ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4029/2004

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 14 din 12 aprilie 2004, Curtea de Apel Târgu-Mureș a condamnat pe inculpatul S.M., după cum urmează: - în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 la 3 ani închisoare; - în baza art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 255 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000; - în baza art. 256 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, la un an închisoare; - în baza art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 6 luni închisoare; - în baza art. 264 C. pen., la 8 luni închisoare, pedeapsă grațiată în baza art. 1 și art. 7 din Legea nr. 543/2002.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. (prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000). În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b), a contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute 3 ani închisoare în condițiile art. 71 și art. 64 C. pen. S-a dedus detenția de la 10 aprilie 2003 și s-a menținut starea de arest.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat telefonul mobil și a ridicat sechestrul asigurător instituit asupra bunurilor mobile ale inculpatului. Inculpatul B.M. a fost condamnat la un an și 26 zile pentru infracțiunea prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen., constatând pedeapsa executată. A dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare nr. 8 din 16 aprilie 2003 emis de P.N.A. Inculpatul V.V. a fost condamnat la un an închisoare, cu aplicarea art. 81 C. pen. și 2 ani termen de încercare, conform art. 82 C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 256 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 19 din aceeași lege, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 256 alin. (2) C. pen., a confiscat de la inculpat o ușă în valoare de 2.285.771 lei. A fost anulată autorizația nr. 1929/1999, eliberată pe numele D.A. Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel Târgu-Mureș a reținut următoarele: 1. În anul 2001, inculpatul S.M. îndeplinea funcția de comisar șef al D.P.I.R. din cadrul I.P.J. Suceava. La data de 9 aprilie 2001, inculpatul a avut o convorbire telefonică cu inculpatul B.M., administrator la SC P. SRL Boroaia, ocazie cu care l-a avertizat că a doua zi va urma un control pe linie de gatere, sfătuindu-se să-și facă „ordine în ogradă”. În timpul aceleași convorbiri, s-a interesat și de stadiul „surcelelor” de fapt lambriul identificat ulterior în casa de vacanță din comuna Moara și i-a promis lui B.M.

că îl va ajuta prin influența ce o are asupra persoanelor ce vor efectua controlul, în situația în care vor fi probleme. Chiar a doua zi, societatea inculpatului B.M. a fost controlată de funcționari ai Gărzii Financiare Suceava și Direcției Silvice, care, urmare neregulilor constatate, au dispus confiscarea sumei de 1.415.962.850 lei. După efectuarea convorbirilor, inculpatul S.M. a luat legătura cu martorul R.I., șeful Gărzii Financiare Suceava, pe care l-a întrebat dacă au avut un control la SC P. SRL. La răspunsul afirmativ al acestuia, inculpatul S.M. a recomandat pe cei din societate ca fiind „băieți buni”, intenționând astfel să influențeze rezultatul controlului, în favoarea inculpatului B.M.

Întrucât acest mod de influențare a controlului și relația inculpatului S.M. cu inculpatul B.M. a adus cunoștință la nivelul conducerii județului, inculpatul a fost atenționat să „nu îl mai consilieze” pe B.M. Pentru a justifica comportarea inculpatul S.M. a luat din nou legătura telefonică cu B.M., cât și fratele acestuia, inculpatul încercând să justifice relații, prin faptul că ar fi fost nașul fiicei lui B.M. Audiat în legătură cu discuțiile avute cu S.M., prin care acesta îi permitea ajutorul în caz de nevoie prin relațiile la riscul Gărzii Financiare Suceava, B.M. a negat existența acelei înțelegeri cât și confecționarea, pentru inculpat a lambriului găsit în locuința acestuia, lambriu primit drept folos, pentru ajutorul primit de la S.M.

2. În august 2001, inculpatul B.M. a intervenit la inculpatul S.M., solicitându-i ajutorul în vederea obținerii unei autorizații la protecția muncii, necesară pentru funcționarea în condiții de legalitate a societății SC P. SRL. Datorită intervenției unor modificări în legislația muncii, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava avea un program special de lucru. Pentru a rezolva cererea inculpatului B.M., S.M. a intervenit la inculpatul V.V., inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, promițându-i o ușă de lemn, pentru rezolvarea cu prioritate a cererii ce i-o adresase. Discuția dintre cei doi a avut loc la 17 august 2001, actele au fost semnate în aceeași zi, iar taxele au fost achitate la 20 august 2001, ocazie cu care a fost eliberată și autorizația.

Ușa promisă, confecționată de B.M., a fost predată lui V.V. în octombrie 2001. 3. În perioada 1 februarie 2001, 25 martie 2003, cât a îndeplinit funcția de șef la Departamentul de Intervenție Rapidă din cadrul I.P.J. Suceava, inculpatul S.M. s-a făcut remarcat prin mai multe acțiuni efectuate în forma lumii interlope, ceea ce l-a făcut temut în rândul acesteia. Cu ocazia unei razii la 31 mai 2001 subalternii inculpatului au depistat pe G.D. schimbând ilegal valuta, ocazie cu care a fost condus la sediul I.P.J. Suceava, unde urma să i se aplice o sancțiune. Pentru ca aceasta să fie mai ușoară, a luat legătura cu B.A. și B.V., rugându-i ca, prin relațiile lor cu inculpatul S.M., sancțiunea să fie mai ușoară.

Inculpatul S.M. a dat curs cererii, lui G.D. i s-a aplicat un avertisment, a fost ținut „pe lista albă”, iar urmare serviciului făcut, a primit un telefon mobil. 4. Anterior anului 2001, inculpatul S.M. a funcționat ca șef al Serviciului arme, explozivi, substanțe toxice din cadrul I.P.J. Suceava. La data de 27 decembrie 1999 D.F. și R.V. au fost depistați având asupra lor 10 genți conținând petarde și artificii, pe raza municipiului Rădăuți. Pentru a scăpa de răspundere, D.F. și soția sa, au făcut demersuri pentru a obține o autorizație cu data anterioară depistărilor de poliție, autorizație ce le permitea deținerea și valorificarea petardelor. În acest sens, prin J.D., D.A. a apelat la inculpatul V.V., dând curs cererii acesta a eliberat autorizația nr. 1929 din 27 decembrie 1999, deși fusese întocmită la 28 decembrie 1999. În același timp D.A.

s-a prezentat la inculpatul S.M., care a dat număr de înregistrare, a semnat-o și ștampilat-o. Cu autorizația, aparent în legalitate, D.A. s-a prezentat la Poliția Rădăuți, solicitând restituirea genților reținute. Agentul C.G., cel căruia i-a predat autorizația, a observat neconcordanța de date între cea înregistrată la I.P.J. Suceava și cea de la I.T.M. Suceava, cât și faptul că la rubrica rezervată I.P.J., era semnătura și ștampila Serviciului logistic administrativ, formațiune ce nu avea nici o competență în cauză. Ancheta administrativă efectuată ulterior a stabilit că semnătura aparține inculpatului S.M. și, implicit, împrejurarea că nu corespundea realității. Prin ajutorul dat celor doi, inculpatul S.M.

a zădărnicit urmărirea penală, ce urma să se desfășoare împotriva lor, săvârșind astfel infracțiunea de favorizarea infractorului. Instanța a reținut că inculpatul S.M. nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de luare de mită, cu privire la pretinderea unui folos de la martorul V.S., căruia i-au fost ridicate armele de vânătoare, folos material ce ar fi determinat restituirea armelor. De asemenea, intervenția inculpaților în sensul neîntocmirii dosarului penal martorului H.I. implicat într-o infracțiune la legea circulației, nu constituie favorizarea infractorului. Împotriva sentinței au declarat recurs P.N.A., serviciul Teritorial Târgu-Mureș criticând netemeinicia și legalitatea sentinței.

În recursul P.N.A., serviciul Teritorial Târgu-Mureș se invocă următoarele motive: A. Nepronunțarea instanței de fond cu privire la cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii reținute în sarcina inculpatului S.M., din infracțiunea de trafic de influență, în două infracțiuni, trafic de influență și dare de mită. Din cuprinsul încheierii, parte integrantă a sentinței mai rezultă cererea procurorului de schimbare a încadrării juridice a infracțiunilor comise de cei doi inculpați în august 2001. Instanța a pus în discuție cererea procurorului, apărătorii ambilor inculpați solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată, deci și-a îndeplinit obligația derivând din dispozițiile art. 334 C. proc.

pen. Împrejurarea că, în minută și implicit în dispozitiv nu a menționat expres respingerea cererii formulate de procuror, nu constituie o greșită aplicare a legii sau că hotărârea este contrară legii, așa cum se invocă în notele scrise. Omisiunea de a se pronunța cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice nu constituie o încălcare a legii de natură a conduce la casarea sentinței legea neobligând instanța să procedeze, în mod expres în această manieră. Din conținutul sentinței, al minutei și dispozitivului rezultă de asemenea, că cererea procurorului a fost admisă de instanță, în sensul că s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de trafic de influență, din infracțiunea de dare de mită cu privire la inculpatul S.M.

În ceea ce privește pe inculpatul B.M., critica sentinței este identică cu cea privind pe inculpatul S.M., instanța nu s-a pronunțat cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptei și, de asemenea, fără a pune în discuția părților, înlăturând dispozițiile art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea 78/2000. Pe aceleași considerente, motivul nu este întemeiat și urmează a fi respinsă. În plus, se va constata că înlăturarea dispozițiilor art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea 78/2000, favorabilă inculpatului, nu a cauzat o vătămare a intereselor acestuia cu atât mai mult cu cât, pentru infracțiunea, prevăzută de art. 26 și art. 255 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., a fost achitat.

B. Sentința este criticată de parchet și sub aspectul greșitei achitări a inculpatului S.M., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., fapta comisă în legătură cu preluarea unei sume în valută de la martorul V.S. în schimbul restituirii armei de vânătoare ce îi aparținea acestuia. Critica nu este fondată iar soluția de achitare dispusă de Curtea de Apel cu privire la această faptă este temeinică și legală. În anul 1996, inculpatul era șef al Serviciului arme, explozivi, substanțe toxice în cadrul I.P.J. Suceava. În această calitate, a semnat autorizația de port armă a lui V.S., care a fost somat să depună armele și muniția la A.J.U.P.S.

Suceava. Considerând că s-a produs o ilegalitate, V.S. a acționat în justiție, iar Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ i-a admis acțiunea, anulând actul administrativ al I.P.J. Suceava. Ulterior, V.S. a reclamat abuzul inculpatului S.M., dar nu a amintit nimic referitor la faptul că inculpatul i-a pretins vreo sumă de bani, pentru a reveni asupra anulării autorizației. La 28 martie 2003, martorul a formulat denunț, la P.N.A., serviciul Teritorial Suceava, susținând că în decembrie 1996, când a discutat cu inculpatul S.M. asupra motivului anulării autorizației acesta i-a pretins valută, expresia folosită fiind aceea că „dacă ar fi avut valută, și-ar fi putut salva armele”.

Parchetul apreciază că aceasta constituie infracțiunea de luare de mită, sub forma pretinderii. Susținerea nu este întemeiată. Fapta pretins comisă s-a petrecut în decembrie 1996 și de atunci, până în martie 2003, martorul V.S., deși a reclamat repetat abuzul comis de S.M., nu a menționat niciodată pretinderea vreunei sume pentru rezolvarea situației sale. Din nici o probă, în afară de susținerea vagă a soției martorului, nu rezultă că i s-a cerut o sumă concretă, sau că în mod cert, inculpatul a promis anularea autorizației cu condiția ca să îi fie remisă vreo sumă de bani sau alt folos. Achitarea inculpatului S.M., pentru această infracțiune este temeinică și legală și urmează a fi menținută.

C. Parchetul a solicitat condamnarea inculpatului și pentru infracțiunea de complicitate la dare de mită, prevăzută de art. 26 și art. 255 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, fapta comisă, complicitate cu coinculpatul B.M. Cu privire la aceste din urmă, se consideră că achitarea sa este netemeinică în contradicție cu probele administrate. Criticile nu sunt întemeiate. Din analiza situației de fapt, rezultă că la 15 august 2001, la rugămintea lui B.M., inculpatul S.M. a intervenit pe lângă V.V. în vederea rezolvării emiterii unei autorizații la protecția muncii, autorizație ce a fost emisă la 20 august 2001. Pentru acest serviciu, V.V. a primit după eliberarea autorizației o ușă evaluată la 2.285.771 lei, ușă promisă de S.M., în numele lui B.M.

Atâta timp cât, din probele dosarului rezultă că inculpatul V.V. nu a pretins, primit, acceptat sau nu a refuzat primirea înainte de îndeplinirea actului la care era obligat în virtuția atribuțiilor de serviciu nu se pune în discuție infracțiune de dare de mită, cu privire la inculpatul B.M. și S.M., și respectiv luare de mită, cu privire la inculpatul V.V. Din înregistrările telefonice existente la dosar, rezultă, că, în momentul în care inculpatul S.M. a făcut promisiunea autorizația era deja semnată de către inculpatul V.V. Sub acest aspect, sentința este legală și temeinică, iar achitarea inculpatului B.M., pentru infracțiunea de dare de mită, la fel ca și schimbarea încadrării juridice a infracțiunii comise de V.V., din luare de mită în primire de foloase necuvenite, corespunde probelor dosarului.

În consecință, și nereținerea complicității la infracțiunea de dare de mită a inculpatului S.M. este temeinică și legală. Recursul P.N.A., serviciul Teritorial Suceava este însă întemeiat cu privire la greșita achitare a inculpatului S.M., pentru infracțiunea de favorizarea infractorului și cu privire la pedeapsa aplicată acestuia. Din dosarul cauzei rezultă că la 28 februarie 2003, H.V. a fost depistat de organele de poliție conducând o remorcă neînmatriculată ceea ce constituie infracțiunea prevăzută de art. 77 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 195/2002. Cu această ocazie i-a fost reținut permisul de conducere și cartea de identitate a mașinii, urmând a se întocmi dosar penal de către postul de poliție Vicovu de Sus.

Din declarația martorului C.V., agent de poliție la Vicovu de Sus, rezultă că a fost sunat la telefon de către inculpatul S.M. comisar șef la I.P.J. Suceava, care și-a anunțat vizita pentru a doua zi. Într-adevăr, la 2 martie 2003, S.M. s-a prezentat la postul de poliție, solicitându-i actele reținute ce aparțineau lui H.V., încredințându-l pe martor că despre acest lucru are cunoștință șeful I.P.J. Suceava și superiorul direct al agentului. I-a ordonat, susține martorul, să nu întocmească dosar penal, ceea ce a și făcut. Ulterior, cu ocazia, comiterii altei infracțiuni de către H.V., s-a stabilit că acesta mai fusese cercetat, dar dosarul nu a fost finalizat urmare intervenției inculpatului S.M.

Fapta inculpatului constând în aceea că a dat dispoziție să nu se întocmească dosar penal într-o cauză în care s-a săvârșit o infracțiune constituie infracțiunea de favorizarea infractorului, cu privire la care Înalta Curte va dispune condamnarea inculpatului la 9 luni închisoare. Recursul Parchetului este fondat sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului și, în consecință, va fi admis. Inculpatul S.M. a ocupat timp îndelungat funcții de conducere în cadrul Poliției Române, activitatea sa îndelungată ca polițist obligându-l la un comportament corect, în limitele legii și cu obligativitatea respectării acestuia. Calitatea avută în momentul săvârșirii infracțiunilor, modalitatea de săvârșire a acesteia cât și împrejurarea că inculpatul și-a traficat în interes propriu funcția, sunt elemente de natură să conducă la aplicarea unei pedepse severe.

Infracțiunea de trafic de influență, constând în ajutorul repetat dat lui B.M., avertizându-l de controalele ce urmau a fi efectuate la firma acestuia în schimbul obținerii unui folos, lambriurile, cu care și-a amenajat locuința, necesită un tratament juridic sever, transpus în cuantumul pedepsei pe care Înalta Curte o va aplica. În raport de aceste elemente, pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată va fi majorată la 5 ani închisoare. În conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., instanța supremă va admite recursul Parchetului, în limitele arătate. Cu privire la recursului inculpatului S.M. Primul motiv de recurs se referă la greșita condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de trafic de influență comisă în legătură cu coinculpatul B.M., faptă descrisă la pct. 1 din sentință.

Se susține că nu s-a dovedit că inculpatul a pretins sau a primit vreun folos material de la B.M., în schimbul serviciului pe care i l-a făcut acestuia, în speță, avertizarea asupra iminenței unui control al Gărzii Financiare cât și intervenția directă la șeful acesteia, martorul R.C. Se mai arată că lambriurile găsite în casa de vacanță a inculpatului nu reprezintă folosul obținut ca urmare a traficării influenței sale, ci este realizat în anul 1999, de alte persoane și au fost plătite. Motivul nu este întemeiat. Din examinarea convorbirilor telefonice transcrise în dosarul de urmărire penală, rezultă că la 9 aprilie 2002, S.M. a apelat postul telefonic al inculpatului B.M., avertizându-l că urmează un control al Gărzii Financiare, ocazie cu care se interesează și de „surcele”, acestea fiind lambriurile în cauză.

La dosar se găsește transcrisă o altă convorbire a celor doi, inculpatul S.M. fiind preocupat de obținerea unor facturi cu care să justifice existența lambriurilor în casa sa de vacanță. Din aceleași convorbiri, rezultă demersurile repetate ale inculpatului S.M., pentru a justifica prezența lambriurilor, ceea ce în mod cert, conduce la concluzia modului ilicit în care acesta a intrat în posesia lor. Momentele promisiunii de a interveni în favoarea inculpatului B.M., coincid cu cele în care sunt solicitate „surcele” pentru care, așa cum s-a dovedit, inculpatul S.M. nu a investit nici un ban, ci sunt primite pentru intervențiile repetate făcute în interesul coinculpatului B.M. Recursul nefiind întemeiat, urmează a fi respins.

Un alt motiv de recurs se referă la infracțiunea de trafic de influență comisă de inculpatul S.M., legătura cu V.V., constând în aceea că pentru rezolvarea autorizației de protecția muncii pentru inculpatul B.M., i-a promis o ușă confecționată de acesta din urmă. Existența infracțiunii și a vinovăției inculpatului a fost analizată în motivele de recurs ale parchetului. Înalta Curte, în raport de elementele analizate, constată netemeinicia motivului de recurs. În subsidiar, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen., lipsa de pericol social al infracțiunii. Și acest motiv nu poate fi primit, activitatea infracțională a inculpatului S.M. neputând fi privită fracționat, ci în ansamblul tuturor faptelor penale comise, elemente care combinate, conduc la concluzia pericolului social crescut al faptelor și autorului.

S-a mai solicitat achitarea inculpatului S.M., pentru săvârșirea infracțiunii de primire de foloase necuvenite, comisă prin aceea că, ulterior îndeplinirii atribuțiilor de serviciu, în speță aplicarea unei sancțiuni contravenționale mai ușoare martorului G.D., a primit cadou un telefon mobil, de la B.V. Motivul nu este întemeiat; este cert că inculpatul, ofițer de poliție, a primit cadou un telefon, de la o persoană cunoscută în cercul celor ce se ocupau cu traficul ilegal de valută. Împrejurarea că l-a primit cadou nu schimbă caracterul penal al acțiunii sale, atâta timp cât a intervenit, așa cum arată martorii G.D. și B.V., după ce inculpatul în virtutea atribuțiilor de serviciu a apreciat o sancțiune considerată mai ușoară și, așa cum s-a exprimat, „l-a trecut pe martor pe lista albă”.

În acceptul art. 256 C. pen., o astfel de acțiune, primirea de către un funcționar sau alt salariat, de bani sau alte foloase materiale, după ce a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acestei funcții, constituie infracțiunea de primiri de foloase necuvenite. Inculpatul S.M. a solicitat achitarea pentru infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale și favorizarea infractorului în legătură cu D.A. și R.V., susținând că nu semnat autorizația în cauză și, implicit, nu a favorizat pe cei doi, să scape de răspunderea penală. Și acest motiv de recurs este neîntemeiat. Din analiza probelor administrate în cauză, rezultă că la 27 decembrie 1999, D.F. a fost surprins având asupra sa 71.144 petarde, unele de mari dimensiuni, fără a avea autorizația cerută de lege, motiv pentru care i s-a întocmit dosar penal.

Pentru a scăpa de răspundere penală, D.A. soția autorului, a făcut demersuri pentru obținerea unei autorizații, care să fie anterioară datei de 27 decembrie 1999. Au realizat acest lucru cu ajutorul inculpatului S.M. la acea dată șef de serviciu arme, explozibil și substanțe toxice, care a avizat autorizația cu o dată anterioară zilei de 27 decembrie și a înregistrat actul pe o lucrare mai veche. Autorizația a fost prezentată de soții D., care s-au prezentat la postul de poliție Rădăuți, ocazie cu care martorul C.G.O. a observat neconcordanță între date, autorizația dată de poliție era anterioară celei a Inspectoratului de Stat pentru Protecția Muncii, când de fapt legal era invers, iar ștampila era a unei formațiuni de poliție, ce nu avea atribuții în acest sens.

S-a stabilit că ea a fost semnată de S.M., cel care a și completat-o cu o dată anterioară solicitării. Este evident că inculpatul S.M. a semnat și înregistrat autorizația ce nu corespundea realității, în vederea ajutorului dat lui D.F., cunoscând că nu era abilitat să o semneze, decât în situații excepționale, ceea ce nu era cazul. Atributul aparținea exclusiv șefului I.P.J. Suceava și adjunctului acestuia. Prin ultimul motiv, inculpatul S.M. solicită casarea cu trimitere spre rejudecare, întrucât este necesar a fi administrate și alte probe care sunt de natură să conducă la stabilirea nevinovăției sale. Cererea este neîntemeiată, reținând că instanța de fond a administrat toate probele necesare stabilirii adevărului, audiind toți martorii cauzei citați în apărare cât și din oficiu.

La dosar se găsesc actele solicitate de inculpat în motivul de recurs invocat. Recursul inculpatului S.M. va fi respins ca nefondat, conform art. 385 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Critica vizând nelegalitatea interceptărilor telefonice se constată că și aceasta este nefondată. Cu privire la recursul inculpatului V.V. Înalta Curte constată că acesta este nefondat și în consecință, urmează a fi respins. Inculpatul a susținut că nu a comis infracțiunea de primire de foloase necuvenite, primirea ușii de la inculpatul S.M., ușă confecționată de către inculpatul B.M. nevând legătură cu îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu, în speță, eliberarea unei autorizații. Susținerea nu are suport în probele administrate.

Din examinarea probelor, transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice, rezultă că între inculpatul S.M. și inculpatul V.V. a avut loc o discuție la data de 16 august 2001, situație în care S.M. a intervenit pentru eliberarea unei autorizații pentru protecția muncii, necesară lui B.M., obținând promisiunea că se va rezolva în timp util. A doua zi, pe 17 august 2001, au reluat discuția, V.V., confirmând că problema era rezolvată, ocazie în care S.M. îi trimite o ușă acasă, promisiune acceptată. Fapta inculpatului V.V. constând în aceea că, după îndeplinirea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu, a primit un folos material, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de primire de foloase necuvenite.

Pedeapsa aplicată corespunde criteriilor de individualizare înscrise în dispozițiile art. 72 C. pen. Natura și modul de săvârșire al faptei, infracțiunea de corupție, calitatea de funcționar cu atribuții de control a inculpatului impun aplicarea unei pedepse cu închisoare. Ținând cont însă și de datele ce caracterizează persoana inculpatului V.V., fără antecedente penale, cu o comportare procesuală sinceră, în mod temeinic s-a dispus suspendarea executării pedepsei. Constatând că nu sunt motive care, examinate din oficiu, să conducă la casarea sentinței, recursul Parchetului va fi admis în limitele arătate, iar recursurile inculpaților vor fi respinse. Se va deduce arestarea preventivă a inculpatului S.M.

de la 10 aprilie 2003 la zi, iar inculpații vor fi obligați la cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de P.N.A. Casează sentința penală nr. 14 din 23 aprilie 2004 a Curții de Apel Târgu-Mureș, numai cu privire la omisiunea condamnării inculpatului S.M., pentru infracțiunea prevăzută de art. 264 C. pen., precum și cu privire la pedeapsă. În baza art. 264 C. pen., condamnă pe inculpatul S.M. la 9 luni închisoare. Modifică pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen., în sensul că o majorează de la 3 ani închisoare la 5 ani închisoare (pct. 1 din sentință). Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și art. 34 lit. b) C. pen. și descontopește pedeapsa rezultantă în pedepsele componente astfel: 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 257 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 13 C. pen.

(2 fapte), un an închisoare pentru infracțiunea, prevăzută de art. 256 C. pen., raportat la art. 1, art. 6 și art. 7 din Legea nr. 78/2000 și 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 289 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., dispune contopirea pedepselor aplicate și executarea pedepsei cea mai grea, de 5 ani închisoare. Face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații S.M. și V.V. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului S.M. timpul arestării preventive de la 10 aprilie 2003 la 28 iulie 2004. Menține celelalte dispoziții ale sentinței. Obligă pe inculpații S.M. și V.V. la plata sumei de câte 2.000.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 400.000 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu pentru inculpatul V.V.

va fi avansat din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 iulie 2004.