Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.04.2005
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2223/2005

HOTĂRÂRE
01.04.2005
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2223/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 283 din 1 septembrie 2004, Tribunalul Maramureș l-a condamnat pe inculpatul I.I. la 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. și la 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 1 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen., instanța a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor menționate.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut în fapt că, în seara zilei de 20 martie 2004, inculpatul I.I., în stare de beție alcoolică, a intervenit într-un conflict produs în barul L. din municipiul Baia Mare între anumiți consumatori și barmanița H.V., lovindu-l cu cuțitul pe O.O. și provocându-i astfel leziuni corporale grave, care i-au pus acestuia viața în pericol. Din raportul de expertiză medico-legală întocmit de Serviciul Medico-Legal Județean Baia Mare – Maramureș rezultă că O.O. a prezentat o plagă complexă în regiunea delto-axilară dreaptă, o plagă tăiată cu lungimea de 3 cm. pe fața anterioară a coapsei drepte și o plagă tăiată cu lungimea de 1 cm. pe fața anterioară a gambei drepte și că pentru vindecarea acestor leziuni care i-au pus viața în primejdie, partea vătămată a avut nevoie de intervenție chirurgicală de urgență și de îngrijiri medicale, 65-70 zile.

Prin decizia penală nr. 331 din 6 decembrie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentințe. Împotriva deciziei instanței de apel, inculpatul I.I. a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii atacate, rejudecarea cauzei și aplicarea în favoarea sa a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., întrucât a fost provocat de partea vătămată și schimbarea încadrării faptei în prevederile art. 182 C. pen., deoarece nu a acționat cu intenția de a ucide. Recursul nu este fondat. Din probele administrate în cauză, rezultă că inculpatul a intervenit într-un conflict minor produs între barmanița H.V. și martorul C.C. în legătură cu suma datorată de acesta din urmă pentru consumația făcută.

Fără să fie provocat de cineva, inculpatul concubin al barmaniței, a scos din buzunar un cuțit cu care i-a amenințat pe C.C. și pe alți consumatori și l-a lovit pe O.O., cauzându-i leziunile descrise în raportul de expertiză medico-legală. În raport cu situația de fapt stabilită pe baza declarațiilor părții vătămate și ale martorilor ascultați în cauză, nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă, prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., deoarece nici partea vătămată O.O. și nici altă persoană nu l-a provocat prin acte de violență ori în alt mod pentru a-i produce o asemenea tulburare încât să comită agresiunea descrisă mai sus, împotriva părții vătămate. De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate primi cererea inculpatului I.I.

de schimbare a încadrării juridice a faptei din tentativă la infracțiunea de omor calificat în infracțiunea de vătămare corporală gravă, dat fiind că intensitatea loviturilor de cuțit aplicate victimei în zonele vitale arătate în raportul medico-legal, dovedesc intenția inculpatului de a ucide. Astfel, prin hotărârile pronunțate în cauză, fapta inculpatului a fost încadrată corect în prevederile art. 20, raportat la art. 174 și art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen. În consecință, urmează ca recursul declarat de inculpat să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.I. împotriva deciziei penale nr. 331 din 6 decembrie 2004 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 martie 2004, la 1 aprilie 2005. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 1 aprilie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-09-14
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4512/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 13 din 26 ianuarie 2004, pronunțată de Tribunalul Olt, inculpatul S.D. a fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare și la 4 ani in
ÎCCJ 2005-07-11
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4254/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 171 din 19 aprilie 2005, Tribunalul Maramureș, secția penală, a condamnat pe inculpatul F.I., la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea
ÎCCJ 2005-06-10
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3617/2005
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 440 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului Bacău a fost condamnat inculpatul S.D., la 3 ani închisoare și un an interzicerea drepturilor
ÎCCJ 2005-04-01
0,93
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2225/2005
area conflictului „ca între bărbați”. Odată ajunși în afara barului, inculpatul S.N. l-a lovit pe B.M. în zona pieptului cu un cuțit aflat asupra sa. Conform raportului de expertiză medico-legală întocmit în cauză, vătămarea referită de B.M
ÎCCJ 2004-08-10
0,92
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5740/2004
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 139 din 20 mai 2004, Tribunalul Maramureș a condamnat pe inculpatul B.M. la: 6 luni închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 5
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă