ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 7020/2005

Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele: Prin sentința penală nr. 805/ F din 15 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în baza art. 20, raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., și art. 76 C. pen., a condamnat pe inculpatul N.C., la o pedeapsă de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. S-a făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată reținerea și arestarea preventivă de la 9 decembrie 2004 la zi. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului. În baza art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea toporului de 69 cm lungime și 9 cm lungimea lamei și a cuțitului cu mâner de culoare neagră în lungime de 24,5 cm și lungimea lamei de 13,5 cm, ridicate de la inculpat.

În baza art. 106 din O.U.G. nr. 150/2002 a obligat inculpatul la plata sumei de 15.035.720 lei, cu dobânda legală de la rămânerea definitivă a prezentei, către C.A.S. a municipiului București reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare a părții vătămate suportate de Spitalul Clinic de Urgență Sf. Pantelimon. A constatat că partea vătămată C.G. nu s-a constituit parte civilă în cauză. A fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare statului. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că inculpatul N.C. împreună cu concubina sa R.E. și partea vătămată C.G. împreună cu concubina sa G.M. au locuit, fără forme legale, în imobilul din str. Confederației și au ocupat câte o cameră amplasată pe un hol comun.

Inculpatul N.C. este văr cu G.M., concubina părții vătămate. În seara zilei de 13 noiembrie 200, între inculpat și partea vătămată a avut loc o altercație în legătură cu unele activități privind folosința comună a utilităților, conflict ce a degenerat datorită comportamentului părții vătămate care era într-o stare avansată de ebrietate, cei doi adresându-și injurii și amenințări. Pe fondul stării conflictuale inculpatul N.C. s-a deplasat în camera părții vătămate, cu un topor pe care l-a luat din holul situat lângă camera părții vătămate, și l-a lovit cu toporul dar fără a-i provoca leziuni grave, deoarece inculpatul a fost dezarmat de partea vătămată, care la rândul lui l-a lovit pe inculpat.

După ce și partea vătămată a fost dezarmată de topor de fosta concubină și actuala soție, C.M., inculpatul a luat un cuțit cu care a înjunghiat pe partea vătămată în spate, suprascapular stânga, lovitură în urma căreia partea vătămată a fost transportată la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale. Conform raportului de expertiză medico-legală, urmare a loviturilor primite partea vătămată a prezentat leziuni traumatice (pe partea dorsală a nasului, latero-cervical stâng și suprascapular stâng) care au fost produse cu un corp tăietor-înțepător (posibil cuțit),care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei dar a precizat că a săvârșit fapta în stare de provocare respectiv l-a lovit pe partea vătămată cu cuțitul deoarece acesta a încercat să-l lovească cu un cuțit iar apoi cu un topor.

A mai precizat că inculpatul a spart cu capul un geam în care s-a tăiat la nas și că singura leziune ce i-a produs-o cu cuțitul a fost cea din zona omoplatului. Tribunalul nu a putut reține în favoarea inculpatului circumstanța atenuantă a provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., așa cum rezultă din declarația singurei martore care a fost de față la momentul săvârșirii faptei, C.M., inculpatul când a intrat în camera părții vătămate, în care se afla martora, avea toporișca în mână și după un schimb de replici cu partea vătămată, a spart geamul de la ușă cu toporișca după care l-a lovit pe partea vătămată cu acesta în spate și în zona nasului, împrejurare în care partea vătămată a reușit să-i ia toporișca din mâna inculpatului și să-l lovească cu aceasta.

Deși actele de violență atât ale sale cât și ale părții vătămate sunt relatate corect, succesiunea lor este inversată tocmai pentru a beneficia de circumstanța atenuantă a provocării. Din relatările aceleiași martore a mai rezultat că după ce părții vătămate i s-a luat toporișca din mână de către martoră, inculpatul a luat un cuțit și i-a aplicat două lovituri latero-cervical stâng și suprascapular stâng. În atare situație, acțiunea inculpatului de lovire a părții vătămate nu a fost săvârșită în stare de provocare atâta vreme cât partea vătămată fusese dezarmată. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul N.C., pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin apelul parchetului este criticată hotărârea pentru greșita individualizare a pedepsei în sensul că nu se justifică reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. c) C. pen., și pentru reeducarea inculpatului se impune o pedeapsă mai aspră. Inculpatul critică hotărârea prin apelul său pe motiv că, deși prima instanță a reținut în considerente faptul că inculpatul a acționat în urma provocării din partea victimei totuși nu a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., în consecință nu i-a aplicat minimul de pedeapsă de un an închisoare, pe care îl apreciază ca fiind suficient pentru atingerea scopului preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Curtea a constatat că, în cauză, s-au administrat toate probele necesare aflării adevărului, în baza cărora s-au reținut corect starea de fapt și vinovăția inculpatului. Din analiza probelor a rezultat că inculpatul N.C. împreună cu concubina sa R.E. și partea vătămată C.G. împreună cu concubina sa G.M. au locuit, fără forme legale, în imobilul din str. Confederației, fiecare pereche ocupând câte o cameră. Inculpatul N.C. este văr cu G.M., concubina părții vătămate. În seara zilei de 13 noiembrie 2004, între inculpat și victimă a avut loc o altercație în legătură cu folosința comună a utilităților, dispută care a degenerat în injurii și amenințări, datorită stării de ebrietate în care se afla partea vătămată.

La un moment dat inculpatul N.C. a luat un topor, din holul situat lângă camera părții vătămate, și a lovit pe partea vătămată, fără a-l vătăma grav, după care partea vătămată l-a dezarmat pe inculpat și l-a lovit la rândul său. După ce partea vătămată a fost dezarmată de concubina sa G.M. (în prezent soția acestuia), inculpatul a luat un cuțit cu care l-a înjunghiat pe C.G. în spate (suprascapular stânga), care a fost transportat la Spitalul de Urgență Sf. Pantelimon pentru îngrijiri medicale. Așa cum rezultă din expertiza medico-legală partea vătămată a suferit leziuni traumatice care au necesitat 25-30 zile îngrijiri medicale și i-au pus viața în primejdie. În declarațiile date inculpatul a recunoscut incidentul și vătămarea victimei, însă a încercat să inverseze succesiunea împrejurărilor pentru a demonstra că a comis fapta în stare de provocare [(art. 73 lit. b) C. pen.)].

Prima instanță a evaluat judicios probele administrate și a înlăturat parțial declarația inculpatului, reținând corect starea de fapt, astfel cum a fost descrisă mai sus. Faptele comise de inculpatul N.C. au fost corespunzător încadrate juridic în tentativă la omor, prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen., și art. 76 C. pen. Individualizarea pedepsei de 3 ani închisoare s-a făcut în conformitate cu prevederile art. 72 C. pen., avându-se în vedere gradul de pericol social concret al acestei fapte penale, de împrejurările reale ale comiterii faptei (ebrietatea victimei care a contribuit la escaladarea disputei verbale), și circumstanțele personale, instanța reținând just, în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., respectiv atitudinea acestuia după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața instanței și comportarea sinceră în cursul procesului.

Pedeapsa astfel individualizată este aptă să realizeze scopul preventiv educativ prevăzut de art. 52 C. pen., rezultând, astfel, că nu se impune majorarea așa cum a solicitat parchetul, dar nici reducerea ei, după cum a cerut inculpatul prin apelul său. Curtea de Apel București, secția I penală, conform art. 379 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., prin decizia penală nr. 729 din 28 septembrie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul N.C. împotriva sentinței penale 805 din 15 iunie 2005 a Tribunalului București, secția I penală. A fost computată prevenția pentru inculpat de la 9 decembrie 2005 la zi și a fost menținută starea de arest a acestuia.

Apelantul inculpat a fost obligat să plătească 200 RON, cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și inculpatul N.C. Prin motivele de recurs, atât parchetul cât și inculpatul critică hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei stabilite, cu deosebirea că parchetul solicită aplicarea unei pedepse într-un cuantum mai mare, iar inculpatul solicită reducerea acesteia. Practic, recurenții au reiterat motivele de netemeinicie ale hotărârii primei instanțe, susținute cu prilejul soluționării apelurilor formulate. Astfel, parchetul susține că reținerea circumstanțelor atenuante în favoarea inculpatului este nejustificată, în condițiile în care acesta a încercat să acrediteze ideea provocării și a legitimei apărări, încercând să denatureze adevărul.

De asemenea, se susține că fapta săvârșită de inculpat prezintă un pericol social concret care nu se reflectă în planul acțiunii aplicate față de împrejurarea că la violențele verbale ale părții vătămate, aflată în stare de ebrietate, inculpatul a ripostat prin agresiune fizică, care a pus în pericol viața victimei. Pe de altă parte inculpatul susține că partea vătămată a fost cea care l-a provocat, în sensul că l-a amenințat cu moartea, context în care a săvârșit infracțiunea. De asemenea, inculpatul a arătat că familia sa formată din soție, care este bolnavă și copii minori, are o situație materială precară, el fiind singurul întreținător al familiei. Recursurile vor fi analizate prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., referitor la greșita individualizare a pedepsei. Examinând hotărârile pronunțate în cauză sub aspectele invocate de parchet și de către inculpat, cât și prin prisma cazului de casare menționat, Înalta Curte constată că recursurile formulate nu sunt fondate, soluțiile instanțelor de fond și de apel fiind legale și temeinice. Pe baza probelor administrate, în cauză s-a stabilit corect situația de fapt, inclusiv succesiunea evenimentelor, care a fost anterior menționată. De asemenea, s-a reținut corect că inculpatul a săvârșit cu vinovăție tentativa la infracțiunea de omor, prevăzută de art. 20, raportat la art. 174 C. pen., constând în aceea că, în ziua de 13 noiembrie 2004, pe fondul unui conflict, recurentul N.C.

a lovit cu un topor și un cuțit pe partea vătămată C.G., provocându-i leziuni care i-au pus viața în primejdie și au necesitat, pentru vindecare, 25-30 zile medicale. Înalta Curte apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului a fost judicios individualizată în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respective limitele de pedeapsă prevăzută de lege (care sunt cuprinse între 5 și 10 ani închisoare), de persoana inculpatului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prima instanță a apreciat că atitudinea recurentului inculpat după săvârșirea infracțiunii, constând în comportamentul său procesual, respectiv acesta a recunoscut fapta, însă făcându-și și apărările referitoare la scuza provocării și la legitima apărare, apărări care au fost respinse de către instanțe, a fost sinceră.

Chiar în aceste condiții, Înalta Curte apreciază că prin atitudinea sa procesuală, inculpatul a contribuit la aflarea adevărului în cauză, astfel că susținerile parchetului nu pot fi primite. De asemenea, se constată că în cauză corect nu a fost reținută în favoarea inculpatului și circumstanța atenuantă legală a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. Potrivit textului de lege menționat, circumstanța atenuantă a provocării există când infracțiunea s-a săvârșit sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a demnității persoanei sau adusă printr-o altă acțiune ilicită gravă.

Ori, în cauză, se constată că între inculpat și partea vătămată a avut loc un conflict verbal, izbucnit ca urmare a folosinței comune a imobilului, prilej cu care aceștia și-au adresat reciproc injurii și amenințări. Pe fondul acestei situații conflictuale, care a fost amplificată și datorită faptului că partea vătămată se afla într-o stare avansată de ebrietate, inculpatul s-a înarmat cu un topor, cu care a lovit-o pe partea vătămată, iar ulterior, fiind dezarmat de acest obiect, inculpatul a folosit un cuțit cu care i-a provocat victimei leziunile anterior descrise. În raport de situația de fapt descrisă, se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile provocării, respectiv existența unei anumite activități de provocare din partea persoanei vătămate, act provocator care să fi determinat inculpatului o puternică tulburare sau emoție, sub stăpânirea căreia inculpatul a săvârșit infracțiunea.

De asemenea, se constată că există o disproporție dintre actele pretins provocatoare ale victimei (care de altfel au fost doar verbale) și riposta inculpatului, acțiunile părții vătămate nefiind susceptibile să provoace o puternică tulburare sau emoție în psihicul recurentului, care să-i determine reacția violentă. În consecință, se apreciază că nu se putea reține scuza provocării în favoarea inculpatului, iar după cum s-a menționat anterior pedeapsa aplicată acestuia a fost just individualizată. Se constată că, în raport de circumstanțele reale și personale reținute, pedeapsa aplicată corespunde, atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, dublului său scop educativ și coercitiv, astfel cum este prevăzut de art. 52 C. pen., astfel că în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., recursurile formulate vor fi respinse, ca nefondate. Se va computa prevenția pentru inculpat la zi. Văzând și dispozițiile art. 192 C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și de inculpatul N.C. împotriva deciziei penale nr. 729 din 28 septembrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 9 decembrie 2004, la 13 decembrie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 220 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 decembrie 2005.