făcut temut în

rândul acesteia.

Cu ocazia unei razii la 31 mai 2001

subalternii inculpatului au depistat pe G.D. schimbând ilegal valuta, ocazie cu

care a fost condus la sediul I.P.J. Suceava, unde urma să i se aplice o

sancțiune.

Pentru ca aceasta să fie mai ușoară,

a luat legătura cu B.A. și B.V., rugându-i ca, prin relațiile lor cu inculpatul

S.M., sancțiunea să fie mai ușoară.

Inculpatul S.M. a dat curs cererii,

lui G.D. i s-a aplicat un avertisment, a fost ținut „pe lista albă”, iar urmare

serviciului făcut, a primit un telefon mobil.

a funcționat ca șef al Serviciului arme, explozivi, substanțe toxice din cadrul

I.P.J. Suceava.

La data de 27 decembrie 1999 D.F. și

R.V. au fost depistați având asupra lor 10 genți conținând petarde și

artificii, pe raza municipiului Rădăuți.

Pentru a scăpa de răspundere, D.F.

și soția sa, au făcut demersuri pentru a obține o autorizație cu data

anterioară depistărilor de poliție, autorizație ce le permitea deținerea și

valorificarea petardelor.

În acest sens, prin J.D., D.A. a

apelat la inculpatul V.V., dând curs cererii acesta a eliberat autorizația nr. 1929

din 27 decembrie 1999, deși fusese întocmită la 28 decembrie 1999.

În același timp D.A. s-a prezentat

la inculpatul S.M., care a dat număr de înregistrare, a semnat-o și

ștampilat-o.

Cu autorizația, aparent în

legalitate, D.A. s-a prezentat la Poliția Rădăuți, solicitând restituirea

genților reținute.

Agentul C.G., cel căruia i-a predat

autorizația, a observat neconcordanța de date între cea înregistrată la I.P.J.

Suceava și cea de la I.T.M. Suceava, cât și faptul că la rubrica rezervată

I.P.J., era semnătura și ștampila Serviciului logistic administrativ,

formațiune ce nu avea nici o competență în cauză.

Ancheta administrativă efectuată

ulterior a stabilit că semnătura aparține inculpatului S.M. și, implicit,

împrejurarea că nu corespundea realității.

Prin ajutorul dat celor doi,

inculpatul S.M. a zădărnicit urmărirea penală, ce urma să se desfășoare

împotriva lor, săvârșind astfel infracțiunea de favorizarea infractorului.

Instanța a reținut că inculpatul S.M.

nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, cu privire la

pretinderea unui folos de la martorul V.S., căruia i-au fost ridicate armele de

vânătoare, folos material ce ar fi determinat restituirea armelor.

De asemenea, intervenția

inculpaților în sensul neîntocmirii dosarului penal martorului H.I. implicat

într-o infracțiune la legea circulației, nu constituie favorizarea

infractorului.

Împotriva sentinței au declarat

recurs P.N.A., serviciul Teritorial Târgu-Mureș criticând netemeinicia și

legalitatea sentinței.

În recursul P.N.A., serviciul

Teritorial Târgu-Mureș se invocă următoarele motive:

A. Nepronunțarea instanței

de fond cu privire la cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a

infracțiunii reținute în sarcina inculpatului S.M., din infracțiunea de trafic

de influență, în două infracțiuni, trafic de influență și dare de mită.

Din cuprinsul încheierii,

parte integrantă a sentinței mai rezultă cererea procurorului de schimbare a

încadrării juridice a infracțiunilor comise de cei doi inculpați în august

2001.

Instanța a pus în discuție

cererea procurorului, apărătorii ambilor inculpați solicitând respingerea

acesteia, ca neîntemeiată, deci și-a îndeplinit obligația derivând din

dispozițiile art. 334 C. proc. pen.

Împrejurarea că, în minută

și implicit în dispozitiv nu a menționat expres respingerea cererii formulate

de procuror, nu constituie o greșită aplicare a legii sau că hotărârea este

contrară legii, așa cum se invocă în notele scrise.

Omisiunea de a se pronunța

cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice nu constituie o

încălcare a legii de natură a conduce la casarea sentinței legea neobligând

instanța să procedeze, în mod expres în această manieră.

Din conținutul sentinței, al

minutei și dispozitivului rezultă de asemenea, că cererea procurorului a fost

admisă de instanță, în sensul că s-a dispus schimbarea încadrării juridice în

infracțiunea de trafic de influență, din infracțiunea de dare de mită cu

privire la inculpatul S.M.

În ceea ce privește pe

inculpatul B.M., critica sentinței este identică cu cea privind pe inculpatul S.M.,

instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de schimbare a încadrării

juridice dată faptei și, de asemenea, fără a pune în discuția părților,

înlăturând dispozițiile art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea 78/2000.

Pe aceleași considerente,

motivul nu este întemeiat și urmează a fi respinsă.

În plus, se va constata că

înlăturarea dispozițiilor art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea 78/2000,

favorabilă inculpatului, nu a cauzat o vătămare a intereselor acestuia cu atât

mai mult cu cât, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 26 și art. 255 C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost achitat.

B. Sentința este criticată

de parchet și sub aspectul greșitei achitări a inculpatului S.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și

(2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., fapta comisă în legătură cu

preluarea unei sume în valută de la martorul V.S. în schimbul restituirii armei

de vânătoare ce îi aparținea acestuia.

Critica nu este fondată iar

soluția de achitare dispusă de Curtea de Apel cu privire la această faptă este

temeinică și legală.

În anul 1996, inculpatul era

șef al Serviciului arme, explozivi, substanțe toxice în cadrul I.P.J. Suceava.

În această calitate, a

semnat autorizația de port armă a lui V.S., care a fost somat să depună armele

și muniția la A.J.U.P.S. Suceava.

Considerând că s-a produs o

ilegalitate, V.S. a acționat în justiție, iar Curtea de Apel Suceava, secția

comercială și de contencios administrativ i-a admis acțiunea, anulând actul

administrativ al I.P.J. Suceava.

Ulterior, V.S. a reclamat

abuzul inculpatului S.M., dar nu a amintit nimic referitor la faptul că

inculpatul i-a pretins vreo sumă de bani, pentru a reveni asupra anulării

autorizației.

La 28 martie 2003, martorul

a formulat denunț, la P.N.A., serviciul Teritorial Suceava, susținând că în

decembrie 1996, când a discutat cu inculpatul S.M. asupra motivului anulării

autorizației acesta i-a pretins valută, expresia folosită fiind aceea că „dacă

ar fi avut valută, și-ar fi putut salva armele”.

Parchetul apreciază că

aceasta constituie infracțiunea de luare de mită, sub forma pretinderii.

Susținerea nu este

întemeiată.

Fapta pretins comisă s-a

petrecut în decembrie 1996 și de atunci, până în martie 2003, martorul V.S.,

deși a reclamat repetat abuzul comis de S.M., nu a menționat niciodată

pretinderea vreunei sume pentru rezolvarea situației sale.

Din nici o probă, în afară

de susținerea vagă a soției martorului, nu rezultă că i s-a cerut o sumă

concretă, sau că în mod cert, inculpatul a promis anularea autorizației cu

condiția ca să îi fie remisă vreo sumă de bani sau alt folos.

Achitarea inculpatului S.M.,

pentru această infracțiune este temeinică și legală și urmează a fi menținută.

C. Parchetul a solicitat

condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de complicitate la dare de

mită, prevăzută de art. 26 și art. 255 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și

art. 7 din Legea nr. 78/2000, fapta comisă, complicitate cu coinculpatul B.M.

Cu privire la aceste din

urmă, se consideră că achitarea sa este netemeinică în contradicție cu probele

administrate.

Criticile nu sunt

întemeiate.

Din analiza situației de

fapt, rezultă că la 15 august 2001, la rugămintea lui B.M., inculpatul S.M. a

intervenit pe lângă V.V. în vederea rezolvării emiterii unei autorizații la

protecția muncii, autorizație ce a fost emisă la 20 august 2001.

Pentru acest serviciu, V.V.

a primit după eliberarea autorizației o ușă evaluată la 2.285.771 lei, ușă

promisă de S.M., în numele lui B.M.

Atâta timp cât, din probele

dosarului rezultă că inculpatul V.V. nu a pretins, primit, acceptat sau nu a

refuzat primirea înainte de îndeplinirea actului la care era obligat în

virtuția atribuțiilor de serviciu nu se pune în discuție infracțiune de dare de

mită, cu privire la inculpatul B.M. și S.M., și respectiv luare de mită, cu

privire la inculpatul V.V.

Din înregistrările

telefonice existente la dosar, rezultă, că, în momentul în care inculpatul S.M.

a făcut promisiunea autorizația era deja semnată de către inculpatul V.V.

Sub acest aspect, sentința

este legală și temeinică, iar achitarea inculpatului B.M., pentru infracțiunea

de dare de mită, la fel ca și schimbarea încadrării juridice a infracțiunii

comise de V.V., din luare de mită în primire de foloase necuvenite, corespunde

probelor dosarului.

În consecință, și

nereținerea complicității la infracțiunea de dare de mită a inculpatului S.M.

este temeinică și legală.

Recursul P.N.A., serviciul

Teritorial Suceava este însă întemeiat cu privire la greșita achitare a

inculpatului S.M., pentru infracțiunea de favorizarea infractorului și cu

privire la pedeapsa aplicată acestuia.

Din dosarul cauzei rezultă

că la 28 februarie 2003, H.V. a fost depistat de organele de poliție conducând

o remorcă neînmatriculată ceea ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 77 alin.

(1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002.

Cu această ocazie i-a fost

reținut permisul de conducere și cartea de identitate a mașinii, urmând a se

întocmi dosar penal de către postul de poliție Vicovu de Sus.

Din declarația martorului C.V.,

agent de poliție la Vicovu de Sus, rezultă că a fost sunat la telefon de către

inculpatul S.M. comisar șef la I.P.J. Suceava, care și-a anunțat vizita pentru

a doua zi.

Într-adevăr, la 2 martie

2003, S.M. s-a prezentat la postul de poliție, solicitându-i actele reținute ce

aparțineau lui H.V., încredințându-l pe martor că despre acest lucru are

cunoștință șeful I.P.J. Suceava și superiorul direct al agentului.

I-a ordonat, susține

martorul, să nu întocmească dosar penal, ceea ce a și făcut.

Ulterior, cu ocazia,

comiterii altei infracțiuni de către H.V., s-a stabilit că acesta mai fusese

cercetat, dar dosarul nu a fost finalizat urmare intervenției inculpatului S.M.

Fapta inculpatului constând

în aceea că a dat dispoziție să nu se întocmească dosar penal într-o cauză în

care s-a săvârșit o infracțiune constituie infracțiunea de favorizarea

infractorului, cu privire la care Înalta Curte va dispune condamnarea

inculpatului la 9 luni închisoare.

Recursul Parchetului este

fondat sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului

și, în consecință, va fi admis.

Inculpatul S.M. a ocupat timp

îndelungat funcții de conducere în cadrul Poliției Române, activitatea sa

îndelungată ca polițist obligându-l la un comportament corect, în limitele

legii și cu obligativitatea respectării acestuia.

Calitatea avută în momentul

săvârșirii infracțiunilor, modalitatea de săvârșire a acesteia cât și

împrejurarea că inculpatul și-a traficat în interes propriu funcția, sunt

elemente de natură să conducă la aplicarea unei pedepse severe.

Infracțiunea de trafic de

influență, constând în ajutorul repetat dat lui B.M., avertizându-l de

controalele ce urmau a fi efectuate la firma acestuia în schimbul obținerii

unui folos, lambriurile, cu care și-a amenajat locuința, necesită un tratament

juridic sever, transpus în cuantumul pedepsei pe care Înalta Curte o va aplica.

În raport de aceste

elemente, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată va fi majorată la 5 ani

închisoare.

În conformitate cu

dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., instanța

supremă va admite recursul Parchetului, în limitele arătate.

Cu privire la recursului

inculpatului S.M.

Primul motiv de recurs se referă la greșita condamnare

a inculpatului pentru infracțiunea de trafic de influență comisă în legătură cu

coinculpatul B.M., faptă descrisă la pct. 1 din sentință.

Se susține că nu s-a dovedit

că inculpatul a pretins sau a primit vreun folos material de la B.M., în

schimbul serviciului pe care i l-a făcut acestuia, în speță, avertizarea asupra

iminenței unui control al Gărzii Financiare cât și intervenția directă la șeful

acesteia, martorul R.C.

Se mai arată că lambriurile

găsite în casa de vacanță a inculpatului nu reprezintă folosul obținut ca

urmare a traficării influenței sale, ci este realizat în anul 1999, de alte

persoane și au fost plătite.

Motivul nu este întemeiat.

Din examinarea convorbirilor

telefonice transcrise în dosarul de urmărire penală, rezultă că la 9 aprilie

2002, S.M. a apelat postul telefonic al inculpatului B.M., avertizându-l că

urmează un control al Gărzii Financiare, ocazie cu care se interesează și de

„surcele”, acestea fiind lambriurile în cauză.

La dosar se găsește

transcrisă o altă convorbire a celor doi, inculpatul S.M. fiind preocupat de

obținerea unor facturi cu care să justifice existența lambriurilor în casa sa

de vacanță.

Din aceleași convorbiri,

rezultă demersurile repetate ale inculpatului S.M., pentru a justifica prezența

lambriurilor, ceea ce în mod cert, conduce la concluzia modului ilicit în care

acesta a intrat în posesia lor.

Momentele promisiunii de a

interveni în favoarea inculpatului B.M., coincid cu cele în care sunt

solicitate „surcele” pentru care, așa cum s-a dovedit, inculpatul S.M. nu a

investit nici un ban, ci sunt primite pentru intervențiile repetate făcute în

interesul coinculpatului B.M.

Recursul nefiind întemeiat,

urmează a fi respins.

Un alt motiv de recurs se

referă la infracțiunea de trafic de influență comisă de inculpatul S.M.,

legătura cu V.V., constând în aceea că pentru rezolvarea autorizației de

protecția muncii pentru inculpatul B.M., i-a promis o ușă confecționată de

acesta din urmă.

Existența infracțiunii și a

vinovăției inculpatului a fost analizată în motivele de recurs ale parchetului.

Înalta Curte, în raport de

elementele analizate, constată netemeinicia motivului de recurs.

În subsidiar, s-a solicitat

aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen., lipsa de pericol social al

infracțiunii.

Și acest motiv nu poate fi

primit, activitatea infracțională a inculpatului S.M. neputând fi privită

fracționat, ci în ansamblul tuturor faptelor penale comise, elemente care

combinate, conduc la concluzia pericolului social crescut al faptelor și

autorului.

S-a mai solicitat achitarea

inculpatului S.M., pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase

necuvenite, comisă prin aceea că, ulterior îndeplinirii atribuțiilor de

serviciu, în speță aplicarea unei sancțiuni contravenționale mai ușoare

martorului G.D., a primit cadou un telefon mobil, de la B.V.

Motivul nu este întemeiat;

este cert că inculpatul, ofițer de poliție, a primit cadou un telefon, de la o

persoană cunoscută în cercul celor ce se ocupau cu traficul ilegal de valută.

Împrejurarea că l-a primit

cadou nu schimbă caracterul penal al acțiunii sale, atâta timp cât a

intervenit, așa cum arată martorii G.D. și B.V., după ce inculpatul în virtutea

atribuțiilor de serviciu a apreciat o sancțiune considerată mai ușoară și, așa

cum s-a exprimat, „l-a trecut pe martor pe lista albă”.

În acceptul art. 256 C. pen.,

o astfel de acțiune, primirea de către un funcționar sau alt salariat, de bani

sau alte foloase materiale, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției

sale și la care era obligat în temeiul acestei funcții, constituie infracțiunea

de primiri de foloase necuvenite.

Inculpatul S.M. a solicitat

achitarea pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și

favorizarea infractorului în legătură cu D.A. și R.V., susținând că nu semnat

autorizația în cauză și, implicit, nu a favorizat pe cei doi, să scape de

răspunderea penală.

Și acest motiv de recurs

este neîntemeiat.

Din analiza probelor

administrate în cauză, rezultă că la 27 decembrie 1999, D.F. a fost surprins

având asupra sa 71.144 petarde, unele de mari dimensiuni, fără a avea autorizația

cerută de lege, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.

Pentru a scăpa de răspundere

penală, D.A. soția autorului, a făcut demersuri pentru obținerea unei

autorizații, care să fie anterioară datei de 27 decembrie 1999.

Au realizat acest lucru cu

ajutorul inculpatului S.M. la acea dată șef de serviciu arme, explozibil și

substanțe toxice, care a avizat autorizația cu o dată anterioară zilei de 27

decembrie și a înregistrat actul pe o lucrare mai veche.

Autorizația a fost

prezentată de soții D., care s-au prezentat la postul de poliție Rădăuți,

ocazie cu care martorul C.G.O. a observat neconcordanță între date, autorizația

dată de poliție era anterioară celei a Inspectoratului de Stat pentru Protecția

Muncii, când de fapt legal era invers, iar ștampila era a unei formațiuni de

poliție, ce nu avea atribuții în acest sens.

S-a stabilit că ea a fost

semnată de S.M., cel care a și completat-o cu o dată anterioară solicitării.

Este evident că inculpatul S.M. a

semnat și înregistrat autorizația ce nu corespundea realității, în vederea

ajutorului dat lui D.F., cunoscând că nu era abilitat să o semneze, decât în

situații excepționale, ceea ce nu era cazul.

Atributul aparținea exclusiv

șefului I.P.J. Suceava și adjunctului acestuia.

Prin ultimul motiv, inculpatul

S.M. solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât este necesar a fi

administrate și alte probe care sunt de natură să conducă la stabilirea

nevinovăției sale.

Cererea este neîntemeiată,

reținând că instanța de fond a administrat toate probele necesare stabilirii

adevărului, audiind toți martorii cauzei citați în apărare cât și din oficiu.

La dosar se găsesc actele solicitate de inculpat în motivul de recurs invocat.

Recursul inculpatului S.M.

va fi respins ca nefondat, conform art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Critica vizând nelegalitatea

interceptărilor telefonice se constată că și aceasta este nefondată.

Cu privire la recursul

inculpatului V.V.

Înalta Curte constată că acesta este nefondat și în

consecință, urmează a fi respins.

Inculpatul a susținut că nu

a comis infracțiunea de primire de foloase necuvenite, primirea ușii de la

inculpatul S.M., ușă confecționată de către inculpatul B.M. nevând legătură cu

îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, în speță, eliberarea unei autorizații.

Susținerea nu are suport în

probele administrate.

Din examinarea probelor,

transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice, rezultă că între

inculpatul S.M. și inculpatul V.V. a avut loc o discuție la data de 16 august

2001, situație în care S.M. a intervenit pentru eliberarea unei autorizații

pentru protecția muncii, necesară lui B.M., obținând promisiunea că se va

rezolva în timp util.

A doua zi, pe 17 august

2001, au reluat discuția, V.V., confirmând că problema era rezolvată, ocazie în

care S.M. îi trimite o ușă acasă, promisiune acceptată.

Fapta inculpatului V.V.

constând în aceea că, după îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de

serviciu, a primit un folos material, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii de primire de foloase necuvenite.

Pedeapsa aplicată corespunde

criteriilor de individualizare înscrise în dispozițiile art. 72 C. pen. Natura

și modul de săvârșire al faptei, infracțiunea de corupție, calitatea de

funcționar cu atribuții de control a inculpatului impun aplicarea unei pedepse

cu închisoare.

Ținând cont însă și de

datele ce caracterizează persoana inculpatului V.V., fără antecedente penale,

cu o comportare procesuală sinceră, în mod temeinic s-a dispus suspendarea

executării pedepsei.

Constatând că nu sunt motive

care, examinate din oficiu, să conducă la casarea sentinței, recursul

Parchetului va fi admis în limitele arătate, iar recursurile inculpaților vor

fi respinse.

Se va deduce arestarea

preventivă a inculpatului S.M. de la 10 aprilie 2003 la zi, iar inculpații vor

fi obligați la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

P.N.A.

Casează sentința penală nr. 14

din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, numai cu privire la omisiunea

condamnării inculpatului S.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C.

pen., precum și cu privire la pedeapsă.

În baza art. 264 C. pen.,

condamnă pe inculpatul S.M. la 9 luni închisoare.

Modifică pedeapsa aplicată

pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6

și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., în sensul că o

majorează de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare (pct. 1 din sentință).

Înlătură aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă în

pedepsele componente astfel: 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art.

257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 13 C. pen. (2 fapte), un an închisoare pentru infracțiunea,

prevăzută de art. 256 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr.

78/2000 și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen.,

cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., dispune contopirea pedepselor aplicate și executarea

pedepsei cea mai grea, de 5 ani închisoare.

Face aplicarea art. 71 și

art. 64 C. pen.

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de inculpații S.M. și V.V.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului S.M. timpul arestării preventive de la 10 aprilie 2003 la 28 iulie

2004.

Menține celelalte dispoziții

ale sentinței.

Obligă pe inculpații S.M. și V.V. la plata sumei de

câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei

reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul V.V. va fi

avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 28 iulie 2004.