ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 414/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 30 iulie 2003, reclamantul F.J. a solicitat suspendarea executării

dispoziției de părăsire a teritoriului României, nr. 98/8700185 din 6 martie

2003 și obligarea Autorității pentru Străini din cadrul Ministerului de Interne

(în prezent Ministerul Administrației și Internelor), la prelungirea dreptului

de ședere pe teritoriul României și, pe cale de consecință, la revocarea

dispoziției de părăsire a teritoriului, nr. 98/870184/2003 și suspendarea

efectelor vizei de ieșire pe durata judecării cauzei.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată că este cetățean chinez și a intrat legal în România, la 2

decembrie 2002, în scop de afaceri la SC X.C. SRL.

Mai arată că Serviciul

Independent de Evidență Informatizată a Persoanei al municipiului București i-a

prelungit viza de ședere în România, până la 5 martie 2003, că la 6 martie 2003

a solicitat o nouă prelungire a vizei de ședere, cerere ce i-a fost refuzată,

emițându-se dispoziția de părăsire a teritoriului României, nr. 98/870184 din 6

martie 2003, pe care instanța de judecată a menținut-o și că în prezent

îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, pentru prelungirea dreptului

de ședere în România.

Menționează că a formulat o

nouă cerere de prelungire a vizei, dar i s-a comunicat prin scrisoarea nr. 163281

din 17 iulie 2003, că se menține măsura de limitare a dreptului de ședere,

deoarece la data primei cereri nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor

condițiilor legale.

Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1813 din 4 noiembrie 2003,

a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., cerere formulată de reclamant, respingând și acțiunea

pentru existența autorității lucrului judecat.

Instanța reține, în

motivarea sentinței, că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin.

(1) pct. 1 C. proc. civ., pentru suspendarea judecății, pentru că soluționarea excepției

autorității lucrului judecat nu depinde de modul de finalizare a procedurii

reglementată de O.G. nr. 102/2000.

În ce privește excepția

autorității lucrului judecat, excepție invocată de pârâtă, reține că este

întemeiată, deoarece între pricina soluționată irevocabil prin sentința civilă nr.

986 din 24 iunie 2003, de către Curtea de Apel București, secția de contencios

administrativ, și cea aflată spre soluționare, există identitate de obiect,

părți și cauză.

Împotriva sentinței civile

nr. 1813 din 4 noiembrie 2003, reclamantul F.J. a declarat recurs, înregistrat

la 29 noiembrie 2003, la Curtea de Apel București, în cererea de recurs

specificând că motivele de recurs urmează să le formuleze după comunicarea

hotărârii recurate.

Abia la 12 noiembrie 2004,

recurentul a depus la dosarul acestei instanțe, motivele de recurs, prin care

critică sentința, pentru nelegalitate, susținând că instanța de fond a

interpretat greșit legea și raportul juridic dedus judecății, făcând și o

greșită apreciere a unor probe administrate în cauză, iar asupra altora nici nu

s-a pronunțat.

Recursul se va constata, ca

fiind nul, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu a fost motivat

în termenul prevăzut de art. 301 din același cod.

Trebuie reținut că sentința

recurată este definitivă și irevocabilă, conform prevederilor art. 82 alin. (1)

din O.U.G. nr. 194/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 357/2003,

astfel că aceasta nu se comunică părților din proces, așa cum se desprinde din

dispozițiile art. 266 alin. (3) C. proc. civ.

Cum hotărârea contestată nu

trebuia să fie comunicată recurentului, iar acesta a depus cererea de recurs la

29 noiembrie 2003, avea obligația ca motivarea recursului să o facă în termenul

de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., termen ce începea să curgă de la

data depunerii cererii de recurs.

De altfel, este de

neconceput ca o persoană, în situația recurentului, să nu aibă cunoștință de

hotărârea motivată timp de peste un an de la data pronunțării acesteia, pentru

a putea depune motivele de recurs.

Astfel fiind, se va constata

nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul, recursul

declarat de F.J., împotriva sentinței civile nr. 1813 din 4 noiembrie 2003, a

Curții de Apel București, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2005.