ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4254/2005

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 171

din 19 aprilie 2005, Tribunalul Maramureș, secția penală, a condamnat pe

inculpatul F.I., la 8 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru tentativă la infracțiunea de

omor calificat, prevăzută de art. 20, raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) C.

pen.

A constatat că partea

vătămată F.R. și C.A.S. Maramureș nu s-au constituit părți civile în cauză.

În baza art. 118 lit. b) C.

pen., a confiscat de la inculpat toporul corp delict.

S-a reținut că, în data de

15 februarie 2005, în timp ce se afla la domiciliul său sub influența

alcoolului, inculpatul i-a aplicat soției sale o lovitură în cap cu muchia

toporului, cauzându-i un traumatism cranian cu plagă zdrobită în regiunea

occipitală cu fragment osos detașat din tăblia osului occipital, leziuni ce au

necesitat pentru vindecare 30-35 zile de îngrijiri medicale.

Curtea de Apel Cluj, secția

penală și de minori, prin decizia penală nr. 132/ A din 26 mai 2005, a respins,

ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva hotărârii primei instanțe,

reținând că starea de fapt a fost stabilită corespunzător probatoriului

administrat, din care rezultă vinovăția acestuia, iar pedeapsa a fost just

individualizată.

Împotriva acestei din urmă

hotărâri inculpatul a declarat recurs, solicitând schimbarea încadrării

juridice în infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., iar în subsidiar,

reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia.

Recursul este nefondat,

pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Infracțiunile de omor și

vătămare corporală au comun faptul că afectează relațiile sociale ocrotite de

lege privitoare la drepturile persoanei, luată în considerare în mod

individual, dar sunt deosebite sub aspectul obiectului juridic special, în sensul

că în primul caz sunt încălcate relațiile sociale privitoare la dreptul la

viață, iar în al doilea caz cele privitoare la integritate corporală și

sănătate.

Totodată, sub aspectul

laturii subiective, omorul se săvârșește întotdeauna cu intenție, în timp ce

vătămarea corporală se săvârșește, după caz, cu intenție indirectă sau

praeterintenție.

Drept urmare, încadrarea

juridică a faptei, cu referire în speță la tentativă la infracțiunea de omor

calificat sau săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, impune stabilirea

poziției psihice a făptuitorului, în raport cu împrejurările concrete, cu

instrumentul vulnerant, apt sau nu de a produce rezultatul letal, intensitatea

loviturii și localizarea acesteia în zone considerate vitale.

La data de 15 februarie

2005, inculpatul s-a deplasat la domiciliul său, în stare de ebrietate, unde a

continuat să consume băuturi alcoolice.

La un moment dat, fără nici

un temei, a început să se certe cu soția și fiul său.

Deoarece partea vătămată,

soția inculpatului, a fost amenințată de către acesta, s-a refugiat în podul

casei.

Urmărind să o prindă,

inculpatul a blocat ușa de acces, bătând cuie cu un topor, astfel că partea

vătămată să nu poată ieși din casă.

Apoi, inculpatul s-a așezat

pe un fotoliu, a rezemat toporul de ușă și a așteptat-o pe partea vătămată.

Nemaiauzind zgomote, partea

vătămată a ieșit din ascunzătoare și s-a deplasat spre ușă, cu intenția de a

fugi din casă.

Văzând-o, inculpatul a

început să o insulte, a luat toporul și, cu muchia acestuia, a aplicat părții

vătămate o lovitură în cap.

În urma loviturii primite,

partea vătămată a căzut, inculpatul fiind surprins de fiul său lângă partea

vătămată, cu toporul în mână.

În raport de situația

expusă, corpul vulnerant apt a produce moartea, zona anatomică vizată și

intensitatea loviturii, rezultă cert că inculpatul a acționat cu intenția de a

o ucide pe partea vătămată.

Prin urmare, încadrarea

juridică este cea legală, hotărârile pronunțate în cauză nefiind supuse cazului

de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.,

vizat de recurent.

Pe de altă parte, în raport

de gradul de pericol social concret al faptei și persoanei făptuitorului,

pedeapsa apare ca fiind just individualizată, neconstatându-se motive pentru

reducerea cuantumului acesteia.

Ca atare, hotărârile atacate

nu sunt supuse nici cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin.

(1) pct. 14 din același cod, vizat de inculpat.

În fine, nici alte motive de

casare, susceptibile a fi puse în discuție din oficiu, nu se constată.

În consecință, pentru

considerentele ce preced, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul F.I.

Totodată, în baza art. 192 alin.

(2) din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor

judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul F.I. împotriva deciziei penale nr. 132/ A din

26 mai 2005 a Curții de Apel Cluj.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 10 martie 2005 la 11 iulie

2005.

Obligă pe recurent să

plătească statului suma de 160 lei (1.600.000 lei) cheltuieli judiciare, din

care suma de 40 lei (400.000 lei), reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iulie 2005.