ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4109/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 317/A pronunțată

de Curtea de Apel București, a fost respins ca nefondat apelul declarat de

reclamanții I.V. și I.C.V. împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria sector

5 București la data de 24 octombrie 2003 în dosarul nr. 4968/2003 în

contradictoriu cu pârâții Consiliul General al Municipiului București și

Administrația Fondului Imobiliar.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de apel a reținut în esență că, prin încheierea atacată s-a dispus

respingerea cererii de îndreptare a erorii materiale strecurate în dispozitivul

sentinței civile nr. 4033/2003 determinat de faptul că, această cerere nu se

încadrează în prevederile art. 281 alin. (1) C. proc. civ. invocate în

justificarea sa, întrucât nu este vorba de nici o omisiune din cele la care se

referă textul legal.

Dat fiind faptul că, prin sentința pronunțată,

instanța de fond nu a omis să se pronunțe cu privire la nici un aspect ce a

format obiectul cererii de chemare în judecată, rezultă că, încheierea dată

este legală și temeinică.

Împotriva deciziei Curții de Apel au

declarat recurs reclamanții I.C.V. și I.V.A., criticând-o pentru următoarele

motive:

În calitatea de chiriași ai unui

apartament construit din fondurile statului, reclamanții au formulat o cerere

de cumpărare a acesteia, cu plata în rate, cerere înregistrată la data de 27

februarie 1998 și refuzată de organele competente.

Atât pentru acest motiv, cât și, pentru

faptul că, Administrația Fondului Imobiliar consideră că încheierea contractului

de vânzare-cumpărare nu se poate face în baza legii speciale, ci în baza

dreptului comun, cu ofertă de preț, reclamanții au fost nevoiți a promova

acțiune în instanță, prin care, pârâtul să fie obligat la vânzare, la prețul

corespunzător valorii de la data depunerii cererii de cumpărare, respectiv, anul

1998.

Examinând recursul reclamanților,

instanța constată că, acesta este fondat sub următoarele aspecte:

Prin acțiunea introductivă, reclamanții

au solicitat obligarea pârâților să încheie cu ei contract de vânzare-cumpărare

cu plata prețului în rate, în condițiile legii.

Având în vedere faptul că, prin

concluziile formulate cu ocazia dezbaterii în fond a cauzei (fila 58),

reclamanții au solicitat ca plata prețului să se facă în rate, la valoarea de

la data depunerii cererii de cumpărare iar instanța a dispus ca plata prețului

să se facă „în condițiile legii”, reclamanții au considerat că este vorba de o

omisiune a instanței de a se pronunța asupra acestei cereri. Pe cale de

consecință, au depus o cerere de îndreptare a erorii materiale fondată pe

prevederile art. 281

1

C. proc. civ., considerând că este vorba de o

omisiune de pronunțare asupra cererii formulate.

Prin încheierea din 24 octombrie 2003

dată în camera de consiliu, Judecătoria a respins cererea, considerând că nu

este vorba de nici o omisiune și că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de

art. 281

1

C. proc. civ. pentru admisibilitatea unei astfel de

cereri, încheierea a rămas definitivă prin respingerea apelului.

În examinarea recursului declarat

împotriva deciziei de respingere a apelului, instanța de recurs constată că,

cererea de îndreptare a erorii materiale a fost întemeiată pe „dispozițiile

art. 281 și urm. C. proc. civ.” iar din starea de fapt relatată prin conținutul

aceleiași cereri, se poate desprinde și posibilitatea întemeierii cererii pe

dispozițiile art. 281

2

C. proc. civ. Astfel, reclamanții criticând

faptul omisiunii instanței de a se pronunța asupra unei cereri formulate, au

cerut în realitate, completarea hotărârii judecătorești.

În aceste condiții, potrivit textului

legii, [ art. 281

2

alin. (2)] cererea trebuia soluționată de

urgență, cu citarea părților și prin hotărâre separată.

Nefiind dată cu citarea părților ci în

camera de consiliul și prin încheiere, hotărârea este nulă, motiv pentru care,

pentru motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ. și în

temeiul art. 312 C. proc. civ., instanța va admite recursul și va dispune

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Urmează ca, instanța de rejudecare să

stabilească prin prisma precizării părților natura juridică exactă a cererii de

îndreptare, admisibilitatea acesteia în condițiile neexercitării căii de atac a

recursului împotriva hotărârii judecătorești, precum și natura juridică a

precizării făcute cu ocazia dezbaterii în fond a acțiunii, privită prin prisma

dispozițiilor art. 132 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamanții I.V.A.

și I.C.I. împotriva deciziei civile nr. 317/A din 20 februarie 2004 a Curții de

Apel București, secția a III-a civilă.

Casează decizia precum și Încheierea din

24 octombrie 2003 a Judecătoriei sectorului 5 București și trimite cauza

acestei din urmă instanțe pentru rejudecarea cererii formulate de reclamanți.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18

mai 2005.