ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2132/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2132/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin Sentința penală nr. 516/2009 din 8

decembrie 2009 a Tribunalului Cluj, secția penală, s-a dispus - în conformitate

cu dispozițiile art. 103 C. pen.,

Luarea măsurii

educative a libertății supravegheate pe timp de un an față de inculpatul minor

V.N., pentru săvârșirea infracțiunii de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și

(2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen.

A fost încredințată

către V.A. și V.E. exercitarea supravegherii minorului și li s-a pus în vedere

îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra acestuia și de a înștiința instanța

pentru cazul în care minorul se sustrage de la supraveghere, are purtări rele

ori a săvârșit o nouă faptă prevăzută de legea penală.

S-a stabilit ca pe

perioada executării măsurii educative a libertății supravegheate, inculpatul

minor să nu intre în contact cu partea vătămată A.A.

S-a atras atenția

inculpatului asupra consecințelor comportării sale. Cu privire la măsura

educativă luată împotriva inculpatului minor, a fost înștiințată Școala

generală Mera din județul Cluj.

S-a luat act că

partea vătămată, prin reprezentant legal, nu a formulat pretenții civile în

cauză.

Nu au fost acordate

din oficiu daune morale către partea vătămată minoră.

A fost obligat

inculpatul minor la 700 RON, cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt că într-una din zilele de la

sfârșitul lunii iunie sau iulie 2008, inculpatul V.N., minor în vârstă de 14

ani, a întreținut relații sexuale cu partea vătămată A.A., minor în vârstă de 9

ani, prin exercitarea unor acte de constrângere fizică și psihică și profitând,

totodată, de imposibilitatea victimei de a-și exprima voința.

Consumarea faptei a

avut loc pe terenul de fotbal din localitatea Mera, județ Cluj, la inițiativa

făptuitorului E.A. - minor sub 14 ani, care în acea zi se afla împreună cu

inculpatul și partea vătămată.

După ce toți trei au

fumat câte o țigară, E.A. i-a cerut părții vătămate să întrețină un act sexual

oral, sub amenințarea că le va spune părinților că a fumat.

Deși partea vătămată

a refuzat, E.A. a prins-o cu mâinile de păr și a forțat-o să întrețină actul

sexual oral.

Inculpatul V.N. se

afla în imediata apropriere, de unde a privit cele întâmplate.

După aceasta, în

momentele următoare, procedând în același mod, inculpatul a întreținut la

rândul său un act sexual oral cu partea vătămată. În tot acest timp, partea

vătămată era foarte speriată și plângea. După consumarea evenimentelor, E.A. a

amenințat partea vătămată să nu povestească nimănui despre cele întâmplate.

În perioada

următoare, partea vătămată a vomitat de mai multe ori, consultul de

specialitate efectuat, concluzionând în sensul inexistenței unei afecțiuni

medicale evidente.

În cele din urmă,

partea vătămată a povestit mamei sale despre cele întâmplate și a beneficiat de

tratament și consiliere psihologică din partea unui medic specialist în

psihiatrie pediatrică.

Partea vătămată a

fost și internată la Spitalul Clinic de Copii - Clinica de psihiatrie

pediatrică Cluj-Napoca, în intervalul 6 august - 8 august 2008, cu diagnostic

de reacție acută la stres, tulburare hiperkinetică, cu deficit de atenție,

amigdalită acută pultacee, fiindu-i recomandată consiliere individuală.

La data de 11 august

2008, organele de poliție au fost sesizate de B.A.M.I. - mama părții vătămate,

cu privire la comportamentul infracțional desfășurat de inculpat și făptuitorul

E.A., declanșându-se astfel cercetările din prezenta cauză.

Prin Raportul

psihologic din 19 noiembrie 2008 întocmit de Direcția Generală de Asistență

Socială și Protecția Copilului - Centrul Județean de Intervenție pentru Copilul

Abuzat din cadrul Consiliului Județean Cluj, a rezultat că partea vătămată

dezvolta emoții negative disfuncționale, cu sentimente de rușine, frică,

debusolare și anxietate, specifice victimelor abuzului sexual, recomandându-se

consilierea mamei și a copilului în vederea depășirii traumei.

În drept, fapta

inculpatul minor V.N. a fost încadrată în dispozițiile art. 197 alin. (1) și

(2) lit. a) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 99 C. pen., forma agravată

de infracțiune fiind atrasă de comiterea violului de două persoane împreună și

asupra unui minor în vârstă de 9 ani.

La alegerea

categoriei și felul sancțiunii de drept penal, s-a ținut seama de gravitatea și

împrejurările de săvârșire a faptei, precum și de vârsta și celelalte date ce

caracterizează persoana inculpatului, așa cum acestea au fost evidențiate prin

referatul de evaluare psiho-socială efectuat în cauză de Serviciul de

probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj.

S-a reținut astfel că

inculpatul nu primise o educație pe teme sexuale din partea mamei, părinte de

care era mai atașat sufletește, și nici nu fusese interesat să obțină asemenea

cunoștințe din vizionarea de filme sau emisiuni educative ori din discuțiile cu

colegii de școală.

De asemenea, a

rezultat că inculpatul nu conștientizase gravitatea și urmările faptei la

momentul comiterii acesteia, neavând reprezentarea consecințelor produse asupra

psihicului părții vătămate, iar ulterior evenimentelor, s-a temut exclusiv de

reacția tatălui și corecția fizică ce îi va fi aplicată.

În urma evaluării

tuturor datelor cauzei, prima instanță a concluzionat în sensul că atât

inculpatul, cât și partea vătămată, au fost victimele unei împrejurări

nefericite, lipsa de pregătire și educație corespunzătoare, curiozitatea

copilărească și iresponsabilitatea specifică vârstei, constituind factorii care

au putut influențat comiterea faptei.

Totodată, s-a arătat

că ambele părți implicate în evenimente au fost marcate de urmările faptei.

Pe baza acestor

elemente, prima instanță a considerat că pentru corijarea comportamentului

infracțional era suficientă aplicarea măsurii educative a libertății

supravegheate prevăzute de art. 103 C. pen., având în vedere și vârsta

minorului și comportarea sa generală anterioară, dar și faptul că în mediul

familial se putea asigura o mai bună recuperare a minorului.

Sub aspectul laturii

civile, s-a luat act că partea vătămată A.A., prin reprezentant legal, nu a

formulat pretenții de la inculpat, iar în contextul circumstanțelor cauzei, cu

referire la consecințele și traumele suferite de ambele părți implicate în

evenimente, s-a apreciat că nu era necesară acordarea din oficiu a unei

eventuale despăgubiri morale.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj, criticând sub

aspectul greșitei individualizări a sancțiunii aplicate pentru inculpat și a

rezolvării date în latura civilă a procesului penal.

S-a arătat că măsura

educativă dispusă în cauză nu era aptă să asigure reeducarea și reinserția

socială a inculpatului, având în vedere periculozitatea socială a acestuia,

demonstrată de gravitatea faptei în sine, de vârsta și urmările produse asupra

părții vătămate, precum și de conduita nesinceră avută în proces, inculpatul

susținând că nu ar fi exercitat acte de constrângere asupra părții vătămate în

vederea comiterii faptei.

În raport de aceste

elemente, s-a arătat că era necesară aplicarea unei pedepse cu suspendarea

condiționată a executării acesteia, sancțiune penală de natură a asigura și

contactul inculpatului cu persoane specializate din cadrul Serviciului de

Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, având în vedere că tocmai lipsa de

supraveghere din partea părinților și de interes în formarea unei educații

corespunzătoare au constituit cauzele comportamentului infracțional.

De asemenea, a fost

criticată și neacordarea din oficiu a unei despăgubiri morale către partea

vătămată A.A., având în vedere consecințele produse asupra sănătății victimei

prin fapta ilicită a inculpatului și dispozițiile art. 17 alin. (3) C. proc.

pen., care obligă la repararea din oficiu a pagubei, în cazul persoanelor

lipsite de capacitate de exercițiu.

Prin Decizia penală

nr. 21/A/2010 din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de

minori, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat în cauză și menținută în

integralitate sentința primei instanțe.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că elementele de fapt cu relevanță asupra

existenței faptei și a vinovăției inculpatului au fost corect reținute de prima

instanță, pe baza unei analize complete și coroborate a probelor administrate

în cauză.

De asemenea, s-a

constatat că activitatea infracțională desfășurată în cauză a fost

corespunzător încadrată juridic, fapta reținută în sarcina inculpatului

constituind infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. a)

și alin. (3) C. pen.

Sub acest aspect, s-a

arătat că era lipsită de relevanță pentru încadrarea juridică a faptei,

împrejurarea că inculpatul nu exercitase în mod nemijlocit acte de violență

asupra părții vătămate, din probele administrate în cauză rezultând că

inculpatul acționase subsecvent violențelor exercitate de făptuitorul E.A. și

profitând de respectiva constrângere.

Tot astfel, instanța

de apel de apel a constatat că și alegerea sancțiunii de drept penal se

realizase cu respectarea criteriilor speciale de individualizare prevăzute de

art. 100 C. pen.

S-a arătat în acest

sens că măsurile educative au prioritate în aplicare și că pedeapsa pentru

minori apare justificată numai dacă se apreciază, pe baza datelor particulare

ale cauzei și în corelație cu criteriile speciale de individualizare, că luarea

unei măsuri educative nu este suficientă pentru îndreptarea minorului.

În aceste coordonate,

s-a apreciat că prima instanță evaluase corespunzător periculozitatea socială a

inculpatului și stabilise întemeiat că acesta să execute măsura educativă a

libertății supravegheate, în condițiile și cu restricțiile prevăzute de art.

103 C. pen., având în vedere gravitatea relativ redusă a faptei săvârșite,

starea fizică a inculpatului, dezvoltarea psihică și morală și comportarea sa

anterioară.

A fost înlăturată

susținerea parchetului vizând pretinsul dezinteres al părinților în educarea

corespunzătoare a minorului, arătându-se că lipsa de preocupare manifestată

pentru dobândirea unei educații sexuale din partea minorului se datorase

percepției justificate de problemele de sănătate ale minorului și a vârstei

sale, considerat prea mic pentru o asemenea educație.

Sub aspectul laturii

civile, s-a constatat că prima instanță se pronunțase cu privire la cererea de

acordare din oficiu a daunelor morale, apreciind că nu existau motive care să

justifice obligarea inculpatului la plata unei despăgubiri morale.

S-a arătat că

dispozițiile art. 17 alin. (3) C. proc. pen. nu erau aplicabile cauzei, având

în vedere că, în speță, partea vătămată, prin reprezentant legal, precizase

expres că nu formulează pretenții civile de la inculpat.

Or, conform textului

de lege enunțat, repararea din oficiu a pagubei se face în cazul în care nu

există cerere de constituire ca parte civilă, nu și în situația în care

persoană vătămată își manifestă dreptul de opțiune și refuză să solicite daune

de pe urma infracțiunii.

În plus, s-a arătat

că și în ipoteza în care s-ar fi stabilit plata unei despăgubiri, demersul

instanței era inutil și fără finalitate, partea vătămată neputând fi obligată

să accepte și să primească daunele acordate de instanță.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Cluj, invocându-se cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct.

17

1

C. proc. pen.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a fost reiterată

critica referitoare la greșita alegere a sancțiunii aplicabile inculpatului,

arătându-se că raportat la gravitatea infracțiunii, vârsta și urmările cauzate

asupra sănătății părții vătămate și a efectelor produse de comiterea faptei în

comunitate și în rândul colegilor de școală, precum și conduita nesinceră a

inculpatului, care nu a recunoscut exercitarea actelor de constrângere asupra

victimei, măsura educativă dispusă de prima instanță și confirmată în apel, era

prea blândă și insuficientă pentru reeducarea inculpatului minor.

De asemenea, a fost

reluată și susținerea privitoare la carențele constatate în educația

inculpatului și faptul că acestea erau imputabile părinților, invocându-se și

sub acest aspect caracterul inadecvat al măsurii educative dispuse în caz.

Examinând cauza în

raport de motivul de casare formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție

constată că recursul nu este fondat.

Așa cum bine a

subliniat instanța de prim control judiciar, în sancționarea minorului care

răspunde penal, măsurile educative au prioritate în aplicare, recurgerea la

pedeapsă fiind justificată doar pentru cazurile în care se constată că luarea

unei măsuri educative nu ar fi suficientă pentru corijarea comportamentului

infracțional.

În acest sens, prin

dispozițiile art. 100 C. pen., se prevede că la alegerea sancțiunii - măsură

educativă sau pedeapsă, trebuie să se țină seama de gradul de pericol social al

faptei săvârșite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală și morală a

minorului, de comportarea și de condițiile în care a fost crescut și a trăit și

de alte elemente de natură să caracterizeze persoana acestuia.

În speță, toate

aceste criterii legale au fost corespunzător valorificate de instanțe,

rezultând că la alegerea și individualizarea sancțiunii aplicate s-a ținut

deopotrivă seama de gravitatea faptei comise și datele ce caracterizează

persoana inculpatului.

S-a arătat că numai

gravitatea faptei în sine nu justifică aplicarea unei pedepse, având în vedere

și împrejurările concrete în care inculpatul a acționat.

S-a reținut în acest

sens că inițiativa infracțională a aparținut făptuitorului E.A. și că tot

acesta exercitase în mod direct și actele de constrângere asupra victimei.

De asemenea, s-a

arătat că lipsa de experiență, curiozitatea copilărească și iresponsabilitatea

specifică vârstei au constituit principala cauză a evenimentelor.

S-a mai arătat și că

inculpatul nu conștientizase gravitatea și urmările faptei, așa cum rezulta din

referatul de evaluare întocmit în cauză.

Pe de altă parte, s-a

ținut seama de starea fizică a inculpatului, cu grave probleme de sănătate,

diagnosticat de la vârsta de 7 ani cu artrită juvenilă la ambele membre inferioare

și la membrul superior stâng, având un grav handicap locomotor până în anul

2006.

Tot astfel, prin

raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză s-a stabilit că

inculpatul, în vârstă de 15 ani la data comiterii faptei, prezenta tulburare de

conduită socializată, enurezis nocturn, artrită psoriazică și intelect de

limită.

S-a reținut

deopotrivă că inculpatul manifestase în general o conduită corespunzătoare în

comunitate, iar după comiterea faptei prezenta un mai mare interes pentru

frecventarea și finalizarea cursurilor gimnaziale.

Și în opinia Înaltei

Curți, toate aceste elemente, atent examinate de ambele instanțe, justifică

concluzia că măsura educativă dispusă în cauză este mai indicată și de natură a

asigura reeducarea inculpatului.

Ca urmare, va fi

înlăturată solicitarea parchetului privind aplicarea unei sancțiuni penale

împotriva inculpatului, având în vedere, pe de o parte, gravitatea faptei

comise și gradul de dezvoltare fizică și intelectuală a inculpatului, iar pe de

altă parte, faptul că acesta poate beneficia în prezent de o educație

corespunzătoare din partea părinților, referatul de evaluare întocmit în cauză

explicând motivele pentru care nu se considerase necesar în familie ca minorul

să dobândească și o educație sexuală.

În raport de cele

arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta

Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj privind pe intimatul inculpat V.N.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj

împotriva Deciziei penale nr. 21/A din 18 februarie 2010 a Curții de Apel Cluj,

secția penală și de minori.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat V.N., în sumă de 200

RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 31 mai 2010.