ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 264/2011

Asupra recursului de față:

Analizând actele și lucrările

dosarului constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Alba Iulia sub nr. 368/57/2010 reclamanta D.A. a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta C.J.P. Sibiu, să i se stabilească calitatea de

beneficiară al O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 și O.G. nr. 242/2000,

contestând hotărârea nr. 2316 din 26 februarie 2010 emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii reclamanta a

arătat că are calitatea de refugiată din motive de persecuție etnică întrucât

împreună cu familia a părăsit locuința, plecând la părinții din partea mamei în

satul Scrind - Frăsinet, întrucât localitatea Săcuieu situată pe graniță, a

fost ocupată, în parte, de trupele maghiare.

Pârâta C.J.P. Sibiu a depus

întâmpinare solicitând respingerea acțiuni și menținerea ca legală a hotărârii nr.

2316/2010.

În susținerea poziției sale, a arătat

că localitatea din care s-a refugiat contestatoarea (satul Săcuieu, comuna

Săcuieu, conform declarațiilor martorilor) nu s-a regăsit printre localitățile

ocupate în urma Dictatului de la Viena, din 30 august 1940. După cum reiese și

din adeverința eliberată de Primăria Com. Săcuieu, doar o parte din localitatea

Săcuieu a fost cedată Ungariei, respectiv cătunele M. și C.

Din actele depuse, a precizat pârâta,

nu rezultă, cu certitudine și fără putință de tăgadă, că refugiul ar fi fost

consecința unor persecuții de natură etnică exercitate asupra

contestatoarei/familiei acesteia. Reclamanta s-a refugiat dintr-o localitate

care aparținea României (iar nu dintr-o localitate care se regăsea pe

teritoriul cedat Ungariei), într-o altă localitate aflată tot pe teritoriul

României.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 108/ F/Ca din 20 aprilie

2010, a respinse acțiunea formulată de reclamanta D.A. în contradictoriu cu

pârâta C.J.P. Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță

a reținut că din actele aflate la dosar reiese într-adevăr, că familia

reclamantei a fost silită să se refugieze în luna noiembrie 1943 în altă

localitate, însă nu reiese natura etnică a persecuției.

Declarațiile numitele F.A. și P.L., a

constatat prima instanță, relevă faptul că familia reclamantei a fost nevoită

să se refugieze din motive etnice, fără a rezulta care sunt în concret aceste

motive, formula folosită, „motive etnice” fiind una prea generală.

Totodată, instanța de fond a apreciat

că motivul refugierii în altă localitate a constituit-o, apropierea de graniță

iar nu persecuțiile etnice, astfel cum reiese și din adeverința Primăriei

Săcuieu, în care se consemnează că locuitori satelor au fost obligați, din

cauza luptelor la limita frontierei, să se retragă la munte, în satele

învecinate, unde aveau prieteni sau rude.

În fine, Curtea a apreciat că nu poate

fi reținută nici discriminarea invocată de reclamantă raportat la rudele sau

alți locuitori ai comunei, aceasta nedepunând la dosar vreun document din care

să rezulte că frații săi beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999 și nici

motivele persecuției etnice invocate întrucât nu au fost dovedite prin nici un

mijloc de probă.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

recurs reclamanta D.A. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în esență, că în

mod greșit prima instanță a respins cererea, întrucât C.J.P. Cluj i-a

recunoscut sorei ei, M.F. (născuta P.) calitatea de beneficiar al drepturilor

prevăzute de Legea nr. 189/2000.

De asemenea și verișoarele ei P.V. și

P.M. au beneficiat de drepturile instituite de Legea nr. 189/2000.

A depus la dosar Hotărârea C.J.P. Cluj

nr. 24836 din 31 iulie 2009 și declarația martorei P.M.

Curtea, analizând actele și lucrările

dosarului în raport cu criticile formulate, precum și din oficiu, în temeiul art.

304

1

C. proc. civ., constată că recursul este fondat pentru

următoarele argumente:

Prima instanță a respins cererea

reclamantei D.M. de recunoaștere a drepturilor prevăzute de art. l din Legea nr.

189/2000, motivând, în esență, că reclamanta nu a produs suficiente dovezi din

care să rezulte că motivele refugiului din localitatea de domiciliu au fost

datorate persecuției etnice și din ce au constat aceste persecuții precum și că

reclamanta nu a probat pretinsa discriminare în raport cu sora sa, căreia i

s-au acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 de către C.J.P. Cluj.

În conformitate cu art. l lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile

acestui act normativ beneficiază persoana - cetățean român, în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 la 6 martie 1945 a

avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau

strămutată în altă localitate.

De asemenea, potrivit art. 6

1

din O.G. nr. 105/1999 și art. 4 din normele pentru aplicarea prevederilor

acestui act normativ, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, dovada încadrării în

situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță se face cu acte oficiale,

eliberate de organele competente și în lipsa acestor acte, prin declarații de

martori.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, deși a constatat că declarațiile martorilor

date în fața notarului public nu detaliază în concret care au fost motivele

etnice care au determinat familia reclamantei împreună cu reclamanta să se

refugieze, nu a procedat la audierea în instanță a acestor martori, care să

lămurească pe deplin împrejurările invocate de reclamantă.

De asemenea, nu a procedat la

verificarea susținerilor reclamantei în sensul existenței unei discriminări în

raport cu faptul că sora și verișoarele sale aflate în aceiași situație au

beneficiat de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

Or, potrivit art. 129 alin. (5) C.

proc. civ., judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui prin

toate mijloacele legale de a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului

în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în

scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. In acest sens, aceleași

prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea

probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile s-ar împotrivi.”

În raport cu înscrisurile noi depuse

în recurs, respectiv Hotărârea nr. 24836/2009 a C.J.P. Cluj și Declarația

martorei P.M. este necesară completarea probatoriului în sensul verificării

situației relevate de aceste probe.

Pentru completarea probatoriului în

sensul arătat este necesară rejudecarea cauzei, urmând a se pune în discuția

părților, administrarea probei cu înscrisuri, audieri de martori (la rândul lor

beneficiari ai drepturilor acordate de Legea nr. 189/2000) precum și a altor

probe, dacă acestea sunt de natură să lămurească aspectele deduse judecății.

Pentru aceste motive, recursul va fi

admis, sentința atacată va fi casată și în temeiul art. 313 C. proc. civ., va

fi trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, cu aplicarea prevederilor art.

315 alin. (1) și (3) din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de D.A.

împotriva sentinței nr. 108/ F-CA din 20 aprilie 2010 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea atacată și trimite

cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

19 ianuarie 2011.