ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 414/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 iulie 2003, reclamantul F.J. a solicitat suspendarea executării dispoziției de părăsire a teritoriului României, nr. 98/8700185 din 6 martie 2003 și obligarea Autorității pentru Străini din cadrul Ministerului de Interne (în prezent Ministerul Administrației și Internelor), la prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României și, pe cale de consecință, la revocarea dispoziției de părăsire a teritoriului, nr. 98/870184/2003 și suspendarea efectelor vizei de ieșire pe durata judecării cauzei. În motivarea acțiunii, reclamantul arată că este cetățean chinez și a intrat legal în România, la 2 decembrie 2002, în scop de afaceri la SC X.C.

SRL. Mai arată că Serviciul Independent de Evidență Informatizată a Persoanei al municipiului București i-a prelungit viza de ședere în România, până la 5 martie 2003, că la 6 martie 2003 a solicitat o nouă prelungire a vizei de ședere, cerere ce i-a fost refuzată, emițându-se dispoziția de părăsire a teritoriului României, nr. 98/870184 din 6 martie 2003, pe care instanța de judecată a menținut-o și că în prezent îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, pentru prelungirea dreptului de ședere în România. Menționează că a formulat o nouă cerere de prelungire a vizei, dar i s-a comunicat prin scrisoarea nr. 163281 din 17 iulie 2003, că se menține măsura de limitare a dreptului de ședere, deoarece la data primei cereri nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor legale.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1813 din 4 noiembrie 2003, a respins cererea de suspendare a judecării cauzei, în temeiul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., cerere formulată de reclamant, respingând și acțiunea pentru existența autorității lucrului judecat. Instanța reține, în motivarea sentinței, că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru suspendarea judecății, pentru că soluționarea excepției autorității lucrului judecat nu depinde de modul de finalizare a procedurii reglementată de O.G. nr. 102/2000. În ce privește excepția autorității lucrului judecat, excepție invocată de pârâtă, reține că este întemeiată, deoarece între pricina soluționată irevocabil prin sentința civilă nr. 986 din 24 iunie 2003, de către Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, și cea aflată spre soluționare, există identitate de obiect, părți și cauză.

Împotriva sentinței civile nr. 1813 din 4 noiembrie 2003, reclamantul F.J. a declarat recurs, înregistrat la 29 noiembrie 2003, la Curtea de Apel București, în cererea de recurs specificând că motivele de recurs urmează să le formuleze după comunicarea hotărârii recurate. Abia la 12 noiembrie 2004, recurentul a depus la dosarul acestei instanțe, motivele de recurs, prin care critică sentința, pentru nelegalitate, susținând că instanța de fond a interpretat greșit legea și raportul juridic dedus judecății, făcând și o greșită apreciere a unor probe administrate în cauză, iar asupra altora nici nu s-a pronunțat. Recursul se va constata, ca fiind nul, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 301 din același cod.

Trebuie reținut că sentința recurată este definitivă și irevocabilă, conform prevederilor art. 82 alin. (1) din O.U.G. nr. 194/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 357/2003, astfel că aceasta nu se comunică părților din proces, așa cum se desprinde din dispozițiile art. 266 alin. (3) C. proc. civ. Cum hotărârea contestată nu trebuia să fie comunicată recurentului, iar acesta a depus cererea de recurs la 29 noiembrie 2003, avea obligația ca motivarea recursului să o facă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ., termen ce începea să curgă de la data depunerii cererii de recurs. De altfel, este de neconceput ca o persoană, în situația recurentului, să nu aibă cunoștință de hotărârea motivată timp de peste un an de la data pronunțării acesteia, pentru a putea depune motivele de recurs.

Astfel fiind, se va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul, recursul declarat de F.J., împotriva sentinței civile nr. 1813 din 4 noiembrie 2003, a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.