ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4254/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 171 din 19 aprilie 2005, Tribunalul Maramureș, secția penală, a condamnat pe inculpatul F.I., la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C. pen. A constatat că partea vătămată F.R. și C.A.S. Maramureș nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a confiscat de la inculpat toporul corp delict.

S-a reținut că, în data de 15 februarie 2005, în timp ce se afla la domiciliul său sub influența alcoolului, inculpatul i-a aplicat soției sale o lovitură în cap cu muchia toporului, cauzându-i un traumatism cranian cu plagă zdrobită în regiunea occipitală cu fragment osos detașat din tăblia osului occipital, leziuni ce au necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale. Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, prin decizia penală nr. 132/ A din 26 mai 2005, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe, reținând că starea de fapt a fost stabilită corespunzător probatoriului administrat, din care rezultă vinovăția acestuia, iar pedeapsa a fost just individualizată.

Împotriva acestei din urmă hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Infracțiunile de omor și vătămare corporală au comun faptul că afectează relațiile sociale ocrotite de lege privitoare la drepturile persoanei, luată în considerare în mod individual, dar sunt deosebite sub aspectul obiectului juridic special, în sensul că în primul caz sunt încălcate relațiile sociale privitoare la dreptul la viață, iar în al doilea caz cele privitoare la integritate corporală și sănătate.

Totodată, sub aspectul laturii subiective, omorul se săvârșește întotdeauna cu intenție, în timp ce vătămarea corporală se săvârșește, după caz, cu intenție indirectă sau praeterintenție. Drept urmare, încadrarea juridică a faptei, cu referire în speță la tentativă la infracțiunea de omor calificat sau săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, impune stabilirea poziției psihice a făptuitorului, în raport cu împrejurările concrete, cu instrumentul vulnerant, apt sau nu de a produce rezultatul letal, intensitatea loviturii și localizarea acesteia în zone considerate vitale. La data de 15 februarie 2005, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, în stare de ebrietate, unde a continuat să consume băuturi alcoolice.

La un moment dat, fără nici un temei, a început să se certe cu soția și fiul său. Deoarece partea vătămată, soția inculpatului, a fost amenințată de către acesta, s-a refugiat în podul casei. Urmărind să o prindă, inculpatul a blocat ușa de acces, bătând cuie cu un topor, astfel că partea vătămată să nu poată ieși din casă. Apoi, inculpatul s-a așezat pe un fotoliu, a rezemat toporul de ușă și a așteptat-o pe partea vătămată. Nemaiauzind zgomote, partea vătămată a ieșit din ascunzătoare și s-a deplasat spre ușă, cu intenția de a fugi din casă. Văzând-o, inculpatul a început să o insulte, a luat toporul și, cu muchia acestuia, a aplicat părții vătămate o lovitură în cap. În urma loviturii primite, partea vătămată a căzut, inculpatul fiind surprins de fiul său lângă partea vătămată, cu toporul în mână.

În raport de situația expusă, corpul vulnerant apt a produce moartea, zona anatomică vizată și intensitatea loviturii, rezultă cert că inculpatul a acționat cu intenția de a o ucide pe partea vătămată. Prin urmare, încadrarea juridică este cea legală, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., vizat de recurent. Pe de altă parte, în raport de gradul de pericol social concret al faptei și persoanei făptuitorului, pedeapsa apare ca fiind just individualizată, neconstatându-se motive pentru reducerea cuantumului acesteia. Ca atare, hotărârile atacate nu sunt supuse nici cazului de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 din același cod, vizat de inculpat.

În fine, nici alte motive de casare, susceptibile a fi puse în discuție din oficiu, nu se constată. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.I. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.I. împotriva deciziei penale nr. 132/ A din 26 mai 2005 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 martie 2005 la 11 iulie 2005. Obligă pe recurent să plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 11 iulie 2005.