ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2468/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, reclamanta J.S., în contradictoriu cu

Casa de Pensii a municipiului București, a contestat hotărârea nr. 12520/10524

din 19 mai 2004, solicitând admiterea acțiunii, anularea hotărârii emisă de

pârâtă și obligarea acesteia la recunoașterea calității de beneficiară a Legii nr.

189/2000, cu acordarea drepturilor corespunzătoare și emiterea unei noi

hotărâri în acest sens.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că s-a născut la 9 noiembrie 1932, în Soroca, Republica

Moldova și a fost nevoită să se refugieze în România, împreună cu părinții și

frații săi, din motive de persecuție etnică.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1959 din 6 octombrie 2004,

a admis acțiunea reclamantei J.S.

A anulat hotărârea nr. 12520/10524

din 19 mai 2004.

A obligat pârâta să

stabilească reclamantei, calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, art. 1 lit.

c), pentru perioada 17 martie 1944 - 6 martie 1945 și să emită o nouă hotărâre

în acest sens, cu acordarea drepturilor corespunzătoare, începând cu data de 1

octombrie 2003.

În baza art. 274 C. proc.

civ., a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1.500.000

lei, către reclamantă.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că din dovezile administrate în dosarul cauzei rezultă

că reclamanta s-a născut la 9 noiembrie 1932, în localitatea Căprești, județul

Soroca, Republica Moldova, iar la 15 octombrie 1941, împreună cu familia, a

fost evacuată din Basarabia, în România, s-a reîntors în Basarabia, după

nașterea fratelui său și ulterior, la data de 17 martie 1944, împreună cu

familia s-au refugiat în România, unde s-a stabilit în București și nu s-a mai

reîntors în localitatea natală. Această situație corespunde realităților

social-istorice din acea perioadă și a fost determinată de evenimentele

politico-militare și schimbarea frontierei.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ.

Recurenta a susținut în

esență, că reclamanta nu a dovedit persecuția etnică invocată, ținând cont că

declarațiile martorilor Ș.E. și P.L., singurele documente doveditoare depuse la

dosarul comisiei, sunt contradictorii.

Astfel, conform declarației

autentificate cu nr. 11094/2003, solicitanta a fost evacuată împreună cu

familia, din Basarabia, în România, la 15 octombrie 1941 și nu s-a mai întors

niciodată în localitatea de domiciliu.

Din declarațiile acelorași

martori, autentificate cu nr. 229 din 5 februarie 2004, reiese că reclamanta,

împreună cu familia, s-a reîntors în Basarabia după nașterea fratelui ei, la 1

iulie 1942 și a revenit în România, în martie 1944.

A mai susținut că instanța

de fond a acordat drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data

cererii inițiale, ignorând faptul că la dosarul Comisiei de specialitate,

singura abilitată de lege pentru acordarea calității de beneficiar, nu s-au depus

dovezi concludente soluționării cauzei.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale

aplicabile, constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Potrivit dispozițiilor art. 1

din O.G. nr. 105/1999, completată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de

prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie

1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice.

Dovedirea situațiilor

prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale

eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul în care

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege, respectiv

în sensul art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, prin declarație cu martori.

În cauză, reclamanta a făcut

dovada încadrării în situația prevăzută de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000,

cu declarația martorilor, autentificată sub nr. 229/2004, din care rezultă că

la 17 martie 1944, împreună cu familia s-a refugiat din Basarabia, în România,

stabilindu-se la București și nu s-a mai reîntors în localitatea natală,

situație ce corespunde realităților social-istorice din acea perioadă, fiind

determinată de evenimentele politico-militare și de schimbarea frontierei.

Cea de-a doua declarație de

martori, autentificată sub nr. 229 din 5 februarie 2004, completează declarația

autentificată sub nr. 1194/2003, astfel cum rezultă și coroborat cu actele de

stare civilă depuse de reclamantă, în susținerea cererii formulate.

Pentru considerentele

expuse, motivele de recurs formulate de pârâtă se vădesc a fi nefondate, astfel

că recursul va fi respins.

Cu cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Casa de Pensii a municipiului București împotriva sentinței nr. 1959 din 6

octombrie 2004, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ,

ca nefondat.

Obligă recurenta la

3.500.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta J.S.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2005.