ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2011/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 6 iulie 2004, reclamantul V.O. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a municipiului București, anularea hotărârii nr. 12345/12105 din 13 mai 2004, prin care i s-a respins cererea pentru stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că s-a născut data de 17 mai 1934 în Bolgrad - Ismail, U.R.S.S., de unde s-a refugiat împreună cu familia sa, în București, din motive de persecuție etnică. Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2137 din 15 octombrie 2004, a admis acțiunea reclamantul V.O., a anulat hotărârea atacată și a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului, drepturile prevăzute de art. 1 lit. c) din O.G.

nr. 105/1999, pentru perioada 31 martie 1944 - 6 martie 1945, cu începere de la 1 ianuarie 2004. Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut, în esență, că reclamantul, născut la data de 17 mai 1934, în localitatea Bolgrad, județul Ismail, a făcut pe deplin dovada faptului că este beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, conform declarațiilor martorilor C.E. și S.M., aflate la dosar. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, invocând drept motiv de casare, prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În acest sens a arătat că instanța a făcut o greșită aplicare a legii, întrucât nu există dovezi concludente în susținerea cererii, iar declarațiile martorilor de la dosar nu respectă condițiile de fond, pentru validare, respectiv: să fi cunoscut personal situația despre care se declară și că reclamantul nu a făcut dovada demersurilor întreprinse, pentru obținerea de acte oficiale justificative. Recursul este nefondat. Prin hotărârea nr. 12345/12105 din 13 mai 2004 a Comisiei pentru acordarea drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, s-a respins cererea prin care recurentul a solicitat acordarea calității de beneficiar a O.G.

nr. 105/1999, cu motivarea că nu există acte concludente în acest sens. Corect, instanța de fond a admis acțiunea reclamantului, întrucât din actele de la dosar, respectiv din declarațiile martorilor C.E. și S.M., rezultă fără putință de tăgadă, că reclamantul s-a născut la data de 17 mai 1934, în Bolgrad, fiind refugiat, împreună cu familia sa, din această localitate, în București, ca urmare a cedării Basarabiei și Bucovinei, către Uniunea Sovietică și nu au mai revenit în localitatea natală. Potrivit art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, pe care, de altfel, reclamantul le-a solicitat, dovadă fiind adresa nr. 104957 din 1 iulie 2004, emisă de Arhivele Naționale, dovada persecuției etnice se poate face prin declarație de martori.

În conformitate cu art. 6 1 din O.G. nr. 105/1999, dovada situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte originale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege. Or, proba testimonială este una din mijloacele de probă prevăzute de lege, astfel cum în mod întemeiat a reținut instanța de fond. Întrucât intimatul-reclamant a făcut dovada celor solicitate, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 2137 din 15 octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2005.