ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 69/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 221 din 16 februarie 2006 a Tribunalului București, secția I penală, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile inculpatului A.V. de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) și (2) C. pen., respectiv în infracțiunea prevăzută de art. 202 C. pen. În baza art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.V. la 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. S-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii. S-a dedus prevenția de la 10 martie 2005 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului. A fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de reprezentantul legal al minorei părți vătămate V.A. și obligat inculpatul la 15.000 RON (150.000.000 ROL) daune morale către partea civilă. A fost obligat inculpatul la 700 RON cheltuieli judiciare către stat. În fapt, s-a reținut că între partea vătămată minoră V.A.C. și mama acesteia P.D.E., pe de o parte și inculpatul A.V.

și concubina acestuia S.G., pe de altă parte, a existat o relație de prietenie de-a lungul unei perioade de câțiva ani de zile iar, în virtutea acestei relații, cele două familii s-au vizitat reciproc de foarte multe ori. Având încredere deplină în inculpat și în concubina acestuia, numita P.D.E. a lăsat-o de mai multe ori pe fiica sa minoră în grija acestora la domiciliul lor, respectiv într-o garsonieră situată în București, str. Marcu Armașu. Astfel, și în perioada noiembrie 2005 – ianuarie 2006, în diverse împrejurări, minora a fost lăsată de mama sa în mai multe rânduri în grija inculpatului și a concubinei sale, fetița mergând în locuința acestora din cartierul Pantelimon. Potrivit relatărilor minorei, cu prilejul acestor vizite ale sale în locuința inculpatului, acesta profitând de momentele în care concubina sa nu se afla acasă, folosind forța, de mai multe ori a exercitat asupra sa abuzuri sexuale.

Astfel, în declarațiile sale minora arată că în patru rânduri, la intervale diferite de timp, inculpatul a dezbrăcat-o cu forța, imobilizându-i mâinile cu genunchii și s-a dezbrăcat și el de hainele pe care le purta, a mângâiat-o și a sărutat-o pe tot corpul, inclusiv în zona organelor genitale, făcându-i sex oral (cunilingus) și, în pofida împotrivirii sale și a rugăminților insistente de a o lăsa în pace, s-a așezat deasupra sa spunându-i că vrea să facă dragoste cu ea, atingându-și și frecându-și organele genitale de ale sale.

În luna ianuarie 2005, în cursul unui astfel de episod de abuzuri sexuale comise de inculpat asupra părții vătămate minore, în vârstă de aproape 10 ani, inculpatul după ce s-a dezbrăcat complet și a dezbrăcat-o cu forța și pe partea vătămată, s-a așezat deasupra acesteia și a încercat un raport sexual normal, numai că din pricina durerii resimțite la nivelul organelor genitale, datorate încercării de penetrare săvârșită de inculpat, partea vătămată a început să țipe rugându-l insistent să o lase în pace. În aceste împrejurări, inculpatul s-a ridicat de deasupra părții vătămate și s-a masturbat în fața acesteia, ejaculând pe un prosop de culoare maro cu dungi, pe care îl ținea în mână.

Deși aceste acte de agresiune sexuală comise de inculpat asupra părții vătămate minore prin folosirea constrângerii fizice s-au derulat de-a lungul unei perioade relativ îndelungate de timp (aproximativ 2 luni), pe de-o parte din pricina unor sentimente de pudoare încercată de partea vătămată minoră, iar pe de altă parte din cauza amenințărilor inculpatului care îi spusese că dacă îi va povesti mamei sale ce s-a întâmplat între ei, va veni și o va lua de la școală, astfel încât nu o va mai putea vedea niciodată pe mama sa, minora nu a adus la cunoștință mamei sale, în timp util, abuzurile sexuale săvârșite de inculpat asupra sa ci, numai după ce inculpatul a încercat să o dezvirgineze, nu a mai rezistat și i-a spus mamei sale că nu mai dorește să meargă în locuința lui A.V., povestindu-i în detaliu cele ce se petrecuseră deja de câteva luni atunci când se afla doar în prezența inculpatului, în locuința acestuia.

În aceste împrejurări, mama minorei i-a povestit prietenei sale B.V. despre cele ce aflase de la fiica sa în legătură cu comportamentul aberant al inculpatului, cerându-i acesteia și soțului său B.D. ca, în calitate de prieteni comuni cu ea și cu inculpatul, să intermedieze la domiciliul lor o întâlnire cu A.V. pentru a discuta cu acesta despre cele întâmplate. Astfel, spre sfârșitul lunii ianuarie 2005, inculpatul a fost chemat de soții B. în locuința lor, la această întâlnire prezentându-se și mama minorei, însoțită de martorul I.I. Cu prilejul acestei întâlniri, în prezența soților B. și a martorului I.I., numita P.D.E. l-a întrebat pe inculpat dacă ceea ce i-a povestit fiica sa este adevărat iar, după un prim moment de ezitare, acesta a recunoscut că a greșit dar a precizat că de fapt nu s-a întâmplat nimic în sensul de avea un raport sexual cu minora și că o iubește pe Andreea, însă nu ca pe un copil ci ca pe o adevărată femeie.

Cu prilejul acestei întrevederi, martorul I.I. i-a cerut în mod imperativ inculpatului ca pe viitor să întrerupă orice relație cu partea vătămată și cu mama acesteia, solicitare căreia inculpatul a înțeles să se conformeze. În cursul lunii februarie 2005, la solicitarea mamei părții vătămate, inculpatul i-a trimis acesteia, prin intermediul martorului B.D., suma de 1.500.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor făcute de aceasta cu ședințele de consiliere psihiatrică a minorei. Împotriva acestei sentințe au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpatul. Parchetul a criticat sentința sub aspectul individualizării pedepsei, considerată a fi prea mică în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen.

și de scopul prevăzut de art. 52 C. pen. Cu ocazia susținerii orale a apelului, parchetul a solicitat ca, în ce privește încadrarea juridică, să i se rețină și aplicarea art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., întrucât din declarațiile mamei părții vătămate și ale inculpatului rezultă că minora a fost lăsată în locuința acestuia pentru supraveghere în perioada noiembrie 2004 – ianuarie 2005. Inculpatul a criticat, de asemenea, sentința sub aspectul individualizării pedepsei, susținând că deși a săvârșit anumite acte cu caracter sexual față de minoră, acest lucru s-a întâmplat în baza unei legături sentimentale care s-ar fi născut între el și partea vătămată, că nu a exercitat violențe asupra acesteia și nu a constrâns-o în vreun fel.

În același timp, inculpatul a solicitat administrarea unor probe în apel care să demonstreze că fapta ce i se impută nu a fost săvârșită prin constrângerea părții vătămate. Astfel, s-a solicitat efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părții vătămate, precum și audierea acesteia de pe urmă, probe pe care Curtea le-a respins. Prin decizia penală nr. 341/ A din 26 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 221 din 16 februarie 2006, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, s-a desființat în parte sentința apelată și, rejudecând, s-a înlăturat aplicarea art. 74 și 76 C. pen.

și a fost condamnat inculpatul la 10 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și s-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței, respingându-se ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.V. împotriva aceleiași sentințe penale, cu menținerea stării de arest a acestuia. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că în raport de împrejurările cauzei, îndeosebi gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârșite, urmările acesteia, reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, constând în buna conduită pe care acesta ar fi avut-o anterior săvârșirii infracțiunii și sinceritatea pe care ar fi manifestat-o pe parcursul procesului penal, nu este justificată.

În acest sens, s-a arătat că trebuie avute în vedere modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, caracterul continuat al acesteia (abuzurile sexuale ale inculpatului manifestându-se în mai multe rânduri), precum și urmările infracțiunii în planul psihicului părții vătămate, care va rămâne în mod cert marcată de acest episod nefericit, nu doar pentru restul copilăriei sale, ci chiar pentru restul vieții. A mai reținut că incidența unor circumstanțe atenuante judiciare trebuie apreciată ținând seama de toate împrejurările cauzei, atât cele care privesc fapta dedusă judecății, cât și cele ce au în vedere persoana inculpatului.

În speță, este de observat că referatul de evaluare întocmit de Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul București apreciază ca fiind reduse perspectivele de reintegrare ale inculpatului în plan social, având în vedere infracțiunea săvârșită și incapacitatea inculpatului (subliniată de mai multe ori în cuprinsul referatului) de a-și conștientiza acțiunile de natură sexuală manifestate față de un copil de 9 ani și de a își asuma efectele generale, generate de acestea. Pe de altă parte, pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie și o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea infracțiunii, sens în care reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.V., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate de instanța de apel ca urmare a înlăturării circumstanțelor atenuante reținute în favoarea sa de instanța de fond, solicitând menținerea soluției acestei din urmă instanțe în raport de împrejurarea că a dat dovadă de sinceritate, recunoscând și regretând fapta, nu are antecedente penale și are șanse reale de reintegrare în societate. Examinând decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat.

Instanța de fond a stabilit în mod corespunzător împrejurările în care a fost comisă fapta și săvârșirea cu vinovăție de către inculpat a acesteia, constând în întreținerea, la diferite intervale de timp, a unor acte cu caracter sexual cu minora V.A.C., în vârstă de 9 ani, prin constrângerea morală a acesteia, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima voința.

Pe parcursul procesului penal, inculpatul a recunoscut în esență că a săvârșit acte cu caracter sexual asupra minorei, însă a încercat să acrediteze ideea că toate aceste acte s-au petrecut cu acordul minorei sau chiar din inițiativa acesteia, susțineri ce au fost apreciate ca încercări de diminuare a răspunderii penale pentru fapta comisă de acesta și care au fost înlăturate motivat, constatându-se că sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză În raport de aceste considerente, instanța de apel a apreciat în mod corect că nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată de instanța de apel, urmare înlăturării art. 74 alin. (1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că circumstanțele personale invocate de inculpat în prezentul recurs, constând în împrejurarea că era încadrat în muncă, că nu are antecedente penale, că a dat dovadă de sinceritate și de regret a faptei comise, încercând să ajute recuperarea psihiatrică a părții vătămate prin suportarea onorariului psihiatrului, au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei la cuantumul minim prevăzut de lege (10 ani) iar solicitarea ce face obiectul prezentului recurs, de menținere a soluției instanței de fond, respectiv de reducere a pedepsei sub minimul special, nu se justifică, având în vedere atât împrejurările săvârșirii faptei, ce îi conferă acesteia un grad de pericol social ridicat, cât și atitudinea procesuală parțial sinceră a inculpatului.

Pentru aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în sarcina sa și că nu sunt motive care să justifice o reducere a pedepsei aplicate, ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva deciziei penale nr. 341/ A din 26 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reținerea și arestarea preventivă de la 10 martie 2005 la 10 ianuarie 2007. Obligă recurentul inculpat la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 10 ianuarie 2007.