ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7020/2005

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7020/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Deliberând asupra recursurilor

penale de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 805/ F din

15 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art.

20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., și art.

76 C. pen., a condamnat pe inculpatul N.C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64

C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă de la 9 decembrie 2004

la zi.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 118 lit. b) C. pen., a

dispus confiscarea toporului de 69 cm lungime și 9 cm lungimea lamei și a

cuțitului cu mâner de culoare neagră în lungime de 24,5 cm și lungimea lamei de

13,5 cm, ridicate de la inculpat.

În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002

a obligat inculpatul la plata sumei de 15.035.720 lei, cu dobânda legală de la

rămânerea definitivă a prezentei, către C.A.S. a municipiului București

reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate

suportate de Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon.

A constatat că partea vătămată C.G. nu

s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul la

cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că inculpatul N.C. împreună cu concubina sa R.E. și

partea vătămată C.G. împreună cu concubina sa G.M. au locuit, fără forme

legale, în imobilul din str. Confederației și au ocupat câte o cameră amplasată

pe un hol comun. Inculpatul N.C. este văr cu G.M., concubina părții vătămate.

În seara zilei de 13 noiembrie 200,

între inculpat și partea vătămată a avut loc o altercație în legătură cu unele

activități privind folosința comună a utilităților, conflict ce a degenerat datorită

comportamentului părții vătămate care era într-o stare avansată de ebrietate,

cei doi adresându-și injurii și amenințări.

Pe fondul stării conflictuale

inculpatul N.C. s-a deplasat în camera părții vătămate, cu un topor pe care l-a

luat din holul situat lângă camera părții vătămate, și l-a lovit cu toporul dar

fără a-i provoca leziuni grave, deoarece inculpatul a fost dezarmat de partea

vătămată, care la rândul lui l-a lovit pe inculpat. După ce și partea vătămată

a fost dezarmată de topor de fosta concubină și actuala soție, C.M., inculpatul

a luat un cuțit cu care a înjunghiat pe partea vătămată în spate, suprascapular

stânga, lovitură în urma căreia partea vătămată a fost transportată la Spitalul

de Urgență Sf. Pantelimon, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale.

Conform raportului de expertiză

medico-legală, urmare a loviturilor primite partea vătămată a prezentat leziuni

traumatice (pe partea dorsală a nasului, latero-cervical stâng și suprascapular

stâng) care au fost produse cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit),care

au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața.

Inculpatul a recunoscut săvârșirea

faptei dar a precizat că a săvârșit fapta în stare de provocare respectiv l-a

lovit pe partea vătămată cu cuțitul deoarece acesta a încercat să-l lovească cu

un cuțit iar apoi cu un topor.

A mai precizat că inculpatul a spart

cu capul un geam în care s-a tăiat la nas și că singura leziune ce i-a produs-o

cu cuțitul a fost cea din zona omoplatului.

Tribunalul nu a putut reține în

favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit.

b) C. pen., așa cum rezultă din declarația singurei martore care a fost de față

la momentul săvârșirii faptei, C.M., inculpatul când a intrat în camera părții

vătămate, în care se afla martora, avea toporișca în mână și după un schimb de

replici cu partea vătămată, a spart geamul de la ușă cu toporișca după care l-a

lovit pe partea vătămată cu acesta în spate și în zona nasului, împrejurare în

care partea vătămată a reușit să-i ia toporișca din mâna inculpatului și să-l

lovească cu aceasta.

Deși actele de violență atât ale

sale cât și ale părții vătămate sunt relatate corect, succesiunea lor este

inversată tocmai pentru a beneficia de circumstanța atenuantă a provocării.

Din relatările aceleiași martore a

mai rezultat că după ce părții vătămate i s-a luat toporișca din mână de către

martoră, inculpatul a luat un cuțit și i-a aplicat două lovituri

latero-cervical stâng și suprascapular stâng. În atare situație, acțiunea

inculpatului de lovire a părții vătămate nu a fost săvârșită în stare de

provocare atâta vreme cât partea vătămată fusese dezarmată.

Împotriva acestei sentințe penale au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul N.C.,

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul parchetului este

criticată hotărârea pentru greșita individualizare a pedepsei în sensul că nu

se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., și pentru reeducarea inculpatului se

impune o pedeapsă mai aspră.

Inculpatul critică hotărârea prin

apelul său pe motiv că, deși prima instanță a reținut în considerente faptul că

inculpatul a acționat în urma provocării din partea victimei totuși nu a

reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C.

pen., în consecință nu i-a aplicat minimul de pedeapsă de un an închisoare, pe

care îl apreciază ca fiind suficient pentru atingerea scopului preventiv - educativ

prevăzut de art. 52 C. pen.

Curtea a constatat că, în cauză,

s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului, în baza cărora s-au

reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului.

Din analiza probelor a rezultat că

inculpatul N.C. împreună cu concubina sa R.E. și partea vătămată C.G. împreună

cu concubina sa G.M. au locuit, fără forme legale, în imobilul din str. Confederației,

fiecare pereche ocupând câte o cameră. Inculpatul N.C. este văr cu G.M.,

concubina părții vătămate. În seara zilei de 13 noiembrie 2004, între inculpat

și victimă a avut loc o altercație în legătură cu folosința comună a

utilităților, dispută care a degenerat în injurii și amenințări, datorită

stării de ebrietate în care se afla partea vătămată. La un moment dat

inculpatul N.C. a luat un topor, din holul situat lângă camera părții vătămate,

și a lovit pe partea vătămată, fără a-l vătăma grav, după care partea vătămată l-a

dezarmat pe inculpat și l-a lovit la rândul său. După ce partea vătămată a fost

dezarmată de concubina sa G.M. (în prezent soția acestuia), inculpatul a luat

un cuțit cu care l-a înjunghiat pe C.G. în spate (suprascapular stânga), care a

fost transportat la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon pentru îngrijiri

medicale. Așa cum rezultă din expertiza medico-legală partea vătămată a suferit

leziuni traumatice care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus

viața în primejdie.

În declarațiile date inculpatul a

recunoscut incidentul și vătămarea victimei, însă a încercat să inverseze

succesiunea împrejurărilor pentru a demonstra că a comis fapta în stare de

provocare [(art. 73 lit. b) C. pen.)].

Prima instanță a evaluat judicios

probele administrate și a înlăturat parțial declarația inculpatului, reținând

corect starea de fapt, astfel cum a fost descrisă mai sus.

Faptele comise de inculpatul N.C. au

fost corespunzător încadrate juridic în tentativă la omor, prevăzută de art. 20

raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., și art. 76 C.

pen.

Individualizarea pedepsei de 3 ani

închisoare s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., avându-se

în vedere gradul de pericol social concret al acestei fapte penale, de

împrejurările reale ale comiterii faptei (ebrietatea victimei care a contribuit

la escaladarea disputei verbale), și circumstanțele personale, instanța reținând

just, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit.

c) C. pen., respectiv atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii,

rezultând din prezentarea sa în fața instanței și comportarea sinceră în cursul

procesului.

Pedeapsa astfel individualizată este

aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen.,

rezultând, astfel, că nu se impune majorarea așa cum a solicitat parchetul, dar

nici reducerea ei, după cum a cerut inculpatul prin apelul său.

Curtea de Apel București, secția I penală,

conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 729 din

28 septembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul

de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul N.C. împotriva sentinței

penale 805 din 15 iunie 2005 a Tribunalului București, secția I penală.

A fost computată prevenția pentru

inculpat de la 9 decembrie 2005 la zi și a fost menținută starea de arest a

acestuia.

Apelantul

inculpat a fost obligat să plătească

200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul

N.C.

Prin motivele de recurs, atât

parchetul cât și inculpatul critică hotărârile pronunțate în cauză pentru

netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei stabilite, cu

deosebirea că parchetul solicită aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai

mare, iar inculpatul solicită reducerea acesteia.

Practic, recurenții au reiterat motivele

de netemeinicie ale hotărârii primei instanțe, susținute cu prilejul

soluționării apelurilor formulate.

Astfel, parchetul susține că

reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este

nejustificată, în condițiile în care acesta a încercat să acrediteze ideea provocării

și a legitimei apărări, încercând să denatureze adevărul.

De asemenea, se susține că fapta

săvârșită de inculpat prezintă un pericol social concret care nu se reflectă în

planul acțiunii aplicate față de împrejurarea că la violențele verbale ale

părții vătămate, aflată în stare de ebrietate, inculpatul a ripostat prin

agresiune fizică, care a pus în pericol viața victimei.

Pe de altă parte inculpatul susține

că partea vătămată a fost cea care l-a provocat, în sensul că l-a amenințat cu

moartea, context în care a săvârșit infracțiunea.

De asemenea, inculpatul a arătat că

familia sa formată din soție, care este bolnavă și copii minori, are o situație

materială precară, el fiind singurul întreținător al familiei.

Recursurile vor fi analizate prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

referitor la greșita individualizare a pedepsei.

Examinând hotărârile pronunțate în

cauză sub aspectele invocate de parchet și de către inculpat, cât și prin

prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursurile formulate

nu sunt fondate, soluțiile instanțelor de fond și de apel fiind legale și

temeinice.

Pe baza probelor administrate, în

cauză s-a stabilit corect situația de fapt, inclusiv succesiunea evenimentelor,

care a fost anterior menționată.

De asemenea, s-a reținut corect că

inculpatul a săvârșit cu vinovăție tentativa la infracțiunea de omor, prevăzută

de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., constând în aceea că, în ziua de 13

noiembrie 2004, pe fondul unui conflict, recurentul N.C. a lovit cu un topor și

un cuțit pe partea vătămată C.G., provocându-i leziuni care i-au pus viața în

primejdie și au necesitat, pentru vindecare, 25-30 zile medicale.

Înalta Curte apreciază că pedeapsa

aplicată inculpatului a fost judicios individualizată în raport de criteriile generale

prevăzute de art. 72 C. pen., respective limitele de pedeapsă prevăzută de lege

(care sunt cuprinse între 5 și 10 ani închisoare), de persoana inculpatului și

de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Prima instanță a apreciat că

atitudinea recurentului inculpat după săvârșirea infracțiunii, constând în

comportamentul său procesual, respectiv acesta a recunoscut fapta, însă

făcându-și și apărările referitoare la scuza provocării și la legitima apărare,

apărări care au fost respinse de către instanțe, a fost sinceră.

Chiar în aceste condiții, Înalta

Curte apreciază că prin atitudinea sa procesuală, inculpatul a contribuit la

aflarea adevărului în cauză, astfel că susținerile parchetului nu pot fi

primite.

De asemenea, se constată că în cauză

corect nu a fost reținută în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă

legală a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen.

Potrivit textului de lege menționat,

circumstanța atenuantă a provocării există când infracțiunea s-a săvârșit sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea

persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității

persoanei sau adusă printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Ori, în cauză, se constată că între

inculpat și partea vătămată a avut loc un conflict verbal, izbucnit ca urmare a

folosinței comune a imobilului, prilej cu care aceștia și-au adresat reciproc

injurii și amenințări.

Pe fondul acestei situații

conflictuale, care a fost amplificată și datorită faptului că partea vătămată

se afla într-o stare avansată de ebrietate, inculpatul s-a înarmat cu un topor,

cu care a lovit-o pe partea vătămată, iar ulterior, fiind dezarmat de acest

obiect, inculpatul a folosit un cuțit cu care i-a provocat victimei leziunile

anterior descrise.

În raport de situația de fapt

descrisă, se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile provocării,

respectiv existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei

vătămate, act provocator care să fi determinat inculpatului o puternică

tulburare sau emoție, sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârșit infracțiunea.

De asemenea, se constată că există o

disproporție dintre actele pretins provocatoare ale victimei (care de altfel au

fost doar verbale) și riposta inculpatului, acțiunile părții vătămate nefiind

susceptibile să provoace o puternică tulburare sau emoție în psihicul

recurentului, care să-i determine reacția violentă.

În consecință, se apreciază că nu se

putea reține scuza provocării în favoarea inculpatului, iar după cum s-a

menționat anterior pedeapsa aplicată acestuia a fost just individualizată.

Se constată că, în raport de

circumstanțele reale și personale reținute, pedeapsa aplicată corespunde, atât

prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ

și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că în temeiul

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile formulate vor

fi respinse, ca nefondate.

Se va computa prevenția pentru

inculpat la zi.

Văzând și dispozițiile art. 192 C.

proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul N.C.

împotriva deciziei penale nr. 729 din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel

București, secția I penală.

Deduce din pedeapsa aplicată

inculpatului, timpul arestării preventive de la 9 decembrie 2004, la 13

decembrie 2005.

Obligă pe recurent la plata sumei de

220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

13 decembrie 2005.