ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 333/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 937

din 16 iulie 2004, Tribunalul București, secția I penală, a condamnat pe

inculpata

F.M.

la 3 ani

închisoare și 2 ani exercitarea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută

de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din

același act normativ și art. 74 alin. (1) lit. a) și c) – art. 76 alin. (1)

lit. a) C. pen.

S-a reținut că, la data de 1

martie 2004, inculpata F.M. a vândut denunțătorului S.D. 8 doze de heroină,

contra sumei de 2.400.000 lei.

La data de 4 martie 2004, pe

baza denunțului inculpatei și că este de acord să colaboreze cu organele de

cercetare penală în vederea identificării și tragerii la răspundere a numitului

C., a fost surprins în flagrant numitul P.I,. în timp ce comercializa 2 grame

de heroină numitului M.F., concubinul inculpatei. Traficantul menționat a fost

cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 143/2000 motiv pentru care s-au reținut în favoarea inculpatei

F.M. dispozițiile art. 16 din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea

judiciară a pedepsei, instanța de fond a ținut cont de participația inculpatei

la săvârșirea infracțiunii în calitate de autor, de forma de vinovăție cu care

fapta a fost comisă, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru fapta

reținută în sarcina acesteia, astfel cum acestea sunt reduse în urma aplicării

prevederilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. De asemenea, a apreciat gradul de

pericol social concret relativ redus, dedus din împrejurările concrete în care

fapta a fost comisă, de circumstanțele personale ale acesteia, care se află la

primul conflict cu legea penală, a manifestat o atitudine constant sinceră de

recunoaștere a faptei comise, de conduita anterioară bună în familie și

societate, de faptul că este mama a unei fetițe de aproape 5 ani, care are

nevoie de sprijinul și ocrotirea părintească, indiferent de greșelile mamei

sale și pentru care aceasta urmează a răspunde în fața legii.

În raport de cele arătate,

tribunalul a apreciat că în cauză pot fi reținute în favoarea inculpatei și

circumstanțele atenuante judiciare, prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) și

c) și alin. (2) C. pen.

Împotriva hotărârii primei

instanțe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpata F.M.

Parchetul a susținut că

pedeapsa aplicată inculpatei nu răspunde funcției de exemplaritate a pedepsei.

Totodată, în mod greșit prima instanță nu s-a pronunțat asupra destinației

drogurilor confiscate.

Inculpata a solicitat

reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, dându-se

o mai mare eficiență circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea

sa și schimbarea modalității de executare prin aplicarea art. 81 sau art. 86

1

C. pen., suspendarea condiționată a executării pedepsei ori suspendarea sub

supraveghere.

Curtea de Apel București,

secția I penală, prin decizia penală nr. 692 din 29 septembrie 2004, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a desființat în

parte hotărârea atacată și, în baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, a constatat

că întreaga cantitate de droguri a fost consumată în procesul analizei de

laborator.

Celelalte dispoziții ale

sentinței au fost menținute.

Prin aceeași decizie, apelul

declarat de inculpată împotriva hotărârii primei instanțe a fost respins, ca

nefondat.

În motivarea acestei

hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că aplicarea unei pedepse de 3

ani închisoare corespunde tuturor criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. și

circumstanțelor atenuante. Nu se justifică însă suspendarea condiționată a

executării pedepsei, care nu și-ar mai atinge astfel finalitatea prevăzută de

lege.

Ca atare, ambele apeluri

sunt nefondate sub aspectul acestor critici.

Reiterând criticile

formulate în apel, inculpata F.M. a declarat recurs împotriva acestei din urmă

hotărâri.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Aplicând, cumulat, toate

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., prima instanță a

individualizat judicios pedeapsa aplicată inculpatei F.M. Totodată, apreciind

corect că privarea de libertate, pe durata pedepsei aplicate, este de natură a

realiza scopul și funcțiile pedepsei. Astfel, s-a reținut că, după executarea pedepsei

de 3 ani închisoare, în modalitatea arătată, funcția de reeducare va fi

realizată, inculpata putând fi redată societății fără teama că aceasta ar mai

săvârși alte infracțiuni.

Or, condiția esențială,

între condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, pentru dispunerea

suspendării condiționate a executării pedepsei sau suspendării executării sub

supraveghere, privește convingerea instanței că reeducarea inculpatului ar

putea avea loc și fără executarea pedepsei, prin stimularea eforturilor de autoeducare

ale acestuia, dovedite prin buna conduită în termenul de încercare.

Cum această apreciere nu a

fost generată de datele dosarului, în mod judicios prima instanță nu a stabilit

această modalitate de executare a pedepsei închisorii.

Examinând cauza prin prisma

criticilor formulate, se constată lipsa temeiurilor pentru reducerea

cuantumului pedepsei aplicate, care apare ca fiind just proporționalizată,

precum și pentru schimbarea modalității de executare, în lipsa elementelor care

să conducă la aprecierea că scopul pedepsei ar putea fi atins chiar fără

executarea acesteia.

Ca atare, respingând apelul

și menținând sentința atacată, instanța de control judiciar a pronunțat o

hotărâre nesupusă cazului de casare, prevăzut de art. 285

9

pct. 14

C. proc. pen., invocat de inculpat.

În fine, examinând cauza în

raport de dispozițiile art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., nici alte

cazuri de casare susceptibile a fi puse în discuție din oficiu nu se constată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata F.M.

Se va computa detenția

preventivă de la 1 martie 2004 la 17 ianuarie 2005.

Totodată, în baza art. 192

alin. (2) din același cod, inculpata menționată va fi obligată la plata

cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata F.M. împotriva deciziei penale nr. 692

din 28 septembrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală.

Deduce din pedeapsă timpul

arestării preventive a inculpatei de la 1 martie 2004 la 17 ianuarie 2005.

Obligă pe recurentă la plata

sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 17 ianuarie 2005.