ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2810/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Harghita, prin sentința

penală nr. 110 din 17 aprilie 2003, în baza art. 197 alin. (1) și (3), cu

aplicarea art. 100 și art. 103 alin. (1) C. pen., a luat măsura educativă a

libertății supravegheate pe timp de un an, față de inculpatul minor P.A.Z.,

pentru comiterea infracțiunii de viol.

A încredințat supravegherea

minorului tatălui, P.I., din municipiul Toplița, căruia i s-a pus în vedere

îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării

lui, și obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se retrage de

la supraveghere, ori purtări rele, ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de

legea penală.

În baza art. 103 alin. (3) lit. b)

C. pen., a interzis inculpatului minor să intre în legătură cu minorul R.V.I.

A atras atenția inculpatului minor asupra

consecințelor comportării sale.

În baza art. 14 C. proc. pen., a

obligat pe inculpatul minor, în solidar, cu partea responsabilă civilmente,

P.I. să plătească 50.000.000 lei, despăgubiri morale, părții civile V.C.M.,

mama minorului R.V.I.

A obligat pe inculpatul minor, în

solidar, cu partea responsabilă civilmente să plătească 3.372.200 lei,

cheltuieli de judecată părții civile, iar în baza art. 191 alin. (1) și (3) C.

proc. pen., să plătească 2.000.000 lei, cheltuieli judiciare statului, din

care, 900.000 lei, onorariu apărător desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Hotărând astfel, prima instanță a

reținut următoarele:

„În data de 1 iunie 2002, în jurul

orelor 19,00, inculpatul minor P.A.Z. l-a ademenit pe partea vătămată R.V.I. (4

ani), într-o zonă necirculată în cartierul Cerbului din municipiul Toplița și a

întreținut cu acesta, timp de cca. 5 minute relații sexuale anale. Partea

vătămată minoră a început să plângă, ceea ce l-a determinat pe inculpat să-și

înceteze acțiunea.

Raportul sexual anal a fost

confirmat prin raportul de constatare medico-legală, stabilindu-se un timp de

îngrijire medicală de 1-2 zile.

Inculpatul minor recunoaște

săvârșirea faptei care este dovedită și prin probele administrate în cauză”.

Împotriva sentinței penale, în

termenul legal, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita și

partea civilă V.C.M., reprezentanta minorului R.V.I., solicitând aplicarea

inculpatului a unei pedepse privative de libertate.

Curtea de Apel Târgu Mureș, prin

decizia penală nr. 187 A din 12 noiembrie 2003, a respins apelurile, ca

nefondate, cu motivarea că, prima instanță a analizat cu temeinicie fapta,

gradul de pericol social și persoana inculpatului minor, trăgând în mod

judicios concluzia că, o pedeapsă este inadecvată la vârsta de 14 ani și 3

luni, cât avea inculpatul la data comiterii faptei și că dintre măsurile

educative, cea mai indicată este aceea a libertății supravegheate, în

condițiile art. 101 lit. b) și art. 103 C. pen., urmărindu-se în principal,

reintegrarea inculpatului minor în societate, posibilitatea de a urma în

continuare școala și a demonstra că poate fi reeducat în condiții de libertate

și supraveghere de către părinți, precum și ceilalți factori, inclusiv școala.

În termenul legal, împotriva

deciziei penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu

Mureș, reluând criticile formulate și în apel și anume, fapta prezintă un

ridicat grad de pericol social, având în vedere că partea vătămată era în

vârstă de 4 ani, căreia i-a provocat o traumă sufletească, creându-i o stare de

dezechilibru și a solicitat aplicarea față de inculpatul P.A.Z., a unei pedepse

privative de libertate.

Recursul declarat de parchet nu este

fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) C. pen.,

față de minorul care răspunde penal se poate lua o măsură educativă ori i se

poate aplica o pedeapsă, iar potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceluiași

articol, pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază că luarea unei măsuri

educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului; instanțele vor face

această apreciere ținând seama, astfel cum se prevede la art. 100 alin. (1),

partea a II-a C. pen., de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de

starea fizică a minorului, de dezvoltarea sa intelectuală și morală, de

comportarea lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de

orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului.

Raportând cauzei aceste texte de

lege, apreciindu-se asupra situației inculpatului minor care nu are antecedente

penale, provine dintr-o familie organizată și urma cursurile clasei a VII-a la

data comiterii faptei, precum și asupra gradului de pericol social al acesteia,

se reține că în mod judicios, instanța de fond a ajuns la concluzia că reeducarea

sa poate fi asigurată prin luarea față de el a măsurii educative a libertății

supravegheate pe timp de un an, prevăzută de art. 103 alin. (1) C. pen., măsură

menținută și de instanța de apel, cu scopul reintegrării sociale a inculpatului

minor, dobândirii de către acesta a învățăturii necesare și a unei pregătiri

profesionale corespunzătoare aptitudinii sale.

O asemenea concluzie se impune și în

raport de cerințele Convenției cu privire la drepturile copilului, ratificată

prin Legea nr. 18/1990, care prevede la art. 40 că oricărui copil dovedit că a

încălcat legea penală i se recunoaște dreptul la un tratament care să țină

seama de vârsta și de necesitatea de a facilita reintegrarea sa în societate,

urmărindu-se, în principal, supravegherea și îndrumarea lui, pe cât posibil,

fără a se recurge la privarea lui de libertate.

Or, prin aplicarea, în sensul arătat

a dispoziției de la art. 103 alin. (1) C. pen., s-a asigurat o mai deplină

transpunere în realitate a acestei recomandări referitoare la drepturile

fundamentale ale omului, a cărei obligativitate este înscrisă și în art. 20 din

Constituție.

Ca urmare, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș, prin care solicită aplicarea

față de inculpatul P.A.Z. a unei pedepse privative de libertate, fiind

nefondat, va fi respins, ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct.

1 lit. b) C. proc. pen.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru inculpat se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș împotriva deciziei

penale nr. 187 din 12 noiembrie 2003 a Curții de Apel Târgu Mureș, privind pe

inculpatul P.A.Z.

Onorariul în sumă de 400.000 lei

cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

25 mai 2004.