ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 69/2007

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 69/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 221 din 16 februarie 2006 a Tribunalului București, secția

I penală, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile inculpatului A.V. de

schimbare a încadrării juridice din infracțiunea prevăzută

de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) și (2) C. pen.,

respectiv în infracțiunea prevăzută de art. 202 C. pen.

În baza art. 197 alin. (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a

fost condamnat inculpatul A.V. la 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.

71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

S-a aplicat inculpatului

pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen., pe o durată de 4 ani după

executarea pedepsei închisorii.

S-a dedus prevenția de

la 10 martie 2005 la zi și s-a menținut starea de arest a

inculpatului.

A fost admisă în parte

acțiunea civilă exercitată de reprezentantul legal al minorei

părți vătămate V.A. și obligat inculpatul la 15.000

RON (150.000.000 ROL) daune morale către partea civilă.

A fost obligat inculpatul la

700 RON cheltuieli judiciare către stat.

În fapt, s-a reținut

că între partea vătămată minoră V.A.C. și mama

acesteia P.D.E., pe de o parte și inculpatul A.V. și concubina

acestuia S.G., pe de altă parte, a existat o relație de prietenie

de-a lungul unei perioade de câțiva ani de zile iar, în virtutea acestei

relații, cele două familii s-au vizitat reciproc de foarte multe ori.

Având încredere deplină în inculpat și în concubina acestuia, numita

P.D.E. a lăsat-o de mai multe ori pe fiica sa minoră în grija

acestora la domiciliul lor, respectiv într-o garsonieră situată în

București, str. Marcu Armașu.

Astfel, și în perioada

noiembrie 2005 – ianuarie 2006, în diverse împrejurări, minora a fost

lăsată de mama sa în mai multe rânduri în grija inculpatului și

a concubinei sale, fetița mergând în locuința acestora din cartierul Pantelimon.

Potrivit relatărilor minorei,

cu prilejul acestor vizite ale sale în locuința inculpatului, acesta

profitând de momentele în care concubina sa nu se afla acasă, folosind

forța, de mai multe ori a exercitat asupra sa abuzuri sexuale. Astfel, în

declarațiile sale minora arată că în patru rânduri, la intervale

diferite de timp, inculpatul a dezbrăcat-o cu forța, imobilizându-i

mâinile cu genunchii și s-a dezbrăcat și el de hainele pe care

le purta, a mângâiat-o și a sărutat-o pe tot corpul, inclusiv în zona

organelor genitale, făcându-i sex oral (cunilingus) și, în pofida

împotrivirii sale și a rugăminților insistente de a o lăsa

în pace, s-a așezat deasupra sa spunându-i că vrea să facă

dragoste cu ea, atingându-și și frecându-și organele genitale de

ale sale.

În luna ianuarie 2005, în

cursul unui astfel de episod de abuzuri sexuale comise de inculpat asupra

părții vătămate minore, în vârstă de aproape 10 ani,

inculpatul după ce s-a dezbrăcat complet și a dezbrăcat-o

cu forța și pe partea vătămată, s-a așezat

deasupra acesteia și a încercat un raport sexual normal, numai că din

pricina durerii resimțite la nivelul organelor genitale, datorate

încercării de penetrare săvârșită de inculpat, partea

vătămată a început să țipe rugându-l insistent să

o lase în pace.

În aceste împrejurări,

inculpatul s-a ridicat de deasupra părții vătămate și

s-a masturbat în fața acesteia, ejaculând pe un prosop de culoare maro cu

dungi, pe care îl ținea în mână.

Deși aceste acte de

agresiune sexuală comise de inculpat asupra părții

vătămate minore prin folosirea constrângerii fizice s-au derulat de-a

lungul unei perioade relativ îndelungate de timp (aproximativ 2 luni), pe de-o

parte din pricina unor sentimente de pudoare încercată de partea

vătămată minoră, iar pe de altă parte din cauza

amenințărilor inculpatului care îi spusese că dacă îi va

povesti mamei sale ce s-a întâmplat între ei, va veni și o va lua de la

școală, astfel încât nu o va mai putea vedea niciodată pe mama

sa, minora nu a adus la cunoștință mamei sale, în timp util,

abuzurile sexuale săvârșite de inculpat asupra sa ci, numai după

ce inculpatul a încercat să o dezvirgineze, nu a mai rezistat și i-a

spus mamei sale că nu mai dorește să meargă în

locuința lui A.V., povestindu-i în detaliu cele ce se petrecuseră

deja de câteva luni atunci când se afla doar în prezența inculpatului, în

locuința acestuia.

În aceste împrejurări,

mama minorei i-a povestit prietenei sale B.V. despre cele ce aflase de la fiica

sa în legătură cu comportamentul aberant al inculpatului, cerându-i

acesteia și soțului său B.D. ca, în calitate de prieteni comuni

cu ea și cu inculpatul, să intermedieze la domiciliul lor o întâlnire

cu A.V. pentru a discuta cu acesta despre cele întâmplate. Astfel, spre

sfârșitul lunii ianuarie 2005, inculpatul a fost chemat de soții B.

în locuința lor, la această întâlnire prezentându-se și mama

minorei, însoțită de martorul I.I. Cu prilejul acestei întâlniri, în

prezența soților B. și a martorului I.I., numita P.D.E. l-a

întrebat pe inculpat dacă ceea ce i-a povestit fiica sa este adevărat

iar, după un prim moment de ezitare, acesta a recunoscut că a

greșit dar a precizat că de fapt nu s-a întâmplat nimic în sensul de

avea un raport sexual cu minora și că o iubește pe Andreea,

însă nu ca pe un copil ci ca pe o adevărată femeie.

Cu prilejul acestei

întrevederi, martorul I.I. i-a cerut în mod imperativ inculpatului ca pe viitor

să întrerupă orice relație cu partea vătămată

și cu mama acesteia, solicitare căreia inculpatul a înțeles

să se conformeze.

În cursul lunii februarie

2005, la solicitarea mamei părții vătămate, inculpatul i-a

trimis acesteia, prin intermediul martorului B.D., suma de 1.500.000 lei pentru

acoperirea cheltuielilor făcute de aceasta cu ședințele de

consiliere psihiatrică a minorei.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL

BUCUREȘTI și inculpatul.

Parchetul a criticat

sentința sub aspectul individualizării pedepsei, considerată a

fi prea mică în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C.

pen. și de scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Cu ocazia susținerii

orale a apelului, parchetul a solicitat ca, în ce privește încadrarea

juridică, să i se rețină și aplicarea art. 197 alin.

(2) lit. b) C. pen., întrucât din declarațiile mamei părții

vătămate și ale inculpatului rezultă că minora a fost

lăsată în locuința acestuia pentru supraveghere în perioada

noiembrie 2004 – ianuarie 2005.

Inculpatul a criticat, de

asemenea, sentința sub aspectul individualizării pedepsei,

susținând că deși a săvârșit anumite acte cu caracter

sexual față de minoră, acest lucru s-a întâmplat în baza unei

legături sentimentale care s-ar fi născut între el și partea

vătămată, că nu a exercitat violențe asupra acesteia

și nu a constrâns-o în vreun fel.

În același timp,

inculpatul a solicitat administrarea unor probe în apel care să

demonstreze că fapta ce i se impută nu a fost săvârșită

prin constrângerea părții vătămate. Astfel, s-a solicitat

efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului, efectuarea unei anchete

sociale la domiciliul părții vătămate, precum și

audierea acesteia de pe urmă, probe pe care Curtea le-a respins.

Prin decizia penală nr.

341/ A din 26 aprilie 2006 a Curții de Apel București, secția a

II-a penală și pentru cauze cu minori și familie, s-a admis

apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI

împotriva sentinței penale nr. 221 din 16 februarie 2006, pronunțată

de Tribunalul București, secția I penală, s-a desființat în

parte sentința apelată și, rejudecând, s-a înlăturat

aplicarea art. 74 și 76 C. pen. și a fost condamnat inculpatul la 10

ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen.

S-a făcut aplicarea art.

71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și s-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței, respingându-se ca nefondat apelul

declarat de inculpatul A.V. împotriva aceleiași sentințe penale, cu

menținerea stării de arest a acestuia.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a reținut că în raport de împrejurările

cauzei, îndeosebi gradul de pericol social concret ridicat al faptei

săvârșite, urmările acesteia, reținerea de

circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, constând în buna

conduită pe care acesta ar fi avut-o anterior săvârșirii

infracțiunii și sinceritatea pe care ar fi  manifestat-o pe parcursul

procesului penal, nu este justificată.

În acest sens, s-a

arătat că trebuie avute în vedere modalitatea concretă de

săvârșire a infracțiunii, caracterul continuat al acesteia

(abuzurile sexuale ale inculpatului manifestându-se în mai multe rânduri),

precum și urmările infracțiunii în planul psihicului

părții vătămate, care va rămâne în mod cert

marcată de acest episod nefericit, nu doar pentru restul copilăriei

sale, ci chiar pentru restul vieții.

A mai reținut că

incidența unor circumstanțe atenuante judiciare trebuie

apreciată ținând seama de toate împrejurările cauzei, atât cele

care privesc fapta dedusă judecății, cât și cele ce au în

vedere persoana inculpatului. În speță, este de observat că

referatul de evaluare întocmit de Serviciul de protecție a victimelor

și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul

București apreciază ca fiind reduse perspectivele de reintegrare ale

inculpatului în plan social, având în vedere infracțiunea

săvârșită și incapacitatea inculpatului (subliniată de

mai multe ori în cuprinsul referatului) de a-și conștientiza

acțiunile de natură sexuală manifestate față de un

copil de 9 ani și de a își asuma efectele generale, generate de

acestea.

Pe de altă parte,

pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie

să constituie și o măsură de constrângere

corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârșirea

infracțiunii, sens în care reținerea de circumstanțe atenuante

în favoarea inculpatului conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a declarat recurs inculpatul A.V., criticând-o pentru netemeinicie, sub

aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate de

instanța de apel ca urmare a înlăturării circumstanțelor

atenuante reținute în favoarea sa de instanța de fond, solicitând menținerea

soluției acestei din urmă instanțe în raport de împrejurarea

că a dat dovadă de sinceritate, recunoscând și regretând fapta,

nu are antecedente penale și are șanse reale de reintegrare în

societate.

Examinând decizia atacată prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat.

Instanța de fond a

stabilit în mod corespunzător împrejurările în care a fost

comisă fapta și săvârșirea cu vinovăție de

către inculpat a acesteia, constând în întreținerea, la diferite

intervale de timp, a unor acte cu caracter sexual cu minora V.A.C., în

vârstă de 9 ani, prin constrângerea morală a acesteia, profitând de

imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-și exprima

voința. Pe parcursul procesului penal, inculpatul a recunoscut în

esență că a săvârșit acte cu caracter sexual asupra

minorei, însă a încercat să acrediteze ideea că toate aceste

acte s-au petrecut cu acordul minorei sau chiar din inițiativa acesteia,

susțineri ce au fost apreciate ca încercări de diminuare a răspunderii

penale pentru fapta comisă de acesta și care au fost înlăturate

motivat, constatându-se că sunt contrazise de celelalte probe administrate

în cauză

În raport de aceste considerente,

instanța de apel a apreciat în mod corect că nu se justifică

reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului.

În ceea ce privește pedeapsa

aplicată de instanța de apel, urmare înlăturării art. 74 alin.

(1) lit. a) și c) și alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1)

lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că circumstanțele

personale invocate de inculpat în prezentul recurs, constând în împrejurarea

că era încadrat în muncă, că nu are antecedente penale, că

a dat dovadă de sinceritate și de regret a faptei comise, încercând

să ajute recuperarea psihiatrică a părții

vătămate prin suportarea onorariului psihiatrului, au fost avute în

vedere la stabilirea pedepsei la cuantumul minim prevăzut de lege (10 ani)

iar solicitarea ce face obiectul prezentului recurs, de menținere a

soluției instanței de fond, respectiv de reducere a pedepsei sub minimul

special, nu se justifică, având în vedere atât împrejurările

săvârșirii faptei, ce îi conferă acesteia un grad de pericol

social ridicat, cât și atitudinea procesuală parțial

sinceră a inculpatului.

Pentru aceste considerente, având în

vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie

luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând

că acesta a comis cu vinovăție fapta reținută în

sarcina sa și că nu sunt motive care să justifice o reducere a

pedepsei aplicate, ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului,

prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni dar și o

constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.

Conform dispozițiilor art. 385

16

alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi

iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va

fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva deciziei penale nr. 341/ A din

26 aprilie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și familie.

Deduce din pedeapsa

aplicată inculpatului, reținerea și arestarea preventivă de

la 10 martie 2005 la 10 ianuarie 2007.

Obligă recurentul

inculpat la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 10 ianuarie 2007.