ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4232/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4232/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Botoșani sub nr. 778 din 2 februarie 2004, B.I. din Botoșani, în calitate de asociat unic și administrator al SC S.P. SRL Botoșani nr. 4, a solicitat în temeiul art. 317–321 C. proc. civ. anularea deciziei nr. 1058 din 7 noiembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 5819/2002 prin care a fost admis apelul declarat de Banca Comercială Română SA, sucursala Botoșani, împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Botoșani la 29 august 2002 în Camera de Consiliu, în sensul schimbării soluției și a respingerii cererii de încuviințare a executării silite formulate de Biroul executorului judecătoresc S.D.
la stăruința creditorului SC P. SRL Botoșani împotriva debitorului SC M. SA București. Prin decizia civilă nr. 95 A din 6 aprilie 2004, Tribunalul Botoșani a respins contestația în anulare, reținând lipsa calității procesuale active a petentului. Pentru a decide astfel instanța de contestație în anulare a stabilit din dovezile cu înscrisuri înfățișate de părți, că B.I. nu mai avea calitatea de reprezentant legal al societății debitoare P.S. SRL Botoșani, în numele căreia a promovat calea de atac, întrucât la data exercitării acesteia, societatea se afla în faliment iar dreptul său de administrare și de dispoziție încetase, în condițiile prevăzute de Legea nr. 64/1995 odată cu desemnarea lichidatorului judiciar.
Împotriva deciziei menționate a declarat recurs în termenul prevăzut de lege contestatorul B.I. care a invocat în esență aplicarea greșită a legii susținând că în conformitate cu art. 252 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, lichidatorul poate să preia și să-și exercite funcția numai după depunerea semnăturii sale în registrul comerțului și a îndeplinirii altor condiții cuprinse în text, ceea ce nu se realizase la data exercitării acțiunii, așa încât în calitate de administrator era îndreptățit să-și exercite mandatul. Recursul nu este fondat. În conformitate cu dispozițiile art. 40 1 din Legea nr. 64/1995 deschiderea procedurii falimentului are printre altele și consecința ridicării dreptului de administrare al administratorului, în cauză asociat unic.
În acest caz societatea comercială aflată în faliment după deschiderea procedurii, poate fi reprezentată în condițiile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată, de către administrator al cărui mandat continuă, numai că lichidatorii desemnați nu au prezentat la registrul comerțului actul de numire și depunerea de semnătură. În cauză excepția legală menționată privind prelungirea mandatului administratorului societății aflate în faliment nu mai profita contestatorului B.I.
la data de 2 februarie 2004, a introducerii contestației în anulare, pentru că potrivit probelor, numirea lichidatorului a fost înregistrată la Oficiul registrului Comerțului la 1 iulie 2002 în temeiul hotărârii judecătorești a Tribunalului Botoșani, judecător sindic din 17 iulie 2002. Cum după înregistrarea actului de numire a lichidatorului și publicarea acestuia, nici o acțiune nu mai putea fi exercitată pentru societate decât în numele lichidatorului, contestația în anulare introdusă ulterior de fostul administrator a fost pe deplin temei respinsă pentru lipsa calității procesuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorul B.I. împotriva deciziei nr. 95/A din 6 aprilie 2004 a Tribunalului Botoșani, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.