ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 791/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

pe calea contenciosului administrativ, reclamantul C.I. a chemat în judecată

Casa Județeană de Pensii Argeș, solicitând anularea hotărârii nr. 1046 din 12

februarie 2004, emisă de această autoritate și acordarea drepturilor prevăzute

de Legea nr. 189/2000, în calitate de soț supraviețuitor.

Motivându-și cererea,

contestatorul a arătat că în urma decesului soției sale, care avea stabilite

drepturi, potrivit legii sus-menționate, a solicitat la data de 26 ianuarie

2004, să-i fie transferată indemnizația, iar pârâta a respins nejustificat

cererea, motivând că petentul nu a formulat cererea în termenul limită prevăzut

de art. II din Legea nr. 586/2002, respectiv până la data de 31 decembrie 2003.

Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 56/F-C din

26 aprilie 2004, a admis contestația formulată de C.I.

A anulat hotărârea nr. 1046

din 12 februarie 2004 și a obligat Casa Județeană de Pensii Argeș să emită o

nouă hotărâre prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a reținut că art. II din Legea nr. 586/2002, se aplică numai

persoanelor care s-au aflat în situațiile prevăzute de art. 1, nu și soțului

supraviețuitor celui decedat, din categoria acestor persoane.

Legiuitorul a urmărit să

limiteze în timp acestora, dreptul de a solicita acordarea drepturilor

menționate, nu și suprimarea dreptului soțului supraviețuitor care ulterior nu

s-a recăsătorit.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Argeș, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a invocat

dispozițiile art. 304 pct. 9, coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ.,

susținând că instanța de fond a ignorat dispozițiile exprese ale legii,

potrivit cărora cererile prevăzute la alin. (2) al art. 7 din O.G. nr. 105/1999

(fără nici o excepție), privind acordarea unor drepturi, persoanelor

persecutate de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie

1940, până la 6 martie 1945, din motive etnice, se depun până la 31 decembrie

2003.

Prin urmare, termenul de 31 decembrie

2003 este un termen de decădere, ceea ce conduce la imposibilitatea

recunoașterii acestui drept, după această dată, tuturor categoriilor de

persoane enumerate la art. 1 din lege.

Curtea, analizând actele și

lucrările dosarului, constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Este necontestat faptul că

reclamantul este soțul N.C., decedată la 15 ianuarie 2004.

Dreptul acestuia, de a

beneficia în calitatea menționată, de prevederile Legii nr. 189/2000, este

prevăzut de art. 3 precitat.

Art. 3 și 5 din Legea nr. 189/2000

prevede în favoarea soțului supraviețuitor al celui persecutat pe motive etnice,

un drept propriu, constând într-o indemnizație lunară fixă, alta decât cea

acordată soțului persecutat, precum și drepturile enumerate în art. 5, care

sunt identice cu drepturile soțului persecutat.

Este un drept propriu care

se naște personal în favoarea soțului supraviețuitor, în momentul în care

dobândise această calitate și se acordă de la data de întâi a lunii următoare

depunerii cererii.

Pentru ca o persoană să

dobândească calitatea de soț supraviețuitor, trebuie să existe o căsătorie

valabilă și presupune decesul soțului persecutat.

Din moment ce art. 3 din

lege prevede un drept propriu în favoarea soțului supraviețuitor, acest drept

se naște numai după decesul soțului, pentru care legiuitorul nu a înțeles să

limiteze drepturile soțului supraviețuitor, la decesul acestuia, raportat la un

termen și de depunerea cererii până la o dată fixă.

În consecință, hotărârea

pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, urmând a se respinge

recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

Județeană de Pensii Argeș împotriva sentinței nr. 56/F-C din 26 aprilie 2004, a

Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca

nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2005.