ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 671/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, la 9 aprilie 2004, reclamanta H.V. a

chemat în judecată Casa de Pensii a municipiului București, solicitând anularea

hotărârii nr. 10583/9931 din 20 februarie 2004.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că în mod greșit s-a reținut că nu-i sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 189/2000, întrucât cu declarațiile martorilor și

celelalte acte depuse la dosar, a făcut dovada că împreună cu familia sa a fost

nevoită ca în luna septembrie 1943 să părăsească locurile natale, Stodolna,

județul Orhei (Moldova) și să se stabilească în România.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1510 din 22 iunie 2004, a

respins acțiunea formulată de H.V., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că în perioada 1941 - 1944, Basarabia și Bucovina de

Nord s-au aflat sub administrația românească, iar reclamanta, prin probele

administrate, nu a făcut dovada că a avut de suferit, din motive etnice.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, H.V., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut, în

esență, că a fost persecutată împreună cu familia, din toamna anului 1940, când

părinții și frații mai mari au fost prinși la Reni - Galați, când vroiau să treacă Prutul, în România. Tatăl său a fost judecat, condamnat și deportat în

Siberia, fără să-i fie anunțată familia. În anul 1943, când frontul și armata

rusă au început să se aproprie de Basarabia, reclamanta, împreună cu mama și

frații săi au trecut în România, de teama ocupării Basarabiei, de trupele

sovietice.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 1

din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile O.G. nr. 105/1999, persoana,

cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6

septembrie 1940 și până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din

motive etnice.

Din probele administrate în

dosarul cauzei, respectiv adeverința Serviciului de Informații și Securitate

Moldova nr. H-74 din 9 aprilie 2003 și declarațiile martorilor R.S., G.E. și P.E.,

rezultă că tatăl reclamantei, H.M., învățător la Școala primară din Stodolna,

din motive politice a fost arestat la 23 iunie 1941 și deportat în Siberia, iar

restul familiei - soția acestuia, T.H., împreună cu copiii, în 1943, odată cu înaintarea

frontului, de teama persecuției la care ar fi putut să fie supusă, mai ales că

aflaseră că figurau pe listele celor care urmau să fie deportați în Siberia,

s-a refugiat în România, în județul Alba.

Prin urmare, se va admite

recursul și rejudecând pricina, se va admite acțiunea reclamantei.

Drepturile vor fi acordate

începând cu data de 1 august 2003, având în vedere că cererea s-a formula la

data de 28 iulie 2003, iar în baza dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 105/1999,

astfel cum a fost modificată și aprobată prin Legea nr. 189/2000, acordarea

drepturilor se face începând cu data de întâi a lunii următoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

H.V. împotriva sentinței civile nr. 1510 din 22 iunie 2004, a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și

pe fond, anulează hotărârea nr. 10383/9931 din 20 februarie 2004, a Casei de

Pensii a municipiului București, pe care o obligă să emită o nouă hotărâre prin

care să recunoască reclamantei, beneficiul dispozițiilor art. 1 lit. c) din

Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1943 - 6 martie 1945, începând

cu 1 august 2003.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 februarie 2005.